Capcana Seducției

Capitolul 15

COLE

Parazitul nesătul al posesiei mă macină pe dinăuntru. Am avut destul timp să mă gândesc la asta în acea zi, pentru că Elena a fost dispărută, după plecarea furtunoasă din local. După ce am încercat să-mi spun că voi vorbi cu ea luni la firmă, nu m-am putut abține și am sunat-o.

Dar nu mi-a răspuns la apeluri. Ar trebui să merg acasă la ea? Am vrut să țip că eram atât de panicat, dar când m-am trezit în parcarea zonei rezidențiale unde ea se mutase și mașina ei nu se afla în parcarea subterană, am mituit gardianul ca să aflu unde e.

Mi-a spus că a ieșit aranjată în urmă cu o jumătate de oră. M-am întors să plec, când un gând m-a înjunghiat că o lamă de gheață. Dacă era cu Charlie? Mi-am pus capul pe volan. Avea sens. Ce, am crezut că astăzi nu vorbise serios, când o văzusem mai viscerală ca niciodată?

Nu, probabil ieșise la întâlnire cu bărbatul inimii ei, în timp ce eu mă plimbam ca un idiot în stânga și-n dreapta, iar Charlie o convingea să meargă undeva cu el. La cină, la o băutură. La un local elegant, care aveau și camere, unde şi-ar fi dorit s-o fută pasional. Acea lamă de gheață m-a înjunghiat din nou, în gât,                     în spate..în inimă.

Nici măcar nu m-am deranjat să mă lupt cu demonii suspiciunii mele, pentru că știam că aveam dreptate. Nu există niciun alt motiv pentru care nu mi-a răspuns la telefon și a ieșit aranjată în oraș. Am încercat să-mi înec sentimentul de trădare.                 Ce pretenții puteam avea asupra ei, când nu-i oferisem nici măcar frânturi din timpul meu?

Nu eram genul de iubit (sau orice aș fi rezultat din înțelegerea noastră), care să vrea să-și justifice fiecare minut, fiecare speranță geloasă că acest lucru ar fi menținut-o fidelă mie. Chiar dacă aveam tupeul să-i cer fidelitatea- lucru pe care nu  l-am făcut, întrucât eram necredincios în felul meu, mă durea că n-am făcut-o.

Chiar dacă dragostea era oferită liber și necondiționat, până și eu știam asta. Am încercat să adorm, să mă uit la televizor, dar în fiecare pauză de reclamă, erau imagini îngrozitoare cu Elena și Charlie vorbind, atingându-se..futându-se.

În cele din urmă, am renunțat la toate, mi-am pus pe mine pantalonii scurți de sport, am mers la sala de sport din subsolul blocului meu rezidențial, unde am alergat și ridicat greutăți, până când nu am mai simțit nimic, apoi m-am întors în apartamentul meu unde am băut o sticlă de whiskey. Doamne, eram în stare să beau și să transpir până când uitam de existența lui Charlie. Și păream destul de aproape.

Am continuat cu flotările în apartamentul meu, în ciuda alcoolului care-și spunea cuvântul. Tocmai când să înțeleg cât de mult trupul meu riposta în fața intoxicării la care îl supuneam, mi-am auzit numele strigat de unica voce pe care-mi doream s-o aud.

Uimit, m-am ridicat în șezut, când Elena a intrat peste mine, într-o rochie criminal de scurtă. Așa mersese la întâlnire? Whiskey-ul și epuizarea mă destabilizaseră suficient cât să vreau să o întreb; nu, să o acuz. S-a așezat lângă mine și fără ezitare și-a trecut mâna prin părul meu transpirat și și-a apropiat fața de a mea.

— Cole, a spus.

— Nu, nu ai dreptul să vorbești, vocea mea sună și mai răgușită din cauza băuturii și a exercițiilor. Niciun  nenorocit de cuvânt, Elena.

Poate ar trebui s-o avertizez că sunt nervos. Poate că ar trebui s-o avertizez că sunt băut.

— Nu face asta, Cole.

