Umbra unui deceniu de iubire

Si uite-asa prima saptamana din octombrie a sosit si s-a dus. Nu am lasat deloc garda jos in preajma baietilor. Si am mai avut alte altercatii neplacute, dupa ultimele schimburi de replici acide din casa. Insa era un lucru clar.

Niciuna din parti nu va renunta prea curand la lupta. Viata e un camp de lupta. Nu asta esti invatat pretutindeni? Sacrifica ori fi sacrificat. Distruge vieti, sau nu iti vei gasi linistea in a ta. Fiindca altii te vor eclipsa. Fii mai bun decat restul, cine sunt ei, sa fie pe masura ta. Gandire elitista. Nu este ea una din gandirile cele mai pure si ilustre ale lumii trecute si pana azi?

-Nu pot sa cred. imi repet atunci iritat. Iar soferul asta. Tu nu ai deloc nimic de facut pe-acasa? Cand le-o da astora concediu? ma intreb deja furios. 

Nu se presupune ca sunt pe ture? Pe asta am impresia ca il vad cel mai mult dintre toti soferii. 

-O fi cel mai popular printre ei. Si printre femei. bomban scurt. Si vad cum o mama isi trage copilul mai departe de mine, cand ma vede vorbind singur.

-La ce uiti pustiule? ma intreb atunci cu voce joasa dezgustat de gestul mamei sale. Nu sunt nebun, stati linistita. 

O vad pe femeie cum vrea sa deschida gura, dar o ignor. Si trec pe langa aceasta.

-Vreau sa fiu ca el, mami, cand cresc! il aud pe baiat ca ii spune femeii. Atunci ma opresc destul de abrupt chiar in fata usii.

Prostul inca nu deschisese usile.

-Acum ma tine afara? Arunc o ultima privire piezisa baiatului. Si ma uit in laturi putin stanjenit. De ce ma simt intr-un fel responsabil acum? Un baietel asa mic, sa ma vada si aleaga pe mine, ca model? Nu, sunt un huligan. Un ticalos. Ce sa invete de la mine?

-Poate ma-sa nu e chiar asa proasta. Pana la urma. imi zic atunci intristat din senin. Si in final, il vad pe sofer cum isi ridica un deget spre mine. M-am prins tarziu ca imi arata o directie.

-Deci nu vrea sa imi deschida si mie, ce nenorocit. Se poarta de parca e avionul sau personal. Ori vreo limuzina. Tataie, imi declari si tu deci razboi?

Ma indrept spre usa de la mijloc si aproape ca intru intr-o fata care se afla inaintea mea.

-Scuze. mormai scurt spre aceasta. Intepenesc insa cand constat ca e din nou Laura. Nu e singura, de la facultatea noastra. Mai recunosc fetele a inca doi colegi, un baiat si o fata. Boboci in primul an, ca si noi. Probabil si iubiti, la ce priviri dragastoase ii arunca ea lui.

-Chiar nu poti sa fii deloc atent in jurul tau? o aud pe Laura cum spune. Dar nu simt tonul acid in vocea ei. In schimb, realizez ca e un altul. Vocea ii e trista, abatuta si innegurata.

"Dar stiu ca sufera, fata asta. "

Nu am mai spus nimic. Ma asteptam sa o vad la fel ca pe alte fete, innebunita, plina de energie. Cum se bataie de la un colt al autobuzului la altul. Nu sa o vad asa tacuta, cu privirea aceea melancolica in ochii.

M-am tras putin de jacheta.

-Urci draga o data? Nu sta nimeni dupa tine? sunt atacat de un batran cu o sacosa plina de ceapa. Aproape ca imi vars matele. Si fug in directia opusa a autobuzului cand urc.

-Urasc ceapa. bomban pe limba mea alb la fata. Sper ca nu voi si lesina.

Ar fi prea jenant, totusi.

-Apostol! vad pe cineva cum imi face cu mana.

-Parca ne aflam in desert. nu ma pot abtine sa nu comentez. Dar, urmez mana calatoare, ce ma cheama la ea.

Si o vad pe Laura cum imi face loc. Sta ca de obicei, ascunsa ca o bufnita, la fereastra.

-Multumesc. spun mirat de gestul ei. Dar...