Ce faci când totul merge mai bine decât te-ai fi așteptat vreodată, ca mai apoi să se destrame într-o fărâmă a unei clipe?
Mira credea că își găsise în sfârșit fericirea pe care orice femeie și-ar dori-o când îl întâlnise pe Aaron. Acesta îi o...
Azi, mai mult decât oricând, mi-aș dori să fii aici. Mi-aș dori să mă ții în ale tale brațe, asigurându-mă că va mai exista ziua de mâine... Că noi vom reuși să supraviețuim acestei zile ce pare că dorește să îmi fure totul.
Am sentimentul că m-am pierdut în totalitate. Reflexia mea, pe care obișnuiai să o privești admirativ în oglinda băii noastre, mă privește răutăcios, parcă reproșându-mi. Nu pare a înțelege prea multe și mi se pare că seamănă cu amintirea copilului abandonat într-un orfelinat neștiut de nimeni. Încearcă să îmi vorbească, dar tot ce pot percepe din ceea ce spune sunt scâncetele cauzate de plânsul ei nestăvilit. Îmi vorbește prea repede, susținând un monolog adresat statornic, iar eu nu mai am puterea de a acorda o nouă șansă clipei următoare.
"Ce mi-ai făcut? De ce?"Sunt cuvintele pe care reușesc a le distinge din ceea ce pare o poezie învățată pe dinafară. Dar, ca prin vis, cea din oglindă dispare, iar în locul ei apare deodată reflexia unei femei ce a pierdut tot ceea ce i-a dat viață prin iubirea pe care mi-o împărtășeai. Și aș vrea să uit tot ceea ce a fost sau să dispar, dar nimic din ce fac nu îmi poate aduce liniște. Încerc să mă ascund în clipele de fericire sau printre norii albi, pufoși, ce acoperă timizi cerul într-o zi senină. Dar nimic nu mă mai ajută, căci am fost înlănțuită în fața crudului adevăr, ce mă privește diavolește și încearcă să îmi fure ultima speranță.
Te-aș ruga să te întorci, căci ți-aș oferi chiar mai mult din puținul pe care îl posed, dar știu că nu o să îmi mai calci pragul, așa cum nici eu n-o să mai pot vreodată să mă desprind de starea de amorțeală ce îmi chinuie trupul.
Mira rămăsese exact așa cum fusese încă de când murise Aaron, așa cum voi, dragi cititori, ați cunoscut-o până acum. Așadar, gândurile ei erau în acea zi ploioasă de vineri învăluite în amintirile pe care le trăise cu Aaron, ce păreau pentru ea doar o plăsmuire chinuitoare a sufletului ei încărcat de durere.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Un miros de cafea, acompaniat de cel al clătitelor fierbinți, pătrundea rezervat în dormitorul în care cei doi dormiseră. Mira se trezise cu greutate și se alinta încă pierdută prin cearșafurile ce fuseseră martore ale primei ei nopți dormite alături de Aaron. Deși nimic remarcant nu avusese loc între cei doi, tânăra se simțea intimidată de faptul că dormise pentru întâia oară alături de un bărbat. Se gândea astfel că poate fusese impertinentă, grăbită sau egoistă în decizia ei din seara precedentă. Era acum încărcată de un sentiment de sfială și, dacă ar fi putut, probabil că ar fi plecat cât mai departe de el. Dar apoi, într-o clipită, mintea îi fusese invadată de amintirea nopții, de cum Aaron îi sărutase blajin fruntea, în timp ce ea dormea. Și începuse să se întrebe dacă el a dormit, dacă nu cumva ea a fost un impediment pentru el.
