ALIVE HEARTBEAT

~Capitolul 23~

- Merg să fac un duș, îi spun lui Jungkook și mă pregătesc să întru in baie.

-Stai așa, vin cu tine! îmi spune și își dă hainele jos.

- Stai ce crezi că... încerc sa spun dar ma împinge înăuntru. Îmi ia lucrurile din mâini si mi le pune în cuier, la fel făcând și cu hainele lui. Îmi îndepărtează halatul de pe mine, rămânând goală în fața lui. Încercam să mă acopăr dar el îmi îndepărta mâinile și zâmbea tandru.

- Nu e ca și cum nu te-am mai văzut așa, Korina. Nu te mai ascunde,ești frumoasă, îmi spune iar eu roșesc imediat. L-am lăsat să mă sărute, aveam nevoie de asta. Bătăile inimii sale erau în perfecta concordanță cu bataile inimii mele. Mă împinge spre duș, apa curgând repede pe noi.

- Cel mai nebunesc sex în duș, spune Jungkook trândindu-se pe pat.

- Și poate vor mai fi, îi răspund jucăuș și îi fac cu ochiul. Mă ăsez încet lângă el, și adormim ca doi copii, îmbrațișați.

Dimineața mă trezesc înaintea alarmei. Sar din pat și încep să mă pregătesc de plecare. Aveam treabă.

- Ce faci? mă întreabă Jungkook somnoros.

-Hai frumoasa adormită, trezeste-te. Avem treabă! îi spun și trag pătura de pe el. Se ridică alene din pat, îmi plasează un pupic pe obraz și merge să-și aleagă haine.

-Și ce ai de gând să faci azi?

- Să îl găsim pe Jimin. Sau măcar pe părinții lui! îi răspund.

-Dacă îi vom găsi, spune mai mult pentru el, punând accent pe "dacă".

Coborâm scările încet și ne îndreptăm spre ieșire. Nu avem nici o mașină cu noi la îndemână, iar mie cum nu-mi plac mijloacele de transport, vom merge pe jos. Vremea era frumoasă, oamenii de pe stradă erau veseli iar peisajul era superb. Jungkook m-a luat prin surpindere când mi-a prins mână într-o strânsoare, dar nu m-a deranjat. Mi-am pus capul pe umărul lui și am mai încetinit pasul. Voiam să profit de tot acest moment.

Cine ne-ar fi văzut ar spune că suntem un cuplu adevărat, dar sincer nici eu nu știu ce suntem. Cuplu nu, dar nici prieteni. Poate... prieteni cu beneficii?

-Alo, este cineva? bat la ușa casei părinților lui Jimin. Nu răspundea nimeni, dar am insistat.

-Korina, nu mai bate. Nu deschide nimeni. Haide să mergem. Eram pregăită să plec, dar în sfârșit ușa s-a deschis. M-am întors repede cu fața spre doamna de partea cealaltă a pragului.

-Dumneavoastră sunteți doamna Park? o întreb pe dânsa.

-Da eu sunt. Jungkook? întreabă când îl observă în spatele meu. Acesta îi zâmbește și o apucă strâns în brațe.

-Intrați! ne-a invitat aceasta.

Am intrat timidă în casă. Era o casa primitoare, foarte drăguță cu un aer liniștitor, un aer de casă părintească, frumos mobilată. M-am așezat pe fotoliul cu imprimeu floral și am așteptat ca și doamna Park să facă la fel.

-Ce e cu voi aici? ne întreabă ea.

-Suntem aici să vă întrebăm ceva. Ce s-a întâmplat cu Jimin? o întreb direct. Aceasta face o față mirata și imediat privirea ei s-a schimbat. S-a uitat la Jungkook, apoi la mine. Parcă încerca să-și găsească cuvintele.

- Jimin.... păi.... nu știu. Nu vreau să vorbesc despre asta, spune și pleacă imediat în bucătărie. Eram în șoc. Ce se întâmplă? Jungkook nu avea nici o reacție, dar în schimb avea aceași privire ciudată ca a doamnei Park. Ce este înneregulă cu toată lumea?

-Mai bine am pleca, spune Jungkook și mă îndeamnă să ies afară. Voiam să refuz, dar nu o puteam obliga să îmi spună ce s-a întâmplat. M-am ridicat tristă de pe fotoliu, și am ieșit din casă la fel de tristă. Si eu care credeam că am venit la persoana potrivită.

Tot drumul am fost tăcută si îngândurată. Vocea mea pierise, iar gândurile mele erau doar la Jimin. Sunt curioasă până peste cap, dar la fel de îngrijorată. Ce se petrece aici? Ce este cu toată lumea? Când fiecare persoană aude de Jimin, își schimbă privirea și aleg să nu vorbeasca despre asta. Am observat asta la toți, inclusiv la Jungkook.

- Korina este ok. Mâine ne vom întoarce acasă. Vom găsi o soluție, crede-mă, îmi spune Jungkook încurajator și îmi dă o îmbrățișare părintească.

Sincer, nici în Jungkook nu prea mă mai încred. Am senzația că doar se preface că îi pasă, dar de fapt încearcă să mă convingă că nu mai are rost să îl caut pe Jimin, că va apărea el odată.

Ajungem în camera de hotel, iar eu încep sa plâng. Jungkook mă observă și vine lângă mine. Nu spune nimic, doar mă ține strâns în brațe și îmi șterge lacrimile. Nu știu de ce plâng. Nu am un motiv anume, probabil sunt foarte stresată și îngrijorată. Măine va fi o zi mai bună.