Ce faci când totul merge mai bine decât te-ai fi așteptat vreodată, ca mai apoi să se destrame într-o fărâmă a unei clipe?
Mira credea că își găsise în sfârșit fericirea pe care orice femeie și-ar dori-o când îl întâlnise pe Aaron. Acesta îi o...
Îmi amintesc chiar și acum momentul în care ne-am cunoscut. Privirea ta curioasă, ce trezea în mine cele mai pure trăiri, căuta liberă ochii mei. Aproape zâmbesc când mă gândesc cum eram înainte de a te cunoaște pe tine, cum credeam că îmi fusese dat să fiu privată de iubire. Însă tu, dragul meu, nu te-ai abținut în a-mi demonstra că se poate, că venise într-un final și rândul meu să experimentez tot ceea ce iubirea îți poate oferi. Îmi amintesc tot ce am trăit de parcă ar fi fost ieri.
De ce? De ce dintre toate persoanele mi-ai fost luat tocmai tu? Cu siguranță sunt orgolioasă, dar nu asta trezește iubirea? O dorință aprinsă, aprigă, ce te îmbracă în a ei nestăpânire în încercarea de a avea acea persoană față de care nutrești iubirea în cea mai pură formă a ei?
Știi, zilele trecute Alma m-a încurajat să găsesc pe altcineva. În starea mea deplorabilă, am zâmbit amar. Mi se păruse amuzant, ce-i drept, dar nu o judecam. Numai noi doi am fost acolo, în momentele în care îmi zâmbeai, în care îmi plângeai pe umăr sau, dimpotrivă, când mă acaparai în îmbrățișarea ta când mă simțeam la capătul puterilor.
Tu, dragul meu, mi-ai arătat toate fațadele tale, și eu le-am iubit pe toate cu fiecare fărâmă a sufletului și corpului meu. Iubirea noastră izvora din fiecare celulă nervoasă în serile în care ne contopeam buzele într-un sărut, dar și în momentele în care viața ne ajungea, sfărmându-ne speranțele una câte una. Și cu toate acestea, noi ne-am iubit ca nimeni alții. Ne-am iubit cu foc, căldură, pasiune... Dar și cu durere, traume, slăbiciuni. Ne-am iubit complet, așa că poți înțelege mai bine decât oricine de ce, odată cu moartea ta, m-am stins precum o lumânare al cărui fitil negru se frânge.
Ca în orice altă zi, Mira lăsă scrisoarea pe pământul din fața mormântului lui Aaron. Și tot ca în fiecare zi, atinse cu degetele-i firave numele gravat pe piatra funerară.
— Aaron Brega, tânăra șopti imperceptibil, permițându-și ca lacrimile să îi curețe obrajii, în timp ce mintea îi era acaparată de momentele petrecute alături de bărbat.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mira nu mai auzise nimic de bărbatul ce îi invadase viața imperceptibil, încât părea că fusese doar o închipuire. De când petrecuse timp cu Aaron, gândurile ei se îndreptau deseori înspre el. Începuse să regrete că plecase așa, ca o intrusă, din viața lui, dar se consola cu ideea că și el făcuse același lucru. Știa doar că plecase înapoi în Roma, ceea ce de altfel aflase de la Alma, care nu încetase în ultimele trei săptămâni să îi adreseze tot felul de întrebări despre ce se întâmplase între ei. Poate din timiditate sau din dorința de a-și ascunde sentimentele ce o învăluiau chiar și atunci când îi auzea numele rostit de Alma, Mira decisese să nu îi ofere absolut niciun detaliu prietenei ei. Deși nu se întâmplase nimic remarcabil, dorea să păstreze totul pentru ea drept o amintire ce le aparținea doar lor doi.
