Domnia -H.S.

Capitolul 23

Am plâns încontinuu și nu am putut să dorm deloc. Daiana s-a simțit puțin prost pentru că am anulat planurile de aseară, dar nu puteam ieși după tot ce s-a întâmplat. Îmi tot repet că e bine acum, că totul a trecut și la fel îmi spune și Harry. L-am condamnat pe el pentru asta, dar el are o mică parte din vină, nu pe toată. Julia are nevoie de un control cât se poate de urgent. Îmi e teamă.

– Mergem jos? tresar când aud vocea lui Harry și mă uit la el. Oftează puternic când îmi vede reacția, dar nu spune nimic.

– Mă îmbrac și vin. mă ridic și merg, parcă teleghidată, spre dressing.

Îmi iau o rochiță neagră cu buline verzi și o pereche de balerini negri. Îmi aranjez repede părul, mă dau cu puțin rimel și îmi pun un gloss transparent.

– Te rog să nu spui nimănui ce s-a întâmplat ieri. îl rog pe Harry când mă îmbrățișează.

– Ți-am promis! îmi sărută fruntea, îmi prinde mâna și mergem.

Ieșim din conac și toată lumea se uită la mine. Le zâmbesc tuturor, ca de obicei, și îi salut. Unii mă privesc compătimitor, alții cu milă, alții cu mândrie. De ce toți îmi aruncă priviri atât de lungi? Mergem în grădina mică.

– Bună dimineața! îi salut pe Daiana și Francisc.

– Bună! mă salută Daiana când mă așez lângă ea. Ești bine? Alice, trebuia să îmi spui aseară ce s-a intamplat... m-am supărat degeaba! Îmi cer scuze! vorbește repede și mă încrunt.

– Ce s-a întâmplat aseară? o întreb. Harry se uită la mine la fel de încruntat și confuz.

– Doamne, ai salvat-o! Uite! scoate o revistă din geantă.

Titlul primei pagini este "Regina sinucigașă" și e o poză cu Julia stând pe balustradă și eu ridicând mâinile.

– Și e tot momentul pe internet! deschide telefonul și intră repede pe un site. A fost filmat tot.

– Harry?

– Ai văzut pe cineva acolo?

– Când ea era urcată pe balustradă, crezi că m-am gândit să mă uit dacă vede cineva? mă enervez și mă ridic.

– Unde te duci? mă întreabă Harry nervos.

– La poliție! Nu-mi pasă cine a făcut asta, dar o s-o plătească! plec plină de nervi din grădină și îmi e frig.

Se apropie iarna. Mă gândesc acum la Julia și la reacția pe care a avut-o sau pe care o s-o aibă când o să vadă știrile. Simt o mână puternică pe încheietura mea și mă opresc din mers.

– Nu te duci nicăieri! vocea lui Harry se schimbă. Tonul lui grav îmi sparge timpanele.

– Nu tu decizi! Nu tu ai fost acolo! mă dau în spate și îmi trag mâna cu putere.

– Alice! același ton înfiorător. Simt un fior rece în tot corpul.

– Asta ai vrut de la început? îi simt mâinile Juliei cum mă împing.

– Julia-

– Ai vrut "să mă salvezi" doar ca să dai tu bine și apoi ai dat totul presei?! mă împinge iar și simt un gol în capul pieptului. Spune! Vorbește! urlă în toată curtea. Toți se strâng în jurul nostru, dar nimeni nu intervine.

– Nu am dat eu nimic nimănui! Cum aș putea să fac asta? încerc să îi explic și simt o palmă fierbinte lovindu-mi obrazul.

– Te-am rugat! Te-am implorat! mă împinge și eu mă dau mereu în spate. Nu pot să reacționez.

– Înțelege că eu nu am dat așa ceva presei! O să-l găsesc pe cel care a făcut-o și-

– Tu nu înțelegi! mă lovește cu putere și cad. Simt o durere groaznică în ceafă, aud un țiut continuu și nu pot să văd. Nu pot să văd.

– Julia! Dispari! aud vocea gravă a lui Harry și simt două palme pe fața mea. Iubito!

– Harry, nu văd! Nu văd nimic! mă frec la ochi încontinuu și văd numai negru. Încep să plâng și mă panichez. Harry! Nu pot să văd!

– Îți place ce-ai făcut?! o aud pe Daiana țipând. Alice! Sunați dracului un doctor! Ce stați și vă uitați? țipă cât poate de tare și aud cum oamenii se foșnesc.

– Iubito, ești bine... închide ochii. încearcă Harry să mă calmeze, dar nu pot să îl ascult.

– Nu văd! E negru! Harry, nu mai văd!

– Te rog... îi simt obrazul lipit de al meu. Iubito, o să fie bine, ascultă-mi vocea. Sunt aici, sunt cu tine. șoptește și încerc să-mi controlez respirația sacadată. Îmi înfig degetele în mâinile lui de parcă aș cădea oricând și doar el mă ține. Iubito, închide ochii! îl ascult și țin ochii închiși.

– Trebuie să stea întinsă! aud din nou vocea Daianei.

Simt cum sunt luată de pe pământ și dusă probabil în dormitor. Daiana vorbește în franceză cu un doctor, Harry se plimbă de colo-colo pentru că îi aud pașii grei, Olga plânge lângă mine și nu zice nimic, Francisc se ceartă cu cineva tot în franceză, eu deschid ochii și văd tot negru.

– Doctorul spune că trebuie să mergem urgent la spital. S-a lovit la cap, poate păți orice.

– Fir-ar! trântește Harry ceva și tresar. Nu îmi simt picioarele. Mâinile mele încep să tremure foarte tare, fără ca eu să le pot controla. E un coșmar și am atac de panică. Nu am aer.

– Alice?

– Nu pot să respir. Deschide ușa! spun încet și Harry mă duce pe balcon.

Deschid ochii și negrul se duce. Văd lumină. Văd în ceață copacii din curte. Mâinile încă îmi tremură foarte tare. Harry mă cuprinde cu brațele și mă ține strâns la pieptul lui. Imaginile încep să fie clare, formele încep să aibă contur. Închid ochii și îi deschid iar.

– Sunt bine. le spun și o aud pe Daiana cum oftează ușurată.

– Ne vezi? își trece Francisc mâna prin fața mea. O văd clar, o văd cum trebuie.

– Da. îi prind mâna.

– Scuze!

– Deschide ochii! îmi spune Harry și mă uit la el.

Văd urmele lacrimilor pe obrajii lui. Se uită atent la ochii mei și mă îmbrățișează. Se ridică de lângă mine și se sprijină de balustradă. Își șterge ochii și suspină.

– Te urăsc! începe să țipe fără să se întoarcă spre mine. Nimeni nu zice nimic. Este o liniște cumplită. Parcă nici vântul nu mai bate.