Capitolul 12 - Când am atins cerul

136 27 24
                                    

Dragul meu Aaron, 

Aseară, într-o încercare dezolantă, am încercat să te regăsesc pe cerul nemărginit. Și chiar dacă în sclipirea imperceptibilă a unei clipe mi se păruse că te zărisem, căci steaua ta prinsese o paloare aprinsă, acea lumină dispăruse subit în neant. 

Unde ești? Pe ce meleaguri infinite te-ai pierdut? Și, mai presus de toate, de ce nu mă aștepți acolo unde știi că mă vei regăsi?

Gândurile că m-ai uitat, că poate nu mă mai dorești sau că nu mă vrei acolo, lângă tine, mă  învăluie într-o stare inconsolabilă de care nu mă mai pot desprinde, oricât aș încerca. Dar în toată această întunecime, mi-aș dori să te întâlnesc pe tine, iubire, și să îmi fii tu călăuză. 

Poate că de fapt eu am fost cea care a avut nevoie de lumina ta și, mai mult decât probabil, ne-am înșelat amarnic unul pe altul. Poate că tot ceea ce ai crezut tu despre noi a fost greșit, iar eu m-am încrezut în ceva ireal. Dar chiar și așa, te-aș ruga să mă aștepți și mai apoi să mă îmbrățișezi prin lumina tainică a eternului, căci indiferent de ce ne-a fost sortit, simt nevoia acută de a-ți fi și a-ți ajunge. 

Așa că, dacă tot ceea ce am trăit noi a avut însemnătate, așa cum eu îmi doresc să cred, te rog să îmi apari pe cer ca să te pot atinge iarăși. Și îți promit că dacă te voi zări pe întinsul infinit al  eternității, te voi urma îndeaproape în lupta pentru reîntregire. 



      Trecuse o săptămână de când Mira încerca să îl zărească pe cerul întunecat, dar cu toate acestea eșua lamentabil în a-l găsi. Astfel, începuse să se întrebe dacă nu cumva tot sistemul ei de credință era eronat și, mai presus de toate, dacă gândurile ce se îndreptau obscur înspre suicid nu erau de fapt greșite. Totuși, dorința de a-l reîntâlni pe el îi alimenta zadarnic cugetul de a comite suicid. Și astfel, femeia continuase în a-și finaliza planurile pe care și le propusese a le îndeplini înaintea plecării în lumea necunoscută a intangibilității. Iar în timp ce zilele treceau grabnic și astfel nunta Almei se afla la doar două săptămâni distanță, tânăra își redescoperea simțămintele pierdute în amintirile ce îl aveau în prim-plan pe el. 

      Zorii unei noi zile învăluiau camera în care cei doi îndrăgostiți dormeau, aflați unul în brațele celuilalt

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

      Zorii unei noi zile învăluiau camera în care cei doi îndrăgostiți dormeau, aflați unul în brațele celuilalt. În timp ce fericirea lui își înfășurase iubitul într-o îmbrățișare durabilă și tandră, Aaron reușise să o aducă în brațele lui, în timp ce fata dormea cu capul așternut pe pieptul lui. Picioarele lor, de altfel goale, erau încrucișate într-o înlănțuire a sentimentelor tainice, dar cutremătoare, ale celor doi. Și astfel, Mira și Aaron deveniseră un întreg atât fizic, cât și spiritual, căci în acea noapte, înainte de culcare, când privirile lor se întrevăzuseră în lumina slabă a veiozei din ceramică albă de pe comoda ce se afla lângă patul matrimonial, înțeleseseră mai bine decât oricând că ajunseseră să se iubească. Astfel, deși fusese o recunoaștere tainică a trăirilor lăuntrice, amândoi realizaseră că tot ceea ce împărțeau unul cu altul era iubirea în cea mai încântătoare formă a ei. 

Dacă mâine n-ai mai fi...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum