UCIDE: 'AMURGUL IUBIRII' [Boyxboy] FINISHED

CAPITOLUL XV - ... yurameku.

CAPITOLUL XV

... yurameku.

Yuri no hanabira no yō

Watashi wa atsumatta kanashimi, kanashimi

Priveam pierdut undeva în depărtarea minții mele, iar apusului soarelui se revărsa pe chipul meu palid. Mi-am șters câteva lacrimi ce curgeau solitare pe obrajii mei în căderea lor lină pe chipul meu mohorât. Îmi treceau prin minte tot felul de întrebări, regrete, ezitări. Aveam genunchi strânși la piept, cuprinși cu ambele brațe în timp ce bărbia o sprijineam de ei. Parcă timpul se oprise în loc pentru mine. Eram un "eu", puțin distant, rănit și parcă neînțeles de nimeni.

Aș fi vrut să dau totul înapoi, însă pentru anumite lucruri, fapte sau persoane nu se poate. Nu puteam să dau pur și simplu "delete" la tot ce-am zis, sau făcut vreodată.

Aveam prea multă tristețe și agitație în mine, pe care o distribuisem complet aiurea. Știu, pare că mă plâng. Începusem să vorbesc cu un alt "eu" pe care mi-l imaginam deseori atunci când eram singur și cu care puteam vorbii cele mai ascunse temeri ale mele. Să-ți rănești și apoi să-ți pierzi prietenii, fusese una dintre ele.

Mi-am rezemat capul de geamul rece și atât de liniștitor. Vroiam să mă iau la palme, să mă fac una cu pământul, însă aș reacționa din nou prostește. Dacă aș fi tăcut atunci, poate ar fi fost altfel... acum. Tind să dau crezare citatului care spune „nativi zodiei vărsător au un mare defect... nu știu când să se oprească din vorbă", dar degeaba plâng acum "după laptele vărsat ieri", nimic nu mai poate repara o inima frântă.

Andrei mă cuprinse în brațele sale calde și protectoare. Dar ce mă durea oare? Nu aveam nici-o leziune fizică și totuși mă simțeam incomplet și pierdut de tot în tenebrele pe care eu însumi le creiasem în fața tuturor. Am rezemat capul pe pieptul lui, ascultându-i inima, iar el își proprii bărbia pe creștetul meu rămânând tăcut.

Vorbe, numai vorbe aruncate-n vang și direcțioante greșit. Îmi tot repetam în gând. Ultimele luni fuseseră un adevărat calvar, dacă l-aș numi astfel. Cu Ioana încetasem să vorbesc în urma unor repoșuri, dar mereu mă întrebam cum ar fi dacă i-aș scrie eu primul. Mă tem, poate am motive întemeiate să simt asta. Poți oare șterge o amiciție? Uite o întrebare la care nu aveam răspunsul.

Andrei și trecu mâinile prin părul meu, apoi mă sărută încet zâmbind timid. Pentru câteva secunde mă holbam la el tăcut, de parcă el ar fi avut "cheia" problemei mele. Aș fi dorit eu, dar nu.

Îmi răsunau în minte versurile melodiei Kurage no Uta. Poate îmi doream cu disperare să repar ce-am stricat, dar oare se mai poate repara?

Am fost luat pe sus de către Andrei care mă scoase forțat pe ușa apartamenului, în timp ce eu priveam cu ochii măriți de surprindere. Ce dracu vroia să fac? Am țipat mai mult decât admisisem un Lasă-mă jos! dar nu eram ascultat, ci în ultimă instanță m-am văzut pus în mașina lui neagră.

- Ce crezi că faci idiotule?, am întrebat nervos.

- Te răpesc, îmi zâmbi ștrengar.

- Asta nu e împotriva legi!?, am bolborosit confuz. Stai!, am îndreptate degetul spre el. Este împotriva legii și a privării de liberate.

Andrei mă privi uimit și în secunda doi bufnii în hohot de râs. Clar o făcusem de pretecaniei, spundând cel mai stupide cuvinte de care eram capabil în acel moment. Mi-am îngropat fața între palme; nu vroiam să mă vadă astfel... complet penibil.

Un scrâșnet din roți îmi atrase atenția, iar mașina se puse în mișcare. Cerul se înnorase, iar mici pucături cristaline de apă se izbeau frenetic de parbriz amintindu-mi de ultima dată când am vorbit cu Dragoș. Evident vremea era împotriva mea și de data aceast, sau astfel îmi imaginam eu. Drept vorbind, în ultima perioadă am tot dat de numele lui peste tot în conversațiile pe care le avusesem cu amicii, plus că, părerea lui conta pentru mine și cu el mă certasem cel mai mult. Uneori sunt idiot...

Mașina luase o curbă bruscă, făcându-mă să revin din reveria în care intrase pentru câteva momente. Uneori mă uram, uram tot ce ținea de mine. Nu cred că există om mai neîndemânatic și naiv decât subsemnatul.

Era timpul să trec mai departe, dar oare eram pregătit să fac asta? NU!

Îmi doream să repar totul, să mai salvez ce era de salvat sau se putea salva, însă ezitarea de-a fi refuzat sau respins nu erau tocmai cele mai bune argumente pentru încredere.

- Haide, mă îndemnă Andrei.

- Unde?, am întrebat privindu-l.

- Se pare că de ceva vreme nu-ți găsești locul, îmi făcu semn spre locaul din fața noastră. E timpu să vorbești cu Ioana.

Cuvintele magice. Trebuia el să fac acest gest, timpic pentru "cavalerului meu în armură strălucitoare"; în acel moment îmi venea să-i dau cu ceva în cap. Știa destul de bine că nu am curaj să dau ochii cu Ioana; nu după tot ce i-am reproșat. Mai bine mă înghițea pâmântul decât să dau fața cu ea. Pe toți castraveți! Ne priveam direct prin geanul cafenelui, care ne separa. Am clipit neregulat în timp ce Ioana mă privi nedumerită.

Parcă îmi și imaginam întrebarea Ce mai vrea acum? L-am privit în cele din urmă pe Andrei care îmi surâse împiedicat. Te omor! - am șuerat printre dinți, zâmbind ca un mare idiot. Mă apucă după gând și mă luă cu el, bine mai mult târs decât aș fi dorit să merg pe propriile picioare. Unde am dat peste nebunul ăsta? o întrebare de un mililon de doalari.

Am auzit ușa cafenelei cum se deschise, vocea lui Andrei care o salută pe Ioana cu Bună!, iar eu făxusem stop cardiac. Eram mort!!

După cum o cunoșteam pe Ioana, era o fire bândă, dar când era rănită sau supărată... iadul părea un loc prietenos, să zic așa. Am dat să fug, cumva Andrei mă prinse de încheietura mâini, ținându-mă pe loc. Vreau să mor, vreau să mor! mi-am repetat proproziția în minte de cel puțin o sută de ori, dar dorința nu-mi era îndeplinită, iar Andrei savura mai mult decât sigur situația în care mă aflam.

Bună! Zis mai mult cu privirea în pământ, în timp ce picioarele îmi tremurau fenetic, iar mintea mea o luase pe arătură. O durere mă fulgereă rapid prin tot corpul, iar ambdomenul începu să mă doară. O meritam. Se citea pe chipul ei că încă era supărată, avea toate motivele să fi așa. Am deschis ochii înjurând scurt Ce dracu te-apucă femeie?, iar cei din local se uitau nedumeriți la noi. Fix circul asta era în acel moment, iar eu, starul acestui tărăboi de nedescris.

Pot să mor acum... Vă rog!