Ultimul Stăpân al Soarelui

DOISPREZECE

Căldura ce o cuprinse din toate părțile o făcu să zâmbească în somn. Se învârti pe o parte, strângând colțul pernei în pumn. Fluturașul alb apăruse din nou, însă semăna ca o pată de lumină în bezna în care era. Își dădu seama deodată că nu era nimic palpabil în jurul ei, plutind în întuneric. Inima începu să îi bată mai tare, zvârcolindu-i-se în piept. Își agită mâinile și picioarele, neputând să atingă ceva, și strigă după David cât o ținu gura, însă acesta nu apăru.

Fluturele strălucitor veni mai aproape de ea, atingându-i fața cu aripile moi. Se relaxă, neștiind de unde venise toată încrederea și curajul acela. Închise ochii pentru câteva secunde și se lăsă pe spate, neavând nici un interes de ce poate păți.

Aripile fluturelui o gâdilase pe gât și surâse, deschizând ochii mari. Aerul îi rămase în gât și suspină uimită. Fluturele luă forma unei femei, cu părul lung, și singurul lucru pe care îl putu observa fusese culoarea ochilor de un verde deschis, aproape galben. Era atât de strălucitoare încât își acoperi ochii și o privi printre degete, neputându-i desluși nici o altă trăsătură, părând că e ruptă din soare. Aceasta nu scosese nici un cuvânt și înaintând spre ea, îi văzuse perechea de aripi albe și imense, leite ca ale fluturelui de dinainte. O apucă de mâna stângă, punându-i în palmă o piatră semirotundă, cu mici colțuri ce îi zgâriase pielea.

Deși femeia nu deschise gura, o auzi vorbind și pielea i se furnică la glasul angelic și firav.

- Când vei fi pregătită, voi veni după ea. Atunci vei stăpâni tot ce nu poate avea stăpân, și vei cuceri ce nu a mai fost cucerit.

Oare îi intrase în minte? Cum o putea auzi dacă nu vorbește? Și dacă îi poate citi gândurile? Se înfioră și îi privi ochii. Verzi, mari, puțin alungiți la colțuri și cu gene lungi, perfecte, nu putea să o încadreze în vreo rasă umană din cele existente. Părea din altă lume, iar părul lung, des, ce îi trecea de coapse, strălucea într-un auriu intens, părând că tot aurul din lume prinse viață pe el. Înghiți în sec, incapabilă să scoată vreun sunet și aprobă din cap frenetic, hipnotizată de ochii acesteia.

Fără să vrea clipise de câteva ori, de parcă ochii îi erau controlați de altcineva, și femeia dispăruse, la fel și fluturele, rămânând în întunericul des ce îi intra în suflet. Respiră adânc și strânse piatra în pumn, având grijă să nu o scape, însă curentul rece ce îl simți și vârtejul din jurul ei o făcu să tresară speriată.

Inima îi pompa agitată în piept. A fost doar un vis, se gândi, însă usturimea din palmă îi dădu peste cap realitatea. Desfăcu pumnul și privi piatra, îngrozită și uimită în același timp, nevenindu-i să creadă. Ușa camerei se deschise brusc, iar David intrase val-vârtej.

- Oh, Dumnezeule! Ayla, m-ai speriat, fetițo! Ce ai visat?

- Poftim?

- M-ai strigat de câteva ori și ușa îți era blocată. Ești bine? Se ridică în capul oaselor și îl privi cu ochii mari. Își aminti că îl strigase la început și nu înțelegea de ce nu vine. Oare femeia din vis blocase ușa?

- Nu am nimic, am avut un vis ciudat, îl liniști. Se gândi dacă să îi povestească despre el, femeia din vis nu îi spusese dacă are sau nu voie. Își umezi buzele agitată, și îl privi în ochi. Pot să te întreb ceva?

- Orice, rosti bărbatul, mângâindu-i palma.

- Ai avut vreodată vise cu îngeri? Șopti, crezând că o să bufnească în râs, însă aprobă din cap după o pauză scurtă.