Umbra unui deceniu de iubire

la media, Lili Maresanu

In urma cu zece ani, Iasi

In acea seara, nu am dat de niciunul din baieti cand m-am intors. Cearta cu ei inca imi ramasese vie in minte. Dar, mai mult decat atat, momentul cand am ranit-o fara intentie pe Laura.

Nu mi-ar fi pasat prea mult, daca nu as fi fost pus intr-o pozitie stanjenitoare.

-Am crezut ca Georgescu spune adevarul. 

Imi arunc atunci furios ghiozdanul pe pat si ma trantesc in pat. Abia tarziu vad cateva caiete imprastiate in graba pe biroul din incapere.

-Ale cui sunt oare? ma intreb mirat. Si pun atunci mana pe unul din ele. Primul caiet era un caiet de notite. Ii apartinea in mod clar lui Leonte. Si continea intr-adevar schite cu oameni din trecut, si cu figuri emblematice din intreaga istorie. Nu sunt doar din istoria romana, ci si din cea universala.

-Deci asa arata Macedon, impresionant. Scanez cu privirea si alte caiete. In mare parte toate erau ale lui Leonte. Unul singur ii apartinea insa lui Parvu.

-Ca sa vezi, chiar am dat de un caiet cu poezii. Dar stiu ca nu e atat de dornic sa isi ascunda talentul.

Pasii noptii se trezesc la viata, in timp ce oameni se nasc, cresc si dispar

Intreaga padure, revine la viata, cu capul plecat, iar noi generatii reapar

Emotii, cantece, vise si ecouri moarte

Intonate de catre glasuri demult uitate,

Acum se desfateaza in scancete tacute, neintelese

Nu mai doreste sa priveasca ochii unei lumi noi si semete, 

Umbre ca suflete deja plecate in noapte se pierd, salciile isi intind bratele noduroase

Si cuprind fiecare mormant, scrijelit cu sange si oase

Ochi ce privesc din pamant, acum se trezesc

Iar un vechi cantec se aude intonat, dincolo, in moarte,

Un cantec romanesc. 

-Trecut

-Tipul asta are un stil dubios, nu gluma. Nici nu stiu unde ar trebui sa o incadrez. Simbolism? Desi, fac pariu ca vorbeste despre moarte.

Deschid atunci caietul si imi arunc privirea prin alte poezii. In mare parte, stilul e unul intunecat. Mare parte din ele vorbesc despre moarte, pierdere, intuneric si groaza.

-Ma mir, in sfarsit, si ceva mai placut vederii. Sau poate, nu? mormai atunci suprinsa de primele versuri ale poeziei.

Sub lumina lumanarii, ochii ei scanteiaza,

Si odata cu aceasta, vechi pasiuni si tulburi amintiri inviaza,

Luna intunecata, cu raze salbatice a ei fata o lumineaza, 

Un singur pas si atingerea i-o va simti

Acum ezita, in camera intunecata, cuprins de un fior

Mana noduroasa nu atinge insa nimic,

 Fiindca stia ca ea va pieri,

La fel ca prima lor intalnire, pe lacul de cristal, 

Precum un detronat rege din Fanar,

Inchide ochii, stie ca va cadea iar

In cursa umbrelor ce reapar

Vechi amintiri,  buze suave, rasete ce iar urechea o incanta