ALIVE HEARTBEAT

~Capitolul 22~

Mă trezesc dimineața mai veselă ca niciodată. M-am uitat la locul de lângă mine, acolo fiind Jungkook, dormind ca un îngeraș. Fața lui m-a făcut să zâmbesc. De ce reacționam așa? Era ceva ireal, ceva ce nu se putea descrie în cuvinte. Simt că îmi este mai mult decât prieten și că sentimentele mele sunt mult mai profunde. Dar nu voi putea întreține o relație cu el. Până la urmă sunt căsătorită, iar singura mea prioritate este să îl găsesc pe Jimin.

Am stat mult în ultima vreme și m-am gândit, de ce Jimin nu a apărut încă? Faptul că suntem o familie ar fi fost un motiv bun să-și facă apariția. Voi aștepta în continuare cu speranța în inimă, dar nu voi putea face asta la nesfârșit. Îi voi acorda puțin timp, și dacă chiar nu dă un semn de viață, oricât de mic,va trebui să-mi iau inima în dinți și să merg în căutarea lui.

Mă ridic greoaie din pat. Eram odihnită, dar inima mea îmi era grea, sau probabil sentimentele ce le purtam în ea. Gândul că Jimin a pățit ceva mă înfiora. Nu îl cunosc, nu știu cum arată sau orice lucru despre el, dar în adâncul sufletului știu foarte bine că el este, a fost și probabil va fi persoana a cărui inimă i-am dăruit-o cu toată încrederea și sinceritatea de care dau dovadă. Simt că îl iubesc cu adevărat, dar dacă sentimentele față de el vor dispărea, probabil va dispărea și el odată cu ele.Pentru mine este ceva rău. Dacă dispare el, inima mea rămăne goală, și nimeni altcineva nu îi poate ocupa locul.

-Mâncarea este gata! țip cât să mă audă și Jungkook.

- Sunt aici! exlamă și mă sărută scurt pe frunte.

Mă simt falsă, mă simt jegoasă. Îl înșel pe Jimin, nu mă simt bine. Inima mea nu este bine, și cred ca nici cea a lui Jimin.

- Te simți bine? mă întreabă Jungkook îngrijorat. Dau afirmativ din cap și îi arăt un zâmbet fals.

-Nu cred că ești bine. Simt aici în adâncul meu că nu ești bine, continuă discuția. Era ciudat modul în care poate simți emoția. Chiar nu eram bine dar nu doream să discut legat de asta, unele probleme trebuie ținute pentru mine, pentru un moment.

A trecut o săptămână, și Jimin nu a dat niciun semn de viață.Cred că este momentul să încep să-mi fac griji. Dacă nu a venit nici acum, nu va veni nici mâine, nici după o săptămână, o lună sau un an. Îl voi apela pe Jungkook, și îl voi ruga să mi se alăture. Știu că este dimineață, prea dimineață, dar sincer nu-mi pasă. Am nevoie de el.

Am stabilit o cafenea unde să ne întâlnim,aproape de casa mea. Mi-am luat primele lucruri din dulap, mi-am prins părul într-un coc ciufulit și am ieșit pe ușă. Arătam ca și cum nu am dormit 3 zile la rând, dar nu-mi păsa.

Am ajuns în cafenea. Era gol, liniște, pefect pentru o discuție cu noaptea în cap. După apriximativ 5 minute sosește Jungkook. Mă așteptam să mă înjure, chiar să mă urască pentru că l-am trezit devreme, dar nu a fost asa. Mi-a zâmbit cald și s-a întins pe scaunul din fața mea.

-Vrei o cafea? mă întreabă imediat ce îmi întâlnește privirea insistentă. Probabil și-a dat seama că vom avea o discuție interesantă.

Am tras aer în piept și am început discuția. Let's go!

- Jungkook, știi foarte bine că Jimin nu a dat niciun semn de viață de când am fost externată. Am început să-mi fac griji și să-mi pun tot felul de întrebări, ce uneori mă speriau mai tare decât răspunsul. Așa că am nevoie de ajutorul tău.

- Și cu ce ai vrea să te ajut? rămâne puțin blocat.

-Ajută-mă să-l găsesc! spun hotărâtă.

- Dar ... bine, te ajut, spune și îmi zâmbește. Era un zâmbet fals, nesincer. Am ales să ignor acel "dar" și să mă focusez pe altceva. A acceptat, înseamnă că voi avea o șansă cât de mică.

-Și vom începe de azi, chiar acum!

- Ești nebună? îmi răspunde șocat. Nu, tu ești nebună pe bune, fară glumă!

Imi dau ochii peste cap și ies din cafenea, în urma mea fiind Jungkook. În primul rând am ales să mergem acasă, să ne facem bagajele, și să mergem în primul loc în care ar putea Jimin sa se ascundă. Busan!

Chiar fac asta, chiar o fac! Mă aflu în avion spre Busan. Totul este o nebunie! Simt adânc în mine că ceea ce fac este greșit, fară vreun motiv întemeiat. Totul este pur și simplu întortocheat. Sentimentele mele se împart în două, dar nu în mod egal, iar asta mă neliniștește.

-Ești sigură că vrei să facem asta? mă întreabă Jungkook când mă vede îngândurată. I-am răspuns dând din cap afirmativ, și mi-am ațintit privirea spre geam. Până la urmă, vreau să mă simt împlinită, iar fară Jimin mă simt goală pe jumătate.

Multe persoane mi-au spus că de ce încă mai țin la Jimin, de ce îl iubesc, daca eu mi-am pierdut memoria și nici nu știu cum arată? Probabil, indiferent de situație, iubirea adevărată va rămâne iubire adevărată chiar dacă memoria îți e încețoșată, iar chipul persoanei iubite neclar. Dar întotdeauna ce va rămâne clar, indiferent de situație, este ceea ce se află în sufletul tău, ce nimeni nu va putea înțelege. Simt cum inima îi aparține lui. Nu știu cum arată, nu îi știu mirosul, vocea, dar știu foarte bine că ceea ce simt eu este adevărat. Până la urmă, lupt pentru mine și el. Voi fi răsplătită.

Avionul aterizează. Ne îndreptăm în grabă spre un Taxi. Vom merge la apartamentul părinților lui Jimin, poate îl vom găsi sau vom afla ceva despre el, orice.

Inima îmi bătea tare, aveam emoții. Am plătit cursa și am coborât din mașină. Eram îmn fața ușii. Am bătut de 3 ori, dar nimeni nu mi-a răspuns. Probabil nu sunt acasă.

- Nu răspund? întreabă Jungkook.

-Nu! Deja am început foarte bine! țip supărată. Jungkook îmi dăruiește o îmbrățișare strânsă și mă pupă părintește pe frunte.

- Hai să mergem să căutăm un loc de cazare, mă îndeamnă să ma mișc din fața ușii. Poate mâine va fi cu noroc.

O luăm agale pe stradă în căutarea unui hotel. Găsim unul draguț nu departe de casa părinților, și intrăm înăuntru. Aspectul era impecabil. Dar ceea ce m-a impresionat foarte tare a fost personalul. Wow!

Am luat o cameră pentru doi, și ne-am aranjat lucrurile prin cameră. Mâine va fi o zi lungă.