Umbra unui deceniu de iubire

Nu poate fi adevarat

Credit to the owner of the photo

In prezent

Am fost prezent la inmormantarea lui de miercuri. M-am aflat in cortegiul funerar care l-a condus pe ultimul drum pe Leonte Ogrea. Tot timpul, am plans, fara sa ma pot opri. Eram la intrecere, se pare, cu vechi prietene de-ale lui si probabil cu parintii sai.

Deja parul lor gri, era un semn ca foarte curand si ei urmau sa treaca la cele vesnice. Dar nu inca. Si nu se pare, inaintea unicului lor fiu.

O pierdere, prea mare, ar spune multi.

O pierdere fara vreun pret de rascumparare, as spune eu.

Am privit cum i se citesc rugaciunile de catre preot. Si cum cosciugul cu truoul este pus cu ajutorul unor franghii cu grija in pamant.

"Oare ce au pus in acel cosciug? Ramasitele lui carbonificate, probabil puse in vreo cutie, sau vas. "

Lacrimile nu au incetat sa imi curga. Si sa se prelinga fara oprire, ca un rau pe obrajii supti. 

-Leonte. De ce? 

Nu poate fi adevarat. 

A fost tot ce mi-am repetat pe tot parcursul inmormantarii. Am vazut-o pe mama lui cum lesina si am auzit apoi sirenele de la o ambulanta. Am vazut cum paramedicii au preluat-o pe biata femeie. Si cum doar barbatul ei, a avut puterea necesara, de a rezista pana la final. Pana ce si ultima mana de pamant, a fost aruncata peste sicriul inchis acum, al fiului lor nepretuit.

Unicul lor copil avut pe aceasta lume.

Un barbat fara egal.

-Leonte! m-am pomenit ca strig la randul meu, innebunit. Ca sa fiu atunci tras de catre un brat in spate. Nici nu bagasem de seama ca aproape sarisem pe preot. M-am izbit de trupul cuiva. Si m-am intors palid ca si mortul din cosciug spre barbatul care ma tinea lipit de el.

-A murit, Bogdane. El a murit, primul. Dintre noi, este MORT! 

-Stiu, nu e corect. Nu poate fi adevarat. Nu pot crede nici macar eu. Are ochii in lacrimi, la fel ca mine.

Il imbratisez cu putere si incep sa plang, inabusit. Bogdan ma stranse cu putere. Il pot auzi cum incearca sa se controleze si el.

Privirea imi fuge atunci spre Laura si Lili. Ambele sunt triste, imbracate in negru. Lili schimba servetel dupa servetel.

Singura care nu plange dintre noi este Laura. Desi, are ochii insa rosii.

Probabil plansese inainte, pe ascuns. Nu era in mod cert, snobism acela.

Era o femeie asa puternica si rezistenta.

Bogdan, are dreptate. Cine stie pana la urma, care fusese cel mai puternic dintre noi.

In niciun caz, nu am fost eu.

Nici macar el, sau Leonte.

Poate ea. Poate chiar...Laura.

-E mort, Bogdane. ingan fara sa ma pot opri. Bogdan, doar ma stranse si mai puternic. Si imi cufund atunci chipul in haina lui. E mort! 

Laura isi indrepta ochii atunci spre mine. Privirile ni se intalnira.

Dar contactul vizual nu dura insa mult.

Fiindca l-am rupt inainte, ca ea sa imi poata transmite vreun mesaj cu acei ochi inca atat de frumosi, de tineri si plini de viata.

Nu morti si tacuti ca ai lui Leonte.

Leonte, cel din care nu mai ramasese acum insa nimic. Doar cenusa.