Ultimul Stăpân al Soarelui

U N U

27 martie 2015, Canada

Sabia intră în teacă cu un sunet scurt. Femeia cu ochi albaștri-azurii își dădu mănușile albe jos, și se îndrepta spre ușa din lemn lăcuit. Simțea că e privită și ura sentimentul ăla. Atinse medalionul de la gât și-l simți arzând. În ultimii cinci ani nu a mai ars așa. Elian o urmări îndeaproape și îi simți neliniștea.

- Ayla.

Se întoarse cu o grație minunată spre vocea care răsuna în sala mare.

- Elian. Ce te aduce aici?

- Te-am urmărit câteva minute și voiam să mă asigur că ești bine.

Ayla zâmbi cald. Era singurul căruia îi păsa cu adevărat de ea dintre toate persoanele cu care interacționase în ultimii doi ani. Totuși, nici nu se așteptase la altceva din partea acelor mediocri. Erau momente când voia să renunțe la tot și să meargă acasă, dar își aminti de ce începuse.

- Sunt bine, dar cred că ne așteaptă vremuri grele. Se apropie din ce în ce mai mult de noi. Dacă o să ne găsească?

- Atunci, o s-o întâmpinăm cum se cuvine. Haide, te invit la un ceai din ăla cum îți place ție.

Ayla râse. Știa că o să bea singură, Elian ura ceaiul arăbesc. Dar era o companie plăcuta oriunde mergea. Se schimbă de costumul de scrimă și îl însoți spre cea mai aglomerată ceainărie din oraș. Dovada că nu era singura care iubea ceaiul acela.

Elian era de departe un bărbat superb. Părul negru, drept, de o lungime medie, îi acoperea câteodata ochii verzi. Buze groase, pline, încadrate de o barbă atent conturată și o față lungă, luminoasă, atrăgea privirea oricui atunci când vorbea. Avea trăsături perfecte, un ton al pielii închis, ce aducea un contrast ochilor săi. Era înalt, cu o construcție fizică mare și o statură dreaptă.

Ayla însă, nu avea nimic în comun cu el. De o înălțime medie, femeia era totuși deținătoarea unor ochi superbi, de un albastru- azuriu, de parcă aveau două culori. Părul era încă o trăsătură specifică. Creț, strălucitor și voluminos, de o culoare asemănătoare abanosului și lung până la baza spatelui.

Avea trăsături fine, senzuale, un corp bine definit ce stârnea atenția oricărui bărbat.

Ahlam alkun era singura ceainărie din oraș unde se servea ceai arăbesc. Proprietarul era însuși un arab bogat, ce se săturase de viața plină de lux, ironic, care își dorise să împărtășească lumii puțin despre locurile lui natale.

Ayla era client fidel de ceva vreme, ceea ce îi aduse prietenia cu Eiko. Cândva, acesta îi propusese lumea la picioare dacă ar fi acceptat să fie soția lui, dar a fost nevoită să refuze. Eiko înțelese și îi acceptase răspunsul, dar asta nu însemna că nu putea să profite de prietenia ei. O aprecia pentru ceea ce era, ce nu multe persoane reușeau să mai fie.

- Slăvit fie Allah, mi-a ascultat rugăciunea. Bine ați venit!

Ayla râse cu poftă. Eiko întotdeauna o aștepta la ceainăria lui, fie că venea doar pentru câteva minute. Dar de data asta va sta mai mult, erau treburi serioase de discutat și avea să profite de toate șansele primite.

Cei doi ocupară cea mai depărtată masă, ferită de curiozitatea celorlalți pentru ce ar fi putut discuta ei.

- Eiko, știi deja ce îmi doresc, îi făcu femeia cu ochiul și arătă spre barul amenajat cu bun gust.

Tânărul zâmbi apreciativ. Pentru moment, uitase și propriul nume doar privindu-i ochii aceia hipnotizanți. Afirmă, cu o înclinare a capului.

Elian doar îi privi. Se gândea contrariat de ce îl refuzase Ayla pe Eiko, era destul de conștient ca ar fi meritat. Dar apoi se gândi că poate era destinul. Nu ar mai fi cunoscut-o atât de bine pe tânăra ce îl uimea pe minut ce trecea.

