Când țin pixul în mână,
Inima mi se deschide.
Îmi tresar atriile, mi se umplu venele de extazul acelor
respirații pe care le iau.
Când pun pixul pe foaie,
simt cum ma rostogolesc de undeva de sus,
În drumul meu,
culeg florile fiecărui moment memorabil pe care l-am trăit,
mi le pun în păr
rar ele își găsesc rădăcini în mintea mea
umedă
de idei și speranțe.
Mă simt uneori,
Străinul meu propriu.
M-am construit de una singură în circumstanțe enigmatice
și mă-ngrozesc temerile mele ascunse.
Dar am un lucru,
îl țin cu mândrie.
M-apucă mereu de mână când simt că sunt cu un picior
în prăpastie.
Așa că ce îmi mai trebuie?
Când stau pe gânduri,
când îmi trece prin cap o întrebare
la care nu îmi vine să răspund.
Nu este aceasta consecința blestemului cuvintelor?
CITEȘTI
Ecoul Unor Voci Sugrumate pe Fundal Negru
Puisi„Oamenii caută fericirea cum caută sângele inima. Când nu mai curge sânge în inimă, omul se usucă, spune tata." ━ Aglaja Veteranyi, „De ce fierbe copilul în mămăligă" ______________________________________________ ~ Toate drepturile rezervate, 2019...
