Ultimul Stăpân al Soarelui

T R E I

- Haide Ayla, mai cu forță! Țipă bărbatul ai cărui voce îi făcu pielea fetei să furnice alocuri. Haide, continuă în ritmul ăsta, e bine, spuse când Ayla mări forța cu care lovise manechinul.

De câteva luni bune, se înscrise la un curs de auto-apărare. O ajutase foarte mult tot ce învățase până acum, și chiar era bucuroasă de decizia luată. Dar nimeni nu o anunțase că antrenorul se schimbă. Până acum două săptămâni avusese o femeie, calmă, înțelegătoare cu care devenise prietenă. Însă intrase în concediu prenatal. Era însărcinată, și, când aflase vestea, Ayla se așteptase să o forțeze mai mult, să aibă schimbări de comportament, însă dimpotrivă. Uneori vorbea cu o voce așa de calmă și era așa zâmbitoare de spuneai că predă lecții de yoga, nu te învăța cum să-i rupi gâtul unei nămile de om.

Cum lipsise la ultimele patru ore, pentru că luase parte la cele de scrimă, abia acum îl întâlni pe Harold. Un bărbat în vârstă de douăzeci și nouă de ani, foarte înalt și cum era de așteptat, cu o construcție fizică de invidiat. Ochi negri, ce scrutau fiecare colț al sălii, păr brunet tuns și aranjat la milimetru. Maxilarul îi era încadrat de o barbă deasă, la fel de aranjată.

Poate dacă nu era o pacoste, ar fi admis că era chiar frumos. O cunoștea de aproximativ jumătate de oră, dar țipase la ea și colegii ei mai mult decât o făcuse Hailey, fosta antrenoare, în cele șase luni.

Era transpirată, epuizată, respira mai ceva ca la maraton și îl privi cu ochii mijiți. Luă o sticlă de apă din coșul plin și bău cu poftă. Își desfăcu părul, trecând cu mâna de câteva ori prin el, apoi îl prinse într-o coada strânsă la spate. Harold țipă la un tip mult mai mic de înălțime decât el, și apoi se întoarse spre ea, venind grăbit. Înspiră adânc și se gândi la cum ar intra vârful sabiei ei în fundul lui. Poate atunci nu s-ar mai fi comportat ca un arici aiurit. Zâmbi pe ascuns la gândul ei.

- Ayla, îi rosti clar numele, parcă vrând să-i afle toate semnificațiile, chiar dacă îl mai pronunțase de vreo zece ori până atunci. O privi atent din cap în picioare, iar ea își ținea respirația ori de câte ori privi mai intens un anumit punct pe tricoul ei. Mai avem jumătate de oră. Îmi poți spune dacă vrei să înveți ceva anume sau ne putem concentra pe lucrurile de bază, pe care le știi deja. Știi tu, să le perfecționăm, vorbi de data asta calm, dar vocea groasă tot nu îi era de mare ajutor. Își duse mâinile la spate și se încruntă.

Ayla îl privi cu ochii mari. Deci demonul poate fi și înger dacă vrea. Îi ceru părerea și era o bulină albă pentru el. Zâmbi în colțul gurii și își drese vocea.

- Mi-ar plăcea ceva nou. Celelalte mișcări le știu foarte bine.

Harold aproba din cap gânditor și îi făcu semn din cap să-l urmeze. Se opri în fața unui sac de box de trei ori mai mare ca ea și cu siguranță, mult mai greu. Spera doar să nu-i ceară să-l lovească.

- Lovește!

Și speranța îi muri în chinuri.

- Poftim?! Chestia asta nu o mișc nici dacă lovesc cu toată puterea mea, se revoltă, și își strânse mâinile la piept într-un gest de nervozitate.

- Ayla, am spus să lovești, repetă Harold mai tare și făcu un pas spre ea. Înghiti în sec, și îl privi urât.

- O să îmi rup mâna!

- Avem cabinet medical, în cazul ăsta.

Începea să-l displacă din ce în ce mai tare. Răsuflă zgomotos și se dădu un pas în spate.

Oh da, tipul ăsta o să mi-o plătească, se gândi și în secunda următoare lovi sacul cu toată puterea ei. Sau, mă rog, câtă putere mai avea după ce-o chinuise cu manechinul ăla vreo treizeci de minute. Impactul a fost exact cum se așteptase. Sacul se mișcase câțiva centimetri, spre surprinderea ei și pufnitul agasant al antrenorului. Însă durerea pe care o simți câteva secunde după, îi puse capac. Din vârful unghiilor, până la umăr o furnicară toate venele și toți nervii posibili. Strânse ochii, și scutură mâna ca o apucată.

- Te omor! Se întoarse spre el, și-l privi cu o așa furie de îi scânteiau ochii. Era rândul lui Harold de a înghiți în sec.

- Te-ai lovit tare? Aproape șopti, prinzându-i mâna și o întorcea pe toate părțile.

- Tu ești nebun?! Dă-mi drumul! Se trase de lângă el, și plecă spre vestiare.

Trânti toate ușile pe care le întâlni în drumul ei, apoi se opri pe o bancă în vestiar. Își strânse degetele în pumn și regretă că nu-i trântise unul și în fața antrenorului.

- Obsedat notoriu! Țipă și trânti ușa de la dulapul ei. Se schimbă de echipament, îndesându-l în grabă în geantă, apoi ieși din clădire, îndreptându-se spre apartament. Sala unde se țineau orele nu era în totalitate o sală de sport sau de gimnastică, ci una improvizată. Dar îndeplinea toate condițiile, iar un avantaj era că se afla aproape de locuința ei, așa că drumul parcurs în cinsprezece minute îl folosi pentru a se calma.