Ar fi trebuit să-i spun că intenționasem să-i accept înțelegerea, încă de ieri. Ar fi trebuit să-i spun că Marie era noua iubita a lui frate-meu. Dar cum aș fi putut face asta, când mă simțeam atât de agitat, în ciuda păcatelor mele, când încă mai eram suspicios și supărat, când nu aveam încredere în mine că puteam să am controlul asupra relațiilor ei sexuale?

— Cred că ar trebui să mergi acasă, am mormăit.

S-a ridicat și s-a lipit de mine.

— Ai băut, a spus, arăți..

S-a îndreptat să-mi mângâie obrazul și i-am prins mâna, ținând-o în aer, luptându-mă cu mii de ispite întunecate, cea mai apăsătoare fiind aceea că, dacă
i-aş trage-o, aș fi putut șterge amintirea lui Charlie. I-am dat drumul la mână.

— Du-te acasă, Elena, am zis obosit.

Privirea ei a devenit dură, ochii fiindu-i încărcați cu determinare

— Nu, vei face o baie să-ţi revii. Acum.

Eram mult mai beat decât crezusem inițial, pentru că abia am ajuns acolo, fără să mă izbesc de vreun perete. Am lăsat-o să mă ghideze spre marginea căzii, unde  m-am așezat.

— De ce nu mergi acasă? am mârâit eu.

A îngenuncheat și mi-a dezlegat adidașii, trăgând cu nervi de șireturi.

— Să te las în starea asta?

— N-am nevoie de grija ta, am zis.

— De ce? Pentru că te simți prea vulnerabil?

— Nu, am bolborosit neconvingător.

— Ridică-te, a zis pe un ton poruncitor și m-am supus, fără să mă bucur de supunere, dar bucurându-mă de interacțiunea noastră, de modul în care avea grijă de mine.

De parcă îi păsa. De parcă mă iubea. S-a întins să pornească dușul. Mi-am tras pantalonii scurți și m-am oprit. Ce dracului făceam? Mă dezbrăcam în fața ei? Am ezitat și am rămas în boxerii mei negri. Picăturile calde se simțeau ca raiul pe pielea mea transpirată și fierbinte.

Pentru un timp nu a existat nimic altceva decât mirosul proaspăt de șampon și gel de duș. Am închis ochii și am gemut, când mi-a masat părul, degetele ei relaxându-mă, dar și stimulându-mă, în același timp. Am prins-o privind cu coada ochiului la erecția mea. În același timp începeam să mă trezesc, așa că nu am sărit pe ea cum aș fi vrut. Mi-am înfășurat prosopul în jurul meu și m-am lăsat târât în pat.

— Întinde-te și dormi.

Aşadar, pleca?

— Nu plec, a zis, parcă citindu-mi gândurile. O să tragi un pui de somn, iar eu o să fiu în sufragerie, iar când te trezești, ar fi bine să te gândești la un mod prin care să te revanșezi față de mine.

— Bine, am șoptit, fără să fiu sigur că așa va fi.

Dar, de asemenea, voiam să știe de ce m-am comportat așa, de parcă asta mi-ar fi șters acțiunile mele ticăloase. Dar eram disperat să nu mă urască și da, poate există o mică parte din mine care își dorea să transfere vina asupra ei, pentru că, hai să fim serioși, ea își petrecuse seara cu Charlie, iar eu cum ar fi trebuit să reacționez?

— Știu că ai fost cu Charlie, am izbucnit și apoi am tăcut, așteptând oarecum nervos să-mi confirme spusele și chiar și mai nervos că o să încerce să nege.

— Sigur că asta presupui, dar nu cumva am spus că nu mai accept nicio intruziune de-a voastră în viața mea?

Asta m-a înmuiat puțin. Poate că, la urma urmei, noaptea cu Charlie nu avusese loc.

— Nu m-am întâlnit cu Charlie, Cole, m-a citit ea.

Și am crezut-o. Poate din cauza felului clar în care a spus-o, poate de vină erau ochii ei mari și inocenți. Oricum, am ales să cred că a spus adevărul.

— Dar te gândești s-o faci, am zis inspirând adânc.

Mi-a strâns mâna, iar acea strângere de mână a devenit centrul prin care camera a început să se învârtă cu mine.

— Te vreau doar pe tine, Cole, mi s-a părut  c-o aud spunând, sau poate că a fost doar imaginația mea.

Oricum a fost, am adormit zâmbind.