Te iubesc, profu...

|Capitolul 5|

Vineri, 12:5 a.m|

Ryan pov.
Am deschis ochii încet, ca sa ma obișnuiesc cu soarele ce intră printre draperii. Am un sentiment ciudat, de parcă am uitat ceva. Ma întorc agitat spre ceasul de pe noptieră, și era să fac infarct. E ora 12. Am întârziat la școală. Sunt mort.

Azi aveam lecții până la 13, deci nu mai are sens sa ma duc la școală, dar daca află tata că am fost absent ma omoară.

Acum, poate va întrebați de ce spun asta, hm? Este el înțelegător și toate cele, dar cand vine vorba de școală a fost mereu serios. Cum am mai spus: SUNT MORT!

Am coborât în bucătărie ca sa mănânc. În timp ce imi făceam niște clătite ma gândeam la o scuza cât mai plauzibilă. Până la urmă am decis să-i spun adevarul, pentru că el nu va crede nimic din ceea ce i-aș spune și credeti-ma, nu glumesc. Cand aveam 14 ani, am stat într-o seară până târziu că sa ma uit la filme, și la fel ca azi, m-am trezit tarziu. Ca scuza, i-am spus că ma durea capul, dar se pare ca n-am fost niciodata atât de bun la mințit, așa că și-a dat seama repede ca era o minciună.

—————————————————————————————

Era oră 15, iar eu stau pe canapea uitandu-mă la televizor, cand aud ușa de la intrare. A venit! Respir profund, și ma îndrept spre el.

Eu: Hei tata.

T: Hei. Ce faci?

Eu: Ma uitam la un film. S-A întâmplat ceva la serviciu?

T: Ce? Nu. Totul e ok. De ce întrebi?

Eu: Azi ai venit mai devreme.

T: Mda... s-a anulat o întâlnire, și nu mai aveam nimic de facut.

Eu: Ok.

Ne-am îndreptat spre bucătărie, vrând să-l întreb ce vrea să mănânce, dar ma întrerupe.

T: Cand voi putea să-ți cunosc prietenul, Ryan?

Eu: Eh? Prieten?

T: Da, cel la care vei sta.

Atunci mi-a picat fața. Am uitat de Nicolas.

Eu: Am uitat să-ți spun?

T: Ce să-mi spui?

Eu: Azi va veni la cină. Spun râzând nervos.

T: Perfect.

Eu: Ți-e foame?

T: Nu. Am mancat la birou. Apropo, ce ai facut azi?

Șiii, tobele, va rog.

Eu: Am stat acasa, pentru ca m-am trezit tarziu. Imi pare rău.

T: Știu. Spune lejer.

Eu: Ce, cum?

T: Cine crezi ca ti-a oprit alarma?

Eu: Tu ai facut-o?

T: Dap. Spune mândru

Eu: Dar, de ce?

T: M-a sunat directorul școlii, și mi-a spus că notele tale au cam scazut. M-am gândit că ești obosit, și ca ai nevoie de o pauză.

După o scurtă pauză, tata continuă.
T: Ryan, știu că nu stau mult cu tine si nu prea stiu ce ți se întâmplă, dar sa știi că eu voi fi mereu langa tine pentru a te susține.

Cuvintele lui m-au lăsat cu gura căscată. N-amputut sa spun ceva, așa că m-am rezumat la a da din cap.

T: Cat e ora?

Eu: 16:30.

T: Ar trebui să te apuci de mâncare, ce zici? Spune cu un zâmbet pe buze.

Eu: Da, și tată, n-am știut că asta crezi tu.

T: Nu-i nimic. Acum gata cu asta,ok?

Eu: Mhm. Ce ar trebui să fac pentru cină?

T: Ce zici de...Ummm...pui la cuptor cu cartofi?

Eu: Ok, tu du-te si te schimba.

După ce tata a plecat, eu m-am apucat de gătit.

—————————————————————————————

Este 18:45, iar eu am terminat tot ce aveam de făcut în bucătărie. M-am dus în camera ca sa ma schimb. Mi-am luat un pulover negru și pantaloni de trening. Ieșind din camera am auzit soneria. Am deschis ușa dând de ochii profului de istorie.

N: Bună.

Eu: Hey, intră.

Nicolas era îmbrăcat într-un maieu albastru închis și o pereche de jeans negri.

Adevarul e ca am roșit putin atunci cand l-am văzut. Prin haine i se puteau observa mușchii.

Nu mi-am dat seama că ma holbam la el, decât atunci când tata il salută.

T: Bună, tu trebuie să fii prietenul lui Ryan.

N: Da, sunt prietenul lui, Nicolas. Spune și-mi arunca o privire cu subînțeles.

T: Imi pare bine, eu sunt tatăl lui,Christian. Dar poti să-mi spui Chris. Dacă am terminat cu prezentările, sa mergem la masă. Ryan a gătit și după miros imi dau seama ca e delicios. Spune tata bucuros.