Domnia -H.S.

Capitolul 22

  Ies din baia în care am stat o oră. Mi-am înfășurat un prosop în jurul sânilor, știind că este doar Harry în cameră. Zâmbește și își ridică sprâncenele când mă vede.

– Alice, dacă mai faci multe d-astea, o să fac atac de cord... oftează scuturându-și capul.

– Scuze... spun cu jumătate de gură și îmi desfac prosopul de tot. Ups... rămân goală în fața lui Harry.

Se ridică repede și trage draperiile. În cameră se face întuneric, dar ne putem vedea. Își plimbă mâinile pe spatele meu și mă cutremur sub atingerea lui. Se uită la mine încruntat, dar zâmbește când înțelege că el m-a făcut să tremur. Îi dau încet tricoul jos. Mă ridic pe vârfuri și îi sărut gâtul. Geme încet. Mă ridică pe masa din dormitor și se așază între picioarele mele. Îmi mângâie tot corpul, fiecare celulă din corpul meu se topește sub palmele lui fierbinți. Îmi las capul pe spate ca să poată să îmi sărute gâtul. Coboară ușor spre sâni. Continuă să îmi sărute pielea până ajunge la coapse. Îi simt respirația caldă și necontrolată pe care o are. La fel e și a mea, dar nu spun nimic. Mâinile mele se plimbă fără știre pe spatele lui. Revine la buzele mele și mă sărută puternic. Mă sărută dulce, lung, ca un rege. Mă privește în ochi și mă îmbrățișează. Mă ridică și mă așază pe pat. Mă încrunt pentru că nu înțeleg ce face. Pleacă în dressing și se întoarce cu pijamalele mele.

– Nu vreau acum și nici aici. îmi spune când mă vede confuză.

– Știi că nu mă simt bine când îmi spui asta. Mă faci să cred că am o problema și nu vrei să o faci cu mine. îi spun în timp ce mă îmbrac.

– Iubito, nu ai nicio problema... tu ești perfectă. Nu vreau să fie așa prima dată. Vreau să știi că sunt soțul tău și să mă simți al tău.

– Deja simt asta.

– Știu, dar nu așa cum trebuie. Vreau să fii singură.

– Doamne, Harry, sunt sigură! De trei ani sunt sigură!

– Te iubesc! se întinde lângă mine și mă îmbrățișează. M-am supărat puțin pe el, dar nu vreau să stric ziua acum. O las așa.

– Mă duc să îmi iau ceva dulce de la bucătărie. mă gândesc eu mai bine.

Mă ridic în ciuda prostelor lui Harry și mă duc repede la bucătărie. Iau fin frigider două prăjituri cu fructe de pădure și urc încet scările spre camera mea. În capătul holului de la etajul unu o văd pe Julia urcată pe balustrada groasă de lemn. Simt cum mi se pune un nod în gât, scap prăjiturile și alerg cât pot de repede până la ea.

– Ieși! urlă ca o crizată când mă vede în tocul ușii.

– Serios? o întreb foarte panicată, dar nu o las să îmi vadă frica. Pe bune că faci asta?

– Ți-am zis că nu vei uita niciodată ziua asta! Din cauza ta! Numai din cauza ta fac asta! Vreau să mor! M-ați făcut de râsul întregii lumi! Voi nu știți câtă lume a râs de mine, câți m-au înjurat! N-ai idee! se agită și tresar de fiecare dată când se clatină.

– Coboară ca să vorbim. îi spun cât de calm pot și fac doi pași spre ea.

– Nu! Jur, Alice, că dacă vii mai aproape, mă arunc! îmi face semn cu mâinile să stau pe loc.

– Gata! Stau! Uite, nu mă mai mișc de aici! ridic mâinile și nu fac nicio mișcare.

– Să vorbim? Ce să vorbesc cu tine! M-ai ruinat! Tata nu vrea să mă vadă! Harry nu mă iubește! Întreaga Anglie mă urăște! Din cauza ta, Alice! O să mor și o să fie din cauza ta! Tu o să mă ai pe conștiință! O să ai coșmaruri cu mine și o să te bântui în fiecare noapte și zi! se întoarce spre golul din spatele conacului.

