Ultimul Stăpân al Soarelui

TREISPREZECE

Cu toate că Ayla îi mai arătase uneori cât de mult înseamnă pentru ea și o mai surpinse pierzându-se cu firea în preajma lui, asta nu îi dădea certitudinea că simte ceva pentru el. Sau cel puțin, nu cum ar vrea el. Poate uneori îi suporta glumele doar pentru că sunt prieteni și nu voia să-l facă să se simtă aiurea.

Îi privi gâtul și realiză că trebuie să-i spună de lănțișor și pentru câteva secunde se blocă, neștiind cum să înceapă. Ayla îi observă reținerea și se încruntă, neștiind ce se întâmplase. Făcuse ea ceva ce îl deranjase? Îi urmări privirea și își atinse ușor baza gâtului, încercând să găsească ceea ce îl deranjase. Însă nu era nimic, în afară de gulerul halatului de spital ce il purta. De data asta își aplecă privirea și feri la o parte baza gulerului, inima luându-i la goană.

Nu găsi nimic, ceea ce îi produse o neliniște și o agitație imensă. Piatra dispăruse, cu tot cu lănțișor și nici măcar nu-și dădu seama. Cum a putut să fie atât de neatentă?

Bâjbâi orbește cu degetele prin păr și apoi peste tot corpul, sperând să simtă ceva ridigid, însă era ca și cum căuta acul în carul cu fân. Era imposibi lsă fie prin pat, mai ales prin ce trecuse.

Dacă îi căzuse noaptea trecută și nu își dădu seama? Dacă î-l luase unul din acei bărbați? Totuși, Elian nu îi spuse nimic de cum scăpase el și cum de ajunsese la spital iar ei nici măcar nu-i trecu prin minte să-l întrebe. Sau să se asigure că el e bine și nu era rănit, având în vedere că rămăsese singur în lupta de aseară după ce ea... aproape murise.

Oftă adânc și se agita prin pat, simțind durerea din spate cum devenea mai intensă. Își făcea griji și mai mari din cauza că nu-și putea simți sau mișca piciorul rănit și lacrimil de frustrare și teamă amenințau să iasă.

- Elian, ce s-a întâmplat aseară? Cum am ajuns aici? Îi prinsă o mână într-a ei și îl trase ușor spre ea. Tu ești rănit? Oh, Doamne, nici măcar nu m-am asigurat că... lănțișorul, Elian, nu mai e, suspină și își acoperi fruntea în încercarea de a își menține calmul. Elian îi masă degetele și îi făcu semn să se oprească din sporovăila ce o cuprinsese.

- Îți voi răspunde la toate întrebările, însă acum trebuie să te odihnești, ai nevoie de somn, îi opri agitația și o privi în ochi. Sunt bine, lănțișorul este în siguranță, nu te mai învinovăți pentru nimic ce s-a întâmplat. Acum cel mai important este să îți revii, Ayla.

Bruneta se încruntă frustrată la răspunsurile vagi pe care le primi. Nu, nu era bine pentru că îl vedea de la o poștă cât de extenuat era, și ea nu era singura cu vânătăi pe față. Să nu mai punem la socoteală și rănile de pe mâini și din jurul gâtuli și cine știe pe unde mai era lovit.. Nu îi păsa de odihnă, avea timp să doarmă la noapte, ceea ce ar fi liniștit-o ar fi fost explicațiile.

Elian îi observă sclipirea din ochi și încruntătura ce prevesteau o contrazicere aprigă, așa că o prinse de ambele brațe și o forță să îl privească în ochi.

- Nici să nu încerci să te opui. Până când nu îți revii complet, mă asculți și mă lași să am grijă de tine, rosti hotărât.

Ayla pufni și aproape îi scoase limba. Își miji ochii la el în încercarea de a-l îndepărta, însă afurisitul nici nu clipi. Hotărî ca de data asta să-i facă pe plac, lăsând pe mâine bătaia ce i-o va da. Rănită sau nu, țintuită la pat sau mai știe ea unde, nu îi oprea încăpățânarea și scânteia bătăioasă ce o avea.

Înspiră mai relaxată și se lăsă să cadă pe pernă, iar Elian trase pătura mai sus, având grijă să o acopere îndeajuns. Îi zâmbi cald și o sărută apăsat pe frunte, apoi se ridică.