Ultimul Stăpân al Soarelui

PAISPREZECE

Auzi ușa de la salon deschizându-se și era sigură că era Elian pentru că simți iar miros de ciocolată. Se grăbi să își termine treaba, dar asistenta dispăruse când deschise ușa băii, în fața ei stând Elian.

- I-am spus că poate pleca și te ajut eu, o lămuri, apropiindu-se de ea.

Ayla încercă să nu pună piciorul rănit în pământ, și practic țopăise prin baie cât se învârtise. Aprobă ușor și încercă să se prindă de el pentru a merge înapoi în pat, însă Elian gândi diferit și se aplecă, luând-o în brațe. Se prinse cu ambele mâini de gâtul lui și parfumul îi invadă nările, amețind-o mai tare decât era. Merse cu ea și o lăsă ușor pe marginea patului, împingând tava cu mâncare mai încolo. Elian se așeză turcește și o îndemnă să se facă comodă.

- Tu ai mâncat? îl întrebă când se întinse spre bolul în care era aceeași supă. El dădu din cap că nu.

- Atunci mănânci cu mine, spuse și îi împinse tava mai în față. Elian zâmbi și îi luă bolul din mâini, amestecând ușor legumele.

- Nu mi-e foame, acum deschide gura.

Ayla făcu cum spusese, puțin buimăcită de faptul că nu îi dădu timp de replică.

- Ba trebuie să o faci și tu și nu mai deschid gura până atunci, se încăpățână și își puse mâinile în sân.

Elian își presă buzele între ele, abținându-se să nu râdă. Oh, și încă cum ar mai deschide-o dacă i-ar mușca buzele.

- O voi face mai târziu, promit. Ți-am zis deja că tu ești pe primul loc acum, îi explică calm, dându-i încă o lingură de supă.

Ayla se simțea măgulită de cantitatea de atenție din partea lui, simțind cum i se înroșesc obrajii, însă nu comentă nimic și mâncă în liniște supa, apoi brioșa de ciocolată, simțindu-se plină.

- Îmi plac mult, spuse și arătă spre buchetul de flori ce-i bucură privirea. Ochise și cutia cu bomboane, însă le lăsă pe mai târziu. Acum, ce ai zice să mă pui la curent cu toate?

Ayla își puse mâinile în sân și adoptă o statură serioasă și rigidă, pregătită pentru tot ce avea să i se reamintească sau eventual pentru tot ce avea să o informeze. Elian își drese glasul și puse tava pe dulăpior, încercând să își pună ordine în gânduri.

- În primul rând, să știi că nu mai există nici un pericol legat de ei. Pentru că toți sunt morți, continuă și își ținu respirația câteva secunde, în așteptarea unei reacții din partea ei.

Ayla îl privea fix, îndemnându-l să continue.

- După ce tu ți-ai pierdut conștiința, am încercat să nu îmi pierd rațiunea de tot, însă nu am reușit. I-am omorât și nici măcar nu îmi pare rău. La tot ce mă puteam gândi erai tu și părinții mei, la moartea lor și la faptul că și tu erai atât de aproape de asta. Pe o parte simt că mi-am răzbunat părinții însă cu costul ca tu să ajungi aici, iar asta nu mi-o pot ierta.

Ayla încercă să spună ceva însă el o opri.

- Pot doar să mă bucur că acum ești în siguranță și că ceva sau cineva te-a protejat, chiar dacă nu am fost eu.

Își trecu mâinile prin păr și se puse pe marginea patului, lângă ea.

- La scurt timp te-am adus la spital și ai stat în operație ceva timp, și acum urmează să-ți spun ceva foarte important și sper ca tu să înțelegi mai bine decât mine.

Ayla se încruntă când scoase cutiuța neagră din buzunar și făcu ochii mari la vederea lănțișorului.

- La un moment dat venise o asistentă la mine și mi l-a întins, spunând că i l-a dat ea.

