Seduce si distruge (18+)

Capitolul 18

După ce mi-am revenit din transa în care m-a băgat Harwood, m-am îndreptat spre curtea școlii, să încerc să îi caut pe băieți. Pe drum, mă gândesc cât de periculoasă a devenit aventura mea, adică, serios, m-a făcut să termin în clasă, când oricine putea să intre peste noi. Nu, trebuie să încetez să mă mai văd cu el, nu mai pot continua așa. O să găsesc eu altă modalitate de a trece la matematică. Vreau să spun... nu o să mă pice din orgoliu, nu? Dacă o să știu, o să mă treacă, nu-i așa?

Mă rog, nu mă pot gândi acum la asta, este mult mai important să îl găsesc pe Daniel și să rezolv situația. L-am căutat aproape toată pauza și când mă gândeam să renunț și să îl aștept pe el să vină în clasă, l-am văzut pe Andy, care parcă se ascundea.

-Hei, frumoaso! îl salut eu. De cine te ascunzi? Apropo, ai probleme mari cu Harwood fiindcă n-ai venit.

-Didi! Bună! spune el ca și cum ar fi văzut o fantomă. Trebuie să ajung la oră! dă să plece, dar eu îl opresc.

-Ai vorbit cu Daniel?

-Nu e treaba mea să îți spun.

-Ce ți-a zis? Trebuie să știu! Cum pot să fac să mă împac cu el?

-Nu mai pune atâtea întrebări! A zis că vrea să îți spună el ce are de spus, când o să fie pregătit.

-Andy... suntem prieteni. Nu cred că ți-ar fi plăcut ca situația să fie inversă, îl șantajez, iar el se încordează deodată, vizibil nervos. Plus, știi că dacă află Jen că știi ceva și nu îmi spui, nu o să îți mai dea pizdă toată viața.

Începem amândoi să râdem deodată, știind cum face Jen când se enervează. După asta, toată tensiunea din jurul nostru s-a evaporat.

-Dacă ar fi fost situația inversă, mi-aș fi dorit enorm să știu, dar nu aș vrea să aflu de la altcineva, atât pot să îți spun. Sfatul meu e să te duci să îl cauți.

-Bine, unde este?

-Um, a plecat acum 20 de minute. Nu știu unde s-a dus, a zis doar că are nevoie de timp de gândire.

-Cred că am o idee. Nu mă așteptați la oră, spune-i profei că iar am avut o criză și că sunt acasă. Pa-pa!

-Bine, dar niciun cuvant lui Jen, te rog! Țipă el după mine, în timp ce mă îndepărtez, iar eu îi fac semnul "OK", după care îmi continui drumul.

În perioadele în care am ieșit numai noi doi, am aflat câteva lucruri despre Daniel, pe care nu le mai știe nimeni. Acum câțiva ani, a fost un incendiu la hotelul Hemilton. Nu era un hotel foarte luxos, dar era un loc perfect pentru familiile cu venituri modeste. Totuși, nimeni nu a zis că merită să fie refăcut, acum rămânând doar niște ruine în locul lui. Ei bine, Daniel a găsit acolo un loc de refugiu, unde se ducea atunci când avea nevoie să fie singur sau când trebuia să se gândească la ceva important. Îmi aminteam de momentul când mi-a povestit asta, de parcă ar fi fost ieri. M-am grăbit cât am putut de tare, până când l-am văzut, stând pe scările din exteriorul hotelului, cele care trebuiau folosite în cazul incendiilor, singurele care mai rămăseseră cât de cât intacte.

-Didi? Ce cauți aici?

-Eram îngrijorată pentru tine. Vreau să vorbim!

-De unde ai știut unde să mă găsești?

-Tu mi-ai spus. Mai ții minte? Intr-una din nopțile în care am stat amândoi în pat și am vorbit despre nimicuri.

-Cum aș putea să uit? râde forțat și îmi face semn să iau loc. De ce trebuie ca lucrurile să fie așa complicate?