Fac mai mulți pași până la ea și o prind de mână. O trag cât pot de tare și cădem pe podeaua de lemn.

– Dispari! Nu mă atinge! Pleacă! Lasă-mă să mă eliberez de viața asta neagră în care am trăit! țipă și mă împinge, dar nu îi dau drumul. O țin în brațele mele cu toată forța pe care nici nu știam că o am. Plânge în hohote și cedează. O țin în continuare strâns și nu știu dacă o fac de frică sau de milă.

– Ești bine acum... liniștește-te, te rog... o mângâi pe spate și îmi lipesc obrazul de al ei.

– De ce mă ajuți? Mi-am bătut mereu joc de tine. spune când se calmează puțin din suspinat.

– Nu mai contează. Contează că suntem bine acum. Julia...

– Da.

– Chiar voiai să te arunci? o întreb nesigură.

– Da... Harry nu m-a acceptat niciodată, Regina nici nu a vorbit cu mine, prietenele mele m-au lăsat de când m-am căsătorit, acum nici tata nu mă mai vrea. Viața mea e dusă... nu mai are rost să trăiesc. Fac numai rău. se îndepărtează puțin de mine. Stăm față în față și îi prind mâinile.

– Greșești! Greșești enorm dacă tu crezi asta. Julia, nu ai fost rea mereu. Ai fost acum pentru că ai iubit un bărbat care nu te-a vrut... dar nu merită să mori pentru un bărbat! Nu merită să mori pentru nimeni!

– Cum poți? Nu înțeleg... Alice, te-am rănit cel mai mult și tu mă sprijini acum? Mă salvezi de la moarte? Doamne, ce a fost în capul meu! începe să tremure când se uită peste balustradă. Cum am putut să mă urc acolo când mie mi-e frică de orice înălțime?

– Ai fost orbită de furie și de durere.

– Altfel nu îmi pot explica... se uită în gol și îl văd pe Harry alergând pe hol. Te rog să nu știe ce s-a întâmplat! Te implor!

– Stai liniștită, Julia... rămâne între noi două.

– Alice! Ce se întâmplă? își pune mâinile în cap când ne vede îmbrățișate pe podea, amândouă plângând.

– Mulțumesc... șoptește și îmi zâmbește plângând. Îi șterg obrajii și îi strâng mâna.

– Ești minunată exact așa cum ești, Julia! Nu te schimba pentru nimeni. Nimeni nu merită să te distrugi singură. îi spun și eu cât pot de încet.

– Spuneți odată ce se întâmplă! se enervează Harry și începe să țipe.

– Doar o discuție între fete. îi spun nervoasă și îi fac semn să plece, dar refuză.

– O să plec acum. Sper să ai o viață de regină pentru că o meriți. mă îmbrățișează plângând și încep și eu să plâng iar.

– Ținem legătura. spun cu voce tare. Iubește-te pe tine... îi șoptesc la ureche. Zâmbește trist, se uită la Harry și pleacă.

Când o văd că începe să coboare scările, încep să tremur și să plâng fără să mă abțin. Am în minte imaginea cu ea când voia să se arunce.

– Nu înțeleg nimic! Alice, sunt speriat, spune-mi ce ai, te implor, iubito! se așază lângă mine și mă cuprinde cu brațele.

Nu mă pot opri din tremurat. Îmi ascund capul în pieptul lui Harry și îi strâng tricoul cu pumnul. Plâng fără să vreau. Harry mă ridică și mergem în cameră. Îi povestesc totul lui Harry.

– Trebuie să am o discuție cu ea! spune și vrea să plece.

– Nu! îi prind mâna. I-am promis că nu îți spun!

– Uite în ce hal te-a adus! Nu poate să plece așa după ce te-a adus aici!

– Dacă te duci și îi spui ceva, orice, jur că nu mă mai vezi niciodată! îi spun pe un ton foarte serios.

– Ok... nu mă duc. acceptă și respir ușurată.

Mă întind pe pat și nu mai vreau să mă gândesc la Julia. Totul este în ceață. Nu îmi amintesc nimic acum.

– Alice... ai salvat-o.