UCIDE: 'AMURGUL IUBIRII' [Boyxboy] FINISHED

CAPITOLUL XII - ... rămas bun

CAPITOLUL XII

... rămas bun

Moli me, moli me

moli me da ti oprostim...

Ascultam muzică, fiind captivat de peisajul din mintea mea răvășită. Priveam dincolo de lumea reală, creionându-mi chipul lui printre nori albi, asemenea zăpezii ce se așternea în cea mai calmă zi de iarnă. Mi-am rotit privirea prin jur dorind să nu mă fi observat cineva cum roșisem naiv. Îmi petrecusem întreaga viață, de fapt majoritatea din ea, căutând acea parte din mine care mă făcea imperfect, gol și pustiit într-un decor al decadenței.

Îmi erau vii în minte cuvintele lui "Atâtea culori are sufletul tău uneori", fiind parcă vrăjit de tonalitatea lor ce-mi răsunau încă în minte. Am inspirat aer puternic în piept, reținându-l pentru un scurt moment apoi eliberându-l grav. De când apăruse Mihai, ceva din interiorul meu se schimbase, iar acest lucru mă speria uneori. Timp de câțiva ani crezusem că tot ce se întâmplase între noi, nu fusese altceva decât o iluzie, iar eu eram cel care își închipuia asta.

Nu puteam să neg adevărul că-mi lipsise enorm acel ocean artic ce mă ardea cu focul său rece și mistuitor al pasiuni eternei agonii. Mereu era acolo pentru mine, mereu acolo cu o vorbă, fiind parte din viața mea și totodată primul băiat pe care l-am iubit pentru prima dată. Încă simt și acum senzația acelui sărut ștrengar pe care mi-l furase într-o zi ploioasă de vară. Acea dezmierdare blândă a degetelor sale pe pielea mea rece, fiind atât de fierbinți, lăsând mici urme în sufletul meu răvășit de preznța lui ce-mi oferea siguranța unei noi zile. Mă făcea practic să văd lumea cu alți ochi. Dar acum am ajuns să cred că viața nu e mereu roz, de fapt nu a fost niciodată astfel.

Atâția ani am crezut că mă părăsise pentru a studia în străinătate, dar nici până acum nu știu adevăratul motiv din spatele așa-zisei sale depărtări de mine în adolescență. Eram doar niște copii, însă nimic nu mi-a frânt inima ca comportamentul lui. Înainte să plece în Franța, se răcise absolut total de relația noastră. Uneori mă întreb ce la făcut să fie astel.

Doar cu un simplu "Adio" a reușit să facă țăndări lumea mea de cristal în care el poseda locul principal în piesa vieții noastre. De atunci am decis să nu mai accept nimic din ce îmi vor zice emoțiile, tratând totul ca o minciună. Devenisem complet o epavă, lipsită de semțuri, iar Ioana îmi recreionase lumea pe pânza uzată a vieții mele. Prietenii vin și pleacă, astel și persoanele cărora le punem sufletul noastru pe tavă.

Suntem mereu în pași de sutimi pe axa timpul numită, viață. Îmi perdusem încrederea în iubire, chiar fusese o perioadă când detestam acel termen ce mi se părea atât de banal atunci. Andrei fiind cel care îmi redase speranța pe care o pierdusem odată cu plecarea lui Mihai. Iubirea e un labirint de sentimente, unde fără firul Ariadnei te pierzi în obscuritata sa imfamă. Magia inimii ce simte constituia pentru mine un iad ce ardea constant și pe care nu-l arătam nicioată, fiind consumat din interior spre exterior fără a putea cere ajutorul cuiva. Eram exact unde lumea se sfârșia, în infern.

- Ești în regulă?, vocea Ioanei îmi răsună în timpane.

- Poftim, ah da sunt bine mulțumesc!, m-am eschivat confuz.

- Știu că lumea ta e dată puțin peste cap, șopti timid apoi mă cuprinse în brațe. Știu că nu e bine că fac acest lucru, dar nu pot să plec și să nu-ți spun.