Ne vedem la recital

Capitolul 6

                 Doamna Joyce a venit într-una dintre serile de lectură cu o idee "distractivă care implică activitatea în grup", ca să o citez pe ea, și cu niște formulare. Rămăsesem foarte puține persoane, căci lectura se terminase de jumătate de oră și cei care mai eram prezenți, eram pentru a face curățenie. Era ea și soțul ei, domnul Joyce, eu, Francis, Jezebel, bătrânica pe care am uitat mereu cum o cheamă, şi o fetiță de vreo opt ani care aștepta să fie luată de mama ei care întârzia.

                  Era genul de formular pe care îl primești în clasa a cincea la prima oră de dirigenție, dar toată lumea a ignorat felul pueril al situației și s-au arătat foarte curioși de chestionar, probabil în linii mari ca să îi facă hatârul doamnei Joyce. Ne-a explicat regulile, foarte entuziasmată.

               — Întâi, trebuie să ne așezăm cu toții în cerc.

                 Ne-am tras scaune și am făcut întocmai. O aveam la dreapta pe Jezebel, la stânga pe Francis.

              — Acum completați chestionarele și o să vedeți după aia.

                Eram puțin sceptic în legătură cu asta. Aş fi vrut să fie totul anonim, sau să nu le citim după aia cu voce tare, sau să le scriem și apoi să le ardem, dar norocul nu era de partea mea acum. M-am uitat la ceilalți, care completau întrebările foarte serioși, așa că m-am conformat nu prea entuziasmat și am zis că dacă o să răspund la chestia asta, o să răspund cât mai sincer; sau nu. După vreo cinci minute toată lumea a terminat și doamna Joyce a spus cu un zâmbet larg pe buze:

                 — Şi acum o să dăm hârtiile persoanei de lângă noi, începând de aici, ca să le citească cu voce tare.

                  Îmi venea să mor. Francis urma să îl citească pe al meu.

                Jezebel a luat chestionarul fetiței de opt ani și a început să citească:

                 — Ce îți place? Înghețata. Ce nu îți place? Să îmi toarne băieții la școală suc în cap. Care e persoana ta preferată? Mami. Unde ai vrea să locuiești? La munte.

                    Toată lumea a zâmbit, apoi Jezebel mi-a oferit chestionarul ei.

                 — Ce îți place? Poezia. Ce nu îți place? Misoginismul. Care e persoana ta preferată? Simone de Beauvoir. Unde ai vrea să locuiești? Islanda.
  
                     M-am simțit destul de prost când am văzut că până acum toată lumea a dat numai răspunsuri serioase, iar eu...ei bine...

                   Francis mi-a luat formularul cu un zâmbet curios.

                 — Ce îți place? Nimic. Ce nu îți place? Totul. Care e persoana ta preferată? Eu. Unde ai vrea să locuiești? Nicăieri.

                  Mi-am muşcat tare buza, fiindcă am crezut că se vor supăra pe mine, dar am răsuflat ușurat când toată lumea a izbucnit în râs. Francis a făcut foaia mototol cu același zâmbet fermecător și mi-a aruncat-o în țeastă.

                     Totuși, răspunsurile mele adevărate la formular erau încă în mintea mea. Ce îmi place? Francis. Ce nu îmi place? Lipsa lui Francis. Care e persoana ta preferată? Francis. Unde ți-ar plăcea să locuiești? În spațiu, cu Francis. 
  
                     Dar evident că nu puteam să scriu așa ceva.

                     Totuși, cel mai așteptat moment pentru mine era cel în care aflam conținutul formularului lui Francis, pe care urma să îl citească domnul Joyce. Și pentru că viața chiar mă detesta uneori, fix atunci mama fetiței de opt ani a intrat ca să o ia acasă și atmosfera s-a destrămat. Toată lumea a fost de acord că o să mai facem asta altă dată, cu altă ocazie.

                     Francis a insistat să mă conducă acasă după ce am lăsat-o pe Jezebel la ea în cartier.

                    Noaptea era liniștită și câțiva greieri umpleau tăcerea dintre noi doi. Mergeam amândoi încet, fără să vreau ca plimbarea asta să te termine vreodată.

                 — Așa deci, a spus el la un moment dat. Nu-ți place nimic.

                   Mi-am ridicat privirea spre el și am râs amândoi.

                 — Ești așa un bufon uneori, a zâmbit, balansându-şi corpul spre mine și împingându-mă ușor cu umărul într-o parte.

              — Eu? Cum așa?

               A chicotit scurt.

             — Mi-ar fi plăcut să aud răspunsurile adevărate, totuși.

                Am zâmbit la rândul meu și am ridicat din umeri, oprindu-mă în fața blocului meu.

                  — Păi, și mie mi-ar fi plăcut să aud răspunsurile tale.

                   Francis m-a privit în ochi câteva secunde scurte, apoi în pământ, apoi iar în ochii mei. Cu un gest foarte lent și ezitant, a scos din buzunarul jachetei chestionarul lui împăturit și mi l-a așezat în palmă. Am rămas surprins când a făcut asta, dar și mai surprins când a scuturat ceva inexistent din părul meu și abia după mi-a spus "noapte bună", îndepărtându-se pe stradă.

                    Și următorul lucru pe care l-am făcut nu a fost să urc în apartament, ci să despăturesc entuziasmat hârtia din mâna mea, fără să mă mai pot opri din zâmbit pe parcursul citirii ei:

             Ce îți place? Noaptea.

            Ce nu îți place? Singurătatea.

            Care e persoana ta preferată? Cea cu părul mătăsos și moale.

            Unde ai vrea să locuiești? În spațiu.