Am deschis încet ochii. M-am uitat puțin în jurul meu și mi-am dat seama că nu eram în patul meu. Dar unde eram? Am încercat să mă mișc, dar nu puteam, fiindcă două brațe puternice mă imobilizau. Cu greu am reușit să mă întorc cu fața la persoana misterioasă de langă mine și am dat de niște ochi ciocolatii perfecți.
-Neața, frumoaso! Spune el, zambind, moment în care în mintea mea au început să se deruleze imagini din ziua precedentă.
-Milka, salut!
-Mrr, știam eu că e prea frumos să fie adevărat.
-Ce vrei să spui?
-De ce trebuie să te îmbăt ca să nu îmi mai spui pe numele de familie? Ți-am zis că nu îmi place! Mai ales că de mâine iar or să mă strige toți profesorii așa...
-Dar Daniel e prea comun! Dacă ți-am spus așa aseară, îmi pare rău. Milka e mult mai drăguț, spun eu făcând o față de cățeluș.
-Bine, dacă îmi dai un pupic, poate nu o să mă supăr atât de rău. Sau poate vrei să repetăm noaptea trecută? Spune el pervers.
-Aș vrea, baby, dar azi e ultima noastră zi de libertate. Trebuie sa ne întâlnim cu ceilalți la cafeneaua noastră la 3.
-Măcar mergem mai întai sa facem un duș împreună?
-Hei, vrei să ajungem la timp? Dacă da, atunci chiar ar trebui să mă duc. Dar serios, trebuie să mai repetăm uneori ce am făcut noaptea trecută. Mi-a prins tare bine.
-Fii sigură de asta. Te aștept oricând, deși eu aș fi preferat acum, spune el încercând să pară trist.
Am început să râd, după care m-am dat jos din pat și am început să îmi caut hainele. Daniel îmi privea atât de fermecat corpul gol, iar privirea lui mă înnebunea atât de tare, încât i-aș fi lăsat baltă pe Jen și pe Andy și aș fi sărit imediat pe el. Problema era că își dorea și el foarte mult și nu voiam să pară că mă las convinsă prea ușor. M-am îmbrăcat, la fel a făcut și el, după care m-a condus până la ușă, iar eu nu am plecat înaine de a-i da un sărut fierbinte, excitându-l și mai mult.
Blocul în care stăteam nu era foarte departe de al lui, așa că am preferat să mă duc pe jos. Mai aveam 3 ore până când trebuia să mă întâlnesc cu băieții, așa că aveam timp să îmi fac un duș lung și să mă aranjez. Nu după mult timp în care m-am plimbat pierdută prin gânduri, am ajuns acasă, unde am fost întâmpinată de mama, care iar era nervoasă.
-Daiana Marina Clark, la ora asta se vine acasă? Ce ai făcut toată noaptea? Te-am sunat de sute de ori, tu crezi că ți-am luat telefonul ăla ca să îl ții închis? Doamne, cu ce ți-am greșit?
-Doamne, mamă, calmeaza-te! Am plecat târziu din club și m-am dus să dorm la Jen. Am rămas fără baterie, am vrut să te sun de la ea, dar știam că dormi.
-Aa, de ce nu mi-ai zis de la început? Dacă ai rămas la ea, atunci nu e nicio problemă.
-Mda, atunci eu ma duc să fac o baie, fiindcă în scurt timp trebuie să ne vedem iar.
-Of, ce mă fac eu cu tine? Bine, dar să nu stai mult, doar știi ce zi e mâine.
Mi-am dat ochii peste cap, am aprobat și m-am dus să mă pregătesc. Am intrat în baie și am dat drumul la apă, mii de stropi dezmierdându-mi corpul. Mi-am aplicat gelul de duș cu aromă de căpșuni, după care mi-am răsfățat părul cu șamponul cu miros de lămâie. După ce am fost gata, mi-am luat pe mine un halat alb și pufos. M-am dus în cameră, mi-am verificat telefonul, iar în secunda în care m-am asigurat că am destul timp m-am apucat să mă pregătesc. Mi-am uscat părul, mi l-am ondulat, m-am machiat discret si după vreo jumătate de oră m-am hotărât și în ce mă îmbrac.
CITEȘTI
Seduce si distruge (18+)
RomanceEa - o fată care poate avea orice băiat. El - un tip misterios care părea cea mai bună țintă a ei. Când el reușește să fie primul băiat care o refuză, ea se simte rănită și dezvoltă doar ură și antipatie față de el, dar măcar nu o să îl mai vadă nic...