UCIDE: 'AMURGUL IUBIRII' [Boyxboy] FINISHED

CAPITOLUL V - ... spune-mi că nu te pierde.

CAPITOLULV

... spune-mi că nu te pierde.

 

         Cred... am impresia de multe ori c-am scris de ani aceste srisori, iar tot ce-am trăit mi se pare un vis frumos, un vis lungubru și trist. Ce cred despre viitor? Mă întrebai atunci. Hmmm, sincer fără tine nu pot avea așa ceva și nici nu vreau să mă gândesc la unul. Te iubesc și nimic nu va schimba acest lucru. 

         Te țin strâns de mână, cu speranța că tu ai să deschizi ochii și ai să-mi spui ” 'neața ren mic”, iar eu plângând te-aș strânge atât de puternic în brațe încât ai implora să te las să mai și respiri. Scuze, nu aveam de gând să te sufoc. E frumos să visezi, dar e mult mai trist să-și dai seama după trei secunde că realitate este cu totul alta. De fapt, chiar durerosă...

         Știu, ți-am citit de ”n” ori aceste scrisori și recitit tot de atâtea ori, dar nu pot rămâne nepăsător, nu vreau să nu fac nimic în timp ce tu zaci aici, nu-mi pot permite să te pierd. Nu mă părăsii iubirea mea. Îți mai aduci  aminte când te-am întrebat prima data dacă îți place de mine? Mi-e, încă îmi răspună în minte ce  mi-ai spus atunci; poate tu ai uitat dar eu păstrez în inima mea fiecare cuvânt. Și nu cred că voi putea uitat vreodată acea fraza. Eu am zis plângând ”Ce mult te-a așteptat să fi” în timp ce te-am sărutat, iar tu ai completat- o spunsând ”Nimic nu ne va despărții”.

         Nu mai vreau să plâng, dar nu pot să-mi opresc lacrimile. Ieri până și pe Ioana am făcut-o să plângă. Nu am să mă iert niciodată pentru asta, nu merită acest lucru. E o fire sensibilă și dulce, iar eu am făcut-o să plângă cu suferinele mele. Nici nu mai ștu ce îmi doresc de la viața. Mă simt inert.

         Poate, poate într-o zi ai să deschizi ochii. Trăiesc cu speranța și cred cu tăirie în tine.

                                                   Pentru atunci când ne vom revedea din nou,

                                                                                         cu dragoste... Seby

 

 

 

         Cred că era trecut de mult de 19:30, iar Ioana se uita încă la televizor. Andrei plecase acasă, în urma unui telefon primit din partea Cameliei, sora lui.  Priveam plafonul alb al tavanului și încercam să desenez mici figuri geometrice în minte mea pe suprafața acestuia. Un zâmbet mi se schiță pe buze și am început să surând ca un adolescent. Era pentru prima oară când cineva mă făcea să zâmbesc și acest lucru nu se datorat în totalitatea Ioanei. Acum avea un competitor redutabil. Oare ce crede ea despre asta?

         Hmda... ar avea multe de zis, dar mai bine nu o întreb. Așa, era vremea să mă ridic din pat, dar nu vroiam să mă desparte de el, de fapt de perna pe care dormise Andrei, păstra încă parfumul lui. Ioana mă privea tăcută din dreptul ușii și printr-un comentariu de genu ”Ai de gând s-o ceri de șoție?” își dădu ochii peste cap. Iar eram prins în fapt și cred că era a nuștiu câta oară când faceam acest gest copilăresc.  Dar era oricum ”OK” și nu prea îmi păsa de asta. Eram în concendiu, iar la muncă totul era  mai bine decât putea cere și plus de asta, șefa era o fostă colegă de facultate și nu de multe ori mă invita pe la ea. Bine, sună a interes!” nehhh, mă înșel eu.