Gânduri dulci-amărui

Renașterea

      
    Simt tot din cauza voastră. Dar văd și aud tot datorită vouă.
                                             Pentru voi toti.

Nu cred că pot respira,
Nu cred că mă pot mișca.
Cred că vreau să plec.
Vreți să mă judec?

Tu, prieteno, mă vrei
Sau dorești să cad, ca de obicei?
Știu că-ți pare bine
Că nu voi fi ca tine.

Tu, mamă, mă ajuți,
Însă tot ce fac e să tac,
Să privesc vorbele tale, să mă atac.
Oare, ei sunt nevăzuți?

Tu, tată, de ce nu-mi vorbești?
Sper, oarecum, să reușești.
Uit metoda ta de a salva situația,
Dar voi încerca să accept inecuația.

Tu, frațiorule, ai fost cu mine,
M-ai ținut de mână, dar nu erai bine.
Mi-ești un dar puțin străin.
Voi încerca să mă mențin!

Tu, domnule, ce vrei?
M-ai distras în mod gingaș,
Aș putea să te las ei?
Oh! Dacă-ai fi un ucigaș...

Tu, băiatule, nu m-ai câștigat!
Bine, nici n-ai încercat.
Rămâi simplu pentru mine,
Un simplu tu cu o imensă inerție.

Vreau să nu pot respira,
Vreau să nu mă pot mișca.
Jur că vreau să plec.
Vreți să mă judec?

Tu, fetiță, mă dezguști,
Dar suport, căci e drăguț
Mă imiți, mereu, mereu,
Dar, crede-ma, nu sunt eu!

Tu, străinule, de ce te uiți?
Mă privești altfel, pentru Dumnezeu!
Fără jenă, mă înfrunți.
Gândești brusc ca un ateu.

Tu, prietene neclar, te apropii
Cu pași mari, dar semnificativ de rari!
Ești matur, simt izotopii.
Tatuajul ăsta nou pare temporar.

Voi, toți m-ați înnecat,
Unii doar s-au jucat.
Voi, toți m-ați salvat,
Unii doar m-au uitat.

Vreau să plec!
Vreți să mă judec?
Nu pot respira...
Nu mă pot mișca...