Umbra unui deceniu de iubire

Presupozitii sumbre

In prezent

M-am asteptat ca discutia lor sa se incheie cu vreun scandal urias. Unul din acele momente demne de comediile dramatice romanesti. Vesnicul parinte, care urla din toti rarunchii si alerteaza toti vecinii de faptul ca a ajuns la limita. Si ca doreste ca toti sa stie ca e dornic acum de cearta.

Nu a fost sa fie, insa, asa.

-Esti sigura? a fost tot ce-a spus Marian Medeleanu, cand s-a uitat spre fiica lui. 

-Da, tata. Vreau sa fiu fericita. a sosit si rapsunsul destul de criptat al Laurei. Il vad pe barbat cum isi muta privire spre Bogdan.

-Nu mai conteaza sa spun ca am stiut ca e ceva in neregula cu tine, de la bun inceput, nu? Oricum nu te-am dorit niciodata ca sot pentru fata mea. Cum mi-ai si dovedit, un mare esec. O dezamagire pe care am intrevazut-o insa. De indata ce te-am cunoscut, tinere. Ai ceva tu...care te strica. Nu cazi in ridicol, dar nici in sfera normalului, adesea, sau gresesc?

Bogdan doar s-a multumit sa spuna.

-Aveti dreptate. Imi cer scuze, nu am dorit nici macar o clipa sa va ranesc fiica. Vreau sa ma credeti pe cuvant.

Nimeni nu s-ar fi prins ca e agitat. Vedeam insa ca are degetele infipte adanc in materialul blugilor sai albastri.

Si ca ii evita privirea scrutatoare a tatalui ei.

-Sa inteleg atunci ca el este noul pretendent? ca sa arate atunci spre mine.

-Oh, nu, ati inteles gresit! ma scuz atunci politicos. Nu ma arat deloc agitat. Sau depasit de situatie, ca cei doi. Ma uit calm in ochii furtunosi ai barbatului si spun scurt, dar ferm. Sunt doar un prieten de familie. Fost coleg de camin cu Bogdan la facultatea din oras.

-Care din ele, sunt multe?

-Facultatea de Istorie Alexandru Ioan Cuza. spun atunci cu un usor aer amuzat.

-Sunteti profesor, deci. De cat timp profesati?

-De cel putin sapte ani. raspund atunci cu calm. Si il vad cum incuviinteaza lent din cap.

-Inteleg. Imi cer scuze, atunci. Nu inteleg insa de ce a fost nevoie...

-Sa ia si el parte la asta? Nu e necesar tata, sa mai vorbim despre el. Esti de acord?

-Oricum ai facut mereu ce ai vrut tu la viata ta, fata mea. Nu inteleg de ce mereu ceri pareri, cand nu vrei sa le si asculti. Baiatul acela...ce va face?

-Nu sunt eu tatal lui, domnule.

-Nu, dar ai protejat onoarea fiicei mele. Altfel ce ar fi spus lumea? Nu ca as stii si acum cine e tatal oricum, fac pariu ca un destrabalat, vreun pic de constiinta.

-Sunt sigur ca aveti dreptate. nu stiu de ce nu m-am putut abtine. Am simtit nevoia sa il aprob.

Poate ca vechea ura pentru Aurel nu se va stinge niciodata din inima mea.

Chiar si dupa ce am pierdut, inca simt gustul amar al acelei infrangeri.

Si evident, gustul acru al pierderii celui drag in favoarea altei persoane. 

-Ii vei spune tu mamei? Nu doresc sa mai fiu judecata, tata. Intreaga mea viata am facut mereu doar ce ati dorit voi. Si acum muncesc la un loc de munca, dorit de voi. E timpul sa decid si pentru mine.

-Prea bine. Atunci consider aceasta discutie deja incheiata. Dar am o conditie insa ferma. Acest ticalos sa nu mai puna piciorul in acest apartament. Ti l-am oferit tie si copilului, nu unui desfranat, fara constiinta. Ori fara pic de simt patern sau de familie.