Capitolul 12

7.9K 464 150
                                    


COLE

Și-a ridicat privirea asupra mea și m-a surprins: tensiunea dintre noi era palpabilă și derutantă ca naiba. Arată la fel de deschisă ca cerul senin vara și în pofida apei reci scurse pe cracul meu, ceva mi-a încălzit venele. Ei bine, din nou. O veche și familiară poftă. O dorință pe care n-o mai simțisem de nici nu știu când, umplându-mi sângele cu adrenalină și făcându-mă să-mi doresc fără echivoc să fiu singurul care să descopere secretele Elenei.

Pielea ei părea catifelată, buzele îi erau pline și moi, gâtul arată de parcă n-ar fi purtat niciodată urme de dinți sau de supt. Pe nepusă masă, mintea mi-a fost invadată de fantezia gâtului ei arcuit, a gurii ei deschise într-o rugăminte răgușită, în timp ce eu îmi plimbam limba de la adâncitură dintre claviculele ei până la max ilar.Mi-am imaginat unghiile ei înfigându-se în umerii mei, durerea ascuțită și..am clipit să-mi revin, ridicându-mă și împingând scaunul atât de repede, încât a căzut în spate, sunetul răsunând în bucătărie.

Nu mi-am cerut scuze pentru gestul meu brusc, i-am spus sec că merg să mă schimb și practic am rupt-o la fugă în baie. Am încuiat ușa în urma mea și m-am aplecat, stropindu-mi fața cu apă rece. Apucându-mă strâns de marginile chiuvetei, m-am privit în oglindă.

— A fost doar o propunere puerilă. Nimic altceva. E o copilă dulce. E drăguță. Bine, e frumoasă. Dar.., e fiica lui Drake London, e sora lui Cezar, pe care tu însuți l-ai dus la femei, când avea șaisprezece ani.   Și ..

Mi-am aplecat capul și am tras aer adânc în piept:

— Pune capac. Spune-i să plece, să uite de tot ce ţi-a propus și apoi, sun-o pe Katy, sau pe Priss, aranjează de-o felaţie, ia-ți toate nopţile până vei uita de ea.

Și totuși mă simțeam mult mai aproape de Elena, decât fusesem vreodată de partenerele mele de dinainte, în timp ce făceam sex sau după. Voiam s-o cunosc cu adevărat pe Elena, să-i aud toate gândurile. Simplul gând era ca și cum aș fi respirat după ce-mi ținusem mult timp răsuflarea.

Elena era sora lui Cezar. Elena era fiica lui Drake și totodată fata stăpână pe ea, în ciuda inocenței evidente, despre care eram foarte sigur că avea să-mi facă praf și pulbere lumea. Am tras aer în piept de câteva ori, m-am spălat din nou pe față și am intrat în dormitor ca să mă schimb. Când m-am întors, am găsit-o încă pe scaun și am urmărit-o cum bea apă, cu ochii fixați într-ai mei.

— Întotdeauna ești atât de directă? am întrebat-o.

Ea clatină din cap.

— Cred că s-ar putea să fie de vină  şi influența ta. Eu vorbesc mult în general, dar mă simt mai cu seamă deschisă când sunt cu tine și se pare că nu am limite.

N-am răspuns, nu știam ce să spun. Ei îi plăcea la mine lucrul pe care celelalte femei voiau să-l stăpânească, însă cumva nu-mi prea convenea faptul că avea această impresie despre cine eram.

— Elena, pe bune acum, am înțeles, dar ne vom preface în continuare că nu mi-ai propus niciodată așa ceva.

— De ce?

Din nou am belit ochii.

— Pentru că.., am oftat, ești fiica lui Drake, sora lui Cezar, te știu de când erai în scutece.

— Și totuși te atrag, mă întrerupe ea.

Îmi zâmbește larg, ca şi cum m-ar fi prins, iar eu o privesc ca idiotul ce se străduie să își reprime atracţia.

— Nu sunt lucruri despre care să discutăm, am zis închizând ochii. Răspunsul e nu.

— Pentru că sunt fiica lui Drake London?

Capcana Seducției Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum