Seduce si distruge (18+)

Capitolul 5

-Neața, mamă!

-Hm, te-ai trezit de dimineață, zâmbești și nu trebuie să mă rog de tine să stai acasă sa mananci. Ce e cu tine?

-Nu vezi ce soare e afară? Cum să nu te bucure o zi ca asta?

-Azi e ziua când stau până târziu la servici, spune ea tristă. Vremea nu o să mă înveselească... Apropo, când mai mergi cu tatăl tău cu mașina, lasă-l pe el să conducă. Cred că o să îi ia câteva săptămâni să își revină, săracul...

Am început să râd, am pupat-o pe mama și am plecat la școală. Am ajuns imediat, acum că nu mai trebuia să aștept după autobuz sau să merg pe jos. Am parcat în locul meu obișnuit, lângă un BMW negru. Hm, ce ciudat, nu l-am mai văzut până acum, poate avem un elev nou. După ce mi-am luat geanta de pe scaunul celălalt, am văzut că din mașina alăturată a ieșit chiar Ryan. O fi el un nesuferit, dar are gusturi la mașini. M-am dat jos, i-am aruncat o privire scurtă, la fel făcând și el, după care m-am dus la prietenii mei.

-Ești așa o divă! Sare Jen pe mine. Mersul tău, privirea, mașina aia perfectă, te invidiez!

-Ia mai taci, uită-te la tine! Îți stă superb cu părul ondulat.

-Sunteți frumoase amandouă, fetelor! Spune Andy și ne prinde pe amândouă într-o îmbrățișare. Ah, Didi, ți-am luat o cafea.

-Mersi, Andy, te iubesc!

M-am așezat pe bancă lângă ei, mi-am băut cafeaua și am început să vorbesc cu ei, în timp ce îi priveam pe ceilalți elevi cum intrau în curtea școlii și ne făceau cu mâna. Ce bine era să fii popular. Bine... Ar fi fost și mai frumos dacă nu ar fi Lexie și grupul ei, care era aproape la fel de popular ca și al meu. Și elevii ăștia nu sunt de partea nimănui, vor doar să fie drăguți cu noi. Aș putea spune chiar că le e frică să nu îi facem de râs în școală, dar toată lumea ar trebui să știe că nu sunt genul ăla de persoană. Recunosc, am și eu fițe, sunt populară, mă dau la băieți, vorba lui Jen, sunt o divă. Dar nu sunt rea, asta mă deosebește de "adversara" mea.

-Ah, la naiba, am întârziat la matematică! Nu a observat nimeni că s-a sunat?

-Hai să chiulim. N-am chef de fața lui.

-Și ce scuză o să ai? Iar zici că ți-a fost rău?

-Nu, lui chiar aș vrea să îi spun că n-am avut chef de oră.

-Te respect, fato! Bate Daniel palma cu mine.

-Ai curaj! După ce că e singura materie la care nu te descurci, dacă il enervezi, poate te pică. Și chiar nu vreau să te pierd! Țipă Jen, făcând niște ochi de parcă ar începe să plângă.

-Bine, bine! O să vin! Acum hai, dacă mai stăm mult, o să se termine ora.

Am pășit încet pe holurile pustii ale școlii. Deja întârziasem 15 minute. Serios, de ce ne-am mai dus? Mai ales că atunci când am intrat am dat peste un prof nervos, pregătit să ne scadă media la purtare.

-Mă bucur că v-ați gândit și voi să vă alăturați clasei.

-Domnu, nu vă supărați pe ei, au încercat doar să mă convingă să nu chiulesc. De data asta au reușit, data viitoare clar nu mai vin, spun eu mai încet.

-În cazul ăsta, va trebui să îți stric planul de a pleca, dându-ți detenție după ore. Acum rămâi la tablă, astăzi te ascult cu notă. Și încă ceva, luni vă dau test și daca o să lipsești o să îți trec punctul din oficiu, adică 1. Să vedem atunci cum o să mai treci clasa.

La naiba, m-a auzit. Ar cam trebui să las orgoliul, ăsta chiar e în stare să mă pice. Of, ultimul lucru pe care mi-l doream era să rămân la detenție... Nu aveam ce să fac, decât să încerc să dau tot ce am mai bun acum la tablă. A, da, și poate să îmi cer scuze. E ciudat să fac asta... Daiana Clark să își ceară scuze? Nu a mai fost văzut până acum.

Am ramas în fața clasei, iar el mi-a dictat exercițiul. Ce? Dar nu asta am repetat ieri. Bine, stau calmă, o să mă concentrez.

-Mda, eram sigur că nu știi. 4.

-Cum? Dar nici măcar nu m-ați lăsat să mă gândesc.

-Nu aveai la ce. Acum treci la loc până nu îți mai scad încă un punct.

Mi-am ridicat o sprânceană și am trecut la loc cu o față ofensată.

-Ai făcut-o din nou, nebuno! Spune Daniel puțin îngrijorat. Se vede că nu te suportă, dar și tu pui paie pe foc.

-Mă rog, arăt eu ca și cum m-ar interesa? Nu cred. În fine, o sa văd cum o să rezolv lucrurile.

-Milka, gata cu vorba! Poate vrei să pățești la fel ca și colega ta.

-Mă scuzați, domnu'! Răspunde el dându-și pchii peste cap.

Nici nu a apucat să mai spună ceva că s-a și terminat ora. Le-am spus prietenilor să meargă înainte, iar ei mi-au aruncat priviri prin care mă atenționau să nu fac și alte prostii. Curând am rămas singură... cu el.

-Știi, începe el, dacă stai mai mult în clasă, nu o să ți se scurteze detenția diseară.

-Știu... voiam doar să îmi cer scuze pentru...

-Nu mă interesează scuzele! Daca ai fi învățat în loc să umblii toată ziua cu băieții, nu ai fi pusă în situația asta. Știi cum te cataloghează aventurile astea, nu? Fac pariu că nici mașina aia nu ți-au luat-o ai tăi, sigur ai găsit tu pe unul cu bani și..

-Știi ceva? Poți să mă pedepsești pentru că nu am învățat, dar nu ai niciun drept să vorbești despre viața mea personală. Nu știi nimic despre mine! Ah, și în legătură cu scuzele, nu vorbeam serios, zâmbesc eu forțat, după care plec să îi caut pe prietenii mei, fără nicio intenție de a mă duce la detenție după ore.