Lui nu-i plăceau ceaiurile arăbești. De fapt, le ura gustul și tot ce ținea de procesul de pregătire. Dar ce nu făcea el pentru Ayla?

- Tu, tinere Elian, ce servești?

- Nu vreau să te împovărăsc, Eiko, de aceea o să încerc una din prăjiturile tale, care știu că sunt gata făcute.

Cei trei râseră. Nu era prima oara când Elian refuza subtil ceaiul, și cerea prăjituri. Norocul lui că Eiko se mai gândea și la oamenii care îi semănau. Știa că Elian era acolo doar pentru Ayla.

- Cu drag, băiete. Și ție îți aduc imediat minunăția aceea de ceai, rosti grăbit și dispăru după bar.

- Mai spune-mi o dată, de ce ai refuzat șansa să devii una din cele mai bogate femei din stat? Elian nu rata niciodată șansa să râdă de situația ei.

- A zecea oară în ultimele săptămâni? Ai o memorie proastă, Elian. Și l-am refuzat pentru că eu nu mă văd una dintre acele femei, rosti încrezătoare, aproape făcându-i în ciudă.

- Nu mă păcălești. Știi că ești piază rea și n-ai vrut să-i faci omului viață amară.

De data asta, Ayla îi scoase limba exact ca un copil mic. Îi plăceau momentele de șicanare dintre ei doi, până nu se ajungea la bătaie. Pentru ei nu era imposibil...

- Da, dar tu iubești aceasta piază rea, nu-i așa?

Elian râse apreciativ. Știa mereu să o întoarcă în favoarea ei.

- Ca de obicei, o să spun pas la întrebarea asta.

Eiko se întoarse cu o prăjitură de ciocolată și o ceașcă de ceai roșu pentru Ayla.

- Să le serviți cu poftă.

Cafeneaua era foarte aglomerată, ca de fiecare dată, de asemenea. Nici măcar nu era oră de vârf, sau zona să fie aglomerată. Însă oamenii adorau din ce în ce mai mult colțișorul ăla de Rai, pe care îl frecventau zilnic.

- Elian, crezi că vine? Piatra se transformă din ce în ce mai repede.

- Ar fi și timpul să vină, cu toate că îmi fac griji pentru ea. Dacă nu se descurcă? E drum lung până aici și e singură. Oricine o poate ataca, sau să pretindă că îi e prieten.

- Sunt conștientă de asta. Nu cunoaște pe nimeni. Și piatra o cheamă. Dar... dacă noi nu o să fim destui de buni pentru ea?

- De asta nu îmi fac griji, eu mă descurc, am foarte mult farmec.

Ayla îl lovise în umăr. Atât de plin de el poate fi câteodată... și totuși are dreptate. Ar fi o fraieră dacă nu l-ar plăcea pe Elian. Problema ar fi ca și el să o placă mai mult decât e necesar.

- Mai gândește-te, băiatule. E femeie, deci o să fim cele mai bune prietene. Tu o să fii exclus, spuse mândră, sclipindu-i ochii. Era o minciună, nu ar fi renunțat la el nici dacă Dumnezeu cobora încă o dată și îi cerea asta în mod expres.

- Tu ai o problemă. Sigur ești femeie? De obicei, femeile se urăsc între ele, mai ales dacă amândouă sunt două ființe superbe.

- Țin prea mult la ceaiul ăsta ca să-l arunc după tine. Plus că nu vreau să îi dau de muncă lui Eiko, făcând mizerie.

Elian râse. Ayla duse ceașca la gură cu un gest mic, plin de grație, privindu-l în ochi.

- Nu te mai uita așa la mine, spuse lovindu-i piciorul.

Clar femeile sunt extratereștri, se gândi. Ridicase mâinile în semn de predare.

- Mă abțin, doar de data asta, să fie clar. Și controlează-ți trupul, m-ai lovit de două ori.

Îndreptă arătătorul spre ea, făcându-i morală. Pe buze îi juca un zâmbet și îl arătă, făcând-o pe Ayla să râdă.