Ultimul Stăpân al Soarelui

N O U Ă

     După ce comanda le-a fost adusă, au mâncat în tăcere, aruncând pe furiș priviri la intrarea restaurantului. Își puteau imagina orice, dar nu erau pregătiți pentru copilul ce s-a apropiat de ei, timid. Ayla lăsă paharul de vin din mână și se uită mirată la el.

Avea ochii mari, albaștri și părul blond, drept. Avea vreo șapte ani, și părea  speriat. Era îmbrăcat într-un pulover albastru deschis, ce îi scotea culoarea ochilor și mai tare în evidență. Se uita pe rând la fiecare, apoi le întinse un bilet și fugi.

Elian desfăcu hârtia împăturită și citi mesajul de pe ea.

- Ce scrie?

- Că e cu ochii pe noi, și dacă nu plecăm acum, părinții copilului vor fi omorâți.

Încremeni. Pulsul inimii i-o luă razna. Simți atât de multă repulsie pentru un om pe care nici nu-l cunoscuse, încât să miră și ea. Strânse marginea feței de masă în pumni și își strânse ochii. Avea o criză de nervozitate, și nu era bine să se afle în public în condițiile acelea.

- Unde să plecăm? Ce fel de monstru e ăsta?!

- Unul care omoară oameni pentru distracție și bani. Unul care mi-a omorât părinții și e pe cale să mai lase un copil orfan dacă nu facem ce spune. Ai încredere în mine, vom fi bine.

Achitase nota și ieșiră din restaurant. În colțul străzii, îi aștepta o mașină neagră cu geamurile fumurii. De pe locul pasagerului coborî un bărbat înalt, ce ținea în mâini o mitralieră. Ayla se înfioră, prinzându-l de braț pe Elian. Se uită în jur și, din fericire, străduța era goală.

- Dacă aș fi în locul vostru, aș urca de bună voie în mașină, rosti bărbatul cu un accent rusesc puternic, stâlcind cuvintele.

- Bine că nu ești, în cazul ăsta, se avântă Ayla spre el.

Bărbatul o țintuit cu arma și aceasta rămase în loc, privindu-l încruntată. Avea aproape doi metri înălțime și nici structura fizică nu era așa mică. Dar, până la urmă, buturuga mică răstoarnă carul mare. Își îndreptă spatele și urcase ușor în mașină. Șoferul, probabil rus și el, îi rânji malițios măsurând-o din priviri. Lângă ea, se așeză Elian, bruscat de către rusul înarmat. După ce porni motorul și mașina derapă, s-au uitat unul la altul.

După jumătate de oră de condus haotic prin traficul din oraș, și încă o oră prin pustietatea din pădure, mașina viră brusc la stânga pe o străduță lăturalnică, ce nu era luminată deloc și opri în fața unei cabane din lemn. Părea foarte veche, scările de la intrare erau putrede, rupte alocuri, în timp ce geamul ușii de la intrare era spart, având o gaură pe mijloc.

Ayla se întrebă într-o doară dacă moartea ei va fi într-un loc atât de... trist, lipsit de viață. Încercă să-și imagineze clădirea cum ar fi arătat când abia era construită, și imaginea din mintea ei îi plăcu. Apoi se întrebă a cui este, și de ce au fost aduși tocmai acolo, în pustiu.

Răspunsul veni imediat când își lungi gâtul să vadă mai bine în jur. În caz de vor fi morți, să nu îi găsească nimeni. Gândul o înfioră drastic.

Când șoferul îi deschise portiera și o trase violent de mână să iasă, scânci. Se va lăsa cu vânătăi mai mult ca sigur. Își promisese ei însuși că șoferul va fi primul pe care îl va omorî. Se împiedică din cauza tocurilor înalte și aproape făcea contact cu pământul dacă nămila de om nu o strângea așa tare de mână. Ar fi putut totuși să scoată pumnalul ce-l avea legat la picior, dar până să facă asta, ar fi fost ciuruită de mitraliera tipului.