Umbra unui deceniu de iubire

Dedicat tuturor stramosilor nostri care s-au jertift pentru aceasta tara, si care au sacrificat insasi viata lor, pentru ca noi sa avem astazi totul, inclusiv propriile noastre familii, si un deceniu...de iubire. 

In prezent

-Asta a fost tot pentru astazi. spun atunci calm. Si ii privesc pe rand pe elevi cum rasufla usurati. Ma abtin sa nu zambesc. Stiu atat de bine aceste fete. Si acele expresii. Incat as putea sa o descriu pe fiecare in parte. 

Parasesc atunci sala de clasa si dupa ce las in urma incinta scolii ma urc in masina si astept ca motorul sa prinda viata. Aud clinchetul usor al cheilor de la masina si atunci apas pe pedala. Masina hurui scurt, chiar tusi, era un model destul de vechi, si porni atunci pe strada. Nu intr-o goana, nebuna. Insa. Ca alta data. 

Trag de volan si dupa ce cotesc opresc la unul din semafoare. Abia dupa ce trec de strada Garii, continui sa avansez. Stiu bine unde trebuie sa ajung. Strada Arcu. Strada Gandu. Piata Unirii din Iasi. 

Strada Cucu e locul meu de bastina inca de eram doar un copil. Nici acum nu am decis inca sa ma mut. Desi, am fost mereu tentat. Inainte de a ajunge insa, acasa. Mai am o oprire. La una din cafenele din centru.

***

Privesc in tacere oamenii din jur si mai iau o gura de cafea. E destul de tare, a trebuit sa mai pun zahar. Dar, consider ca asta este exact ce imi trebuie. Pentru a ma relaxa, dupa o zi obisnuita de mai. Inca putin si acest an academic s-a terminat. Va urma un alt an. Si un altul....si un altul.

Scot din servieta pe care o car dupa mine mereu un ziar. Si arunc priviri rapide peste noile stiri. Stiu ce ma asteapta sa vad. Continui sa citesc insa. Pana ce ma opresc in dreptul unei alte stiri. In general, evit pe cat de mult posibil, stirile cu morti. Mereu am fost terifiat de moarte. De aceasta data mi se opri de indata privirea. Asupra fetei unui barbat. L-as fi recunoscut oriunde. Anii isi lasasera amprenta asupra chipului sau. Dar, inca puteam sa disting trasaturile de odinioara, in barbatul cu mustata si cu par mai rar din fata ochilor mei. Aceeasi pereche de ochelari, ca in colegiu. Acelasi stil vestimentar.

-Dar vreau eu sa stau acolo! aud pe fundal glasul unui copil. Un baiat, posibil.

-Leonte, dar, cum? ma intreb  covarsit de revelatia mortii unui fost prieten atat de drag sufletului meu.

Accident de masina. Posibil beat, in timp ce conducea la volanul masinii. Cand zaresc insa alt detaliu care ma frapa, strang si mai puternic ziarul in maini.

Droguri.

El sa posede astfel de droguri? Nu, il cunosc prea bine pe Ogrea. Niciodata nu ar fi apucat pe acea cale. Chiar si daca ar fi ramas sarac peste noapte.

-Ma scuzati, puteti sa va mutati la o alta masa? Fiindca mami si tati nu au unde sa stea! sunt intrerupt de glasul baiatului. Si imi ridic mirat privirea din ziar.

Observ intr-adevar ca era foarte aglomerat. Iasi este un oras, ocupat, mai mereu. La fel ca altele din Romania. Insa unul plin de viata si de multa istorie demult ingropata insa in inimile oamenilor.

-David! aud vocea unei femei cum il cheama. Si ma trezesc atunci in fata mea cu aceasta. E imbracata elegant, intr-un palton vaporos. Parul ii e desprins, iar suvitele blonde se rasfrang pe umerii ei in valuri. 

-Imi cer scuze, pentru deranj. se scuza femeia scurt.

-Este in ordine. Oricum nu mai sunt decat aceste doua mese. 

Observasem ca mai era doar una, insa nu erau suficiente scaune.

-Ma voi muta eu. spun si imi ridic atunci privirea din pamant.