- Ea? Cine?

Elian oftă.

- Nu știu și la asta mă refeream mai devreme. A plecat înainte să apuc să-i cer explicații, credeam că se referea la tine, dar era imposibil. Apoi s-a petrecut ceva ciudat. Mai știi când mi-ai povestit de piatră și că în seara aia ai avut impresia că plouase pentru că era apă la tine în apartament?

Ayla dădu afirmativ din cap, curioasă în ce direcție se îndreaptă discuția.

- Ei bine, la fel a fost și acum, era apă peste tot pe hol.

Văzând-o puțin băgată în ceață, se uită după ceva pe care să scrie dar nu găsi nimic în salon. Scoase telefonul și tastă repede mesajul ce apăru pe hârtii, apoi îi întoarse ecranul pentru a citi. Aya se chinui să citeasc literele întortocheate apoi își arcui o sprânceană.

- Asta de unde a apărut?

- Mesajul acesta a apărut deodat pe câteva hârtii ce, prin nu știu ce coincidență, erau pe jos, încercă să-i explice, știind că e posibil să îi spună că a avut halucinații.

- Hm, și ai văzut pe cineva? Hârtiile unde sunt?

- Le-am avut în buzunar ceva vreme, dar mesajul a dispărut. Voiam să ți le arăt, cu speranța că tu știi mai multe despre asta.

Ayla mai citi încă o dată mesajul, înțelegând ce scie, dar habar n-avea la ce se referă. Era logic că îi avertizase în legătură cu ceva, însă probabil nu se referise la o furtună în adevăratul sens al cuvântului.

- Să fiu sinceră, n-am nici cea mai vagă idee ce vrea să zică, însă bănuiesc că ar trebui să fim cât de atenți putem. Oare ea a trimis mesajul? spuse aproape într-o șoaptă.

Elian o privi și curiozitatea i se citea pe chip.

- Cine altcineva ar îndrăzni să ți-l ia de la gât? Ridică lănțișorul și piatra făcu un balans ușor. Că tot veni vorba, cred că ar trebui să ți-l înapoiez.

Ayla se gândi câteva momente, analizând situația și ceva o sâcâia. Din câte știa ea, nu avea voie să-l dea jos de la gât și nici să-l dea altcuiva dacă nu primea semne clare, lucru care nu s-a întâmplat. Atunci cine și prin ce metodă i-l luase de la gât, și mai important, când? Dacă ar fi fost pe durata nopții, Elian ar fi obsevat, deci probabil în timpul operației. Ar fi vrut să vorbească cu asisenta pe care i-o pomenise Elian, dar probabil ar fi crezut-o nebună dacă o întreba despre făpturi cu aripi. Clipi des și își îndreptă spatele.

- Știi, poate nu mai vrea să-l port dacă tot mi l-a luat, spuse încurcată în gânduri. Adică, care e rostul? Nu ar fi trebuit să fie interzis asta? Făcu un semn între ea și lănțișor.

Elian ridică din umeri. I-ar fi plăcut să știe răspunsul la toate întrebările, însă era la fel de încurcat ca și ea. Îi dădu păru la o parte și prinse închizătoarea lănțișorului cu atenție. Îi mângâie ușor pielea gâtului și o simți moale sub atingerea lui, Ayla se înfioră, cuprinzând-o un fior pe șira spinării și își trase repede părul înapoi.

- Din fericire, nimeni nu a anunțat moartea celor trei din cabană, am verificat toate posturile de știri și toate ziarele pe care le cunosc. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat noaptea trecută sau cel puțin, nu încă. Dar dacă poliția va descoperi, șansele sunt slabe să îi conducă spre noi.

- La un moment dat, vor descoperi cu siguranță.

- Oricum, nu îi va conduce la noi.

Ayla aprobă ușor din cap și își strânse mâinile în poală, sperând să aibă dreptate.