Ne vedem la recital

Capitolul 4

                Francis era aproape cu un cap mai înalt decât mine și era pentru prima dată când cineva mă făcea să mă simt scund și totuși nu îmi displăcea deloc. Domnul și doamna Joyce nu aveau mașină și a trebuit să mergem până la cafeneaua aia pe jos, lucru care m-a bucurat inexplicabil de mult, fiindcă era o noapte așa frumoasă, în care eu mă plimbam lângă Francis pe străzi și nimic nu putea să fie mai bine de atât.

                   Jezebel mergea în față cu soții Joyce, iar eu și Francis în urma lor, ascultând în mare parte ceea ce spuneau ei. Vorbeau despre poezie, despre publicarea unui volum în care voiau să includă și poeziile unor persoane de la recital — inclusiv poezii de a lui Jezebel și Francis — iar ea era foarte fericită la aflarea veştii.

                  Francis era și el fericit probabil, dar nu exploda de entuziasm, ci doar zâmbea ca de obicei și le mulțumea acestora, fără să ceară detalii.

                 — Nu vrei să discuți mai multe cu ei despre carte? l-am întrebat observând că nu dă niciun semn că ar vrea să o facă.

               — Nu, vreau să stau cu tine.

                Am ridicat capul în sus ca să-i zâmbesc, iar el mi-a întors gestul, stând cu capul aplecat.

                La cafenea am stat între Jezebel și Francis. Multă lume se refugiase în localul acela călduț ca să scape de frigul de afară, iar atmosfera era mai liniștită și mai primitoare ca niciodată, cu pereții vopsiți în culori calde, cu becurile cu lumini galbene, cu scaunele confortabile.

                 — Am făcut deja o listă cu poeziile care vor intra în volumul acesta, zise domnul Joyce la un moment dat. Şi câte poezii de la fiecare autor. Jezebel, cinci din ale tale.

              Am zâmbit cu toții și am felicitat-o pe Jezebel.

             — Francis, opt din ale tale.

             Francis făcu pe modestul.

              — Sunteți sigur?

              — Da, nu te subaprecia, îi zise domnul Joyce. Îmi plac versurile tale. Foarte emotive, foarte vulnerabile.

                  Și chiar așa erau. Deși nu ai fi crezut că un tip ca el ar fi în stare să dea dovadă de atâta vulnerabilitate, pentru că în mod normal și-o ascundea în spatele zâmbetului său relaxat.

                 Jezebel era interesată de toate detaliile publicării, iar domnul și doamna Joyce erau bucuroși să îi satisfacă curiozitatea. Am profitat de ocazie ca să vorbesc cu Francis, în ciuda faptului că mă simțeam enervant de timid și dacă nu ar fi zâmbit, privirea lui m-ar fi înghețat instant și n-aş mai fi fost în stare să scot un cuvânt.

               — Scrii de mult?

                Se lăsă pe spătarul scaunului și se aplecă înspre mine.

                 — Nu chiar. Am început acum şase luni. Tu vii de mult timp cu prietena ta la recitaluri?

                   Se trase puțin mai în jos pe scaun și când își desfăcu picioarele, genunchiul său îl atinse pe al meu. L-a tras imediat înapoi și entuziasmul meu s-a spulberat.

                 — Nu chiar, am zis. Am început acum șase luni.

                   Francis zâmbi cu dinții și își sprijini bărbia de palmă. Încercările mele de a flirta erau jalnice, dar oare se prinsese că încerc să îl tachinez? Nici eu nu mă puteam opri din zâmbit.

                — Și ce altceva mai faci în afară de a asculta poeziile unor amatori?

                — Instalez programe pentru calculator, am spus, iar el şi-a ridicat sprâncenele. Și cânt la pian.

                 — Instalezi programe pentru calculator și cânți la pian?

              — M-hm.

             — IT-ist sau artist? Cum ești?

               M-am gândit o clipă și i-am zâmbit detașat.

              — A defini înseamnă a limita.

               Gura lui Francis luă forma unui O şi râse scurt.

               — Ești surprinzător, Axel.

              Am hotărât să nu duc lucrurile mai departe momentan, pentru că Jezebel și soții Joyce erau acolo și nu voiam să bănuiască ceva. Dar nici nu aş fi putut descrie felul în care îmi bătea inima și în care mi se zbătea stomacul. Era un mister până și pentru mine faptul că prinsesem curaj și nu mă mai blocam, deși ochii lui încă mă analizau, maxilarul lui încă se mișca subtil când înghițea în sec și toate lucrurile astea mă înnebuneau.
  
                  Am simțit că îmi cade cerul în cap cu toate stelele și planetele lui când seara a luat sfârșit și Jezebel s-a ridicat ușor de la masă, urmată de ceilalți. Ne-am luat cu toții la revedere unii de la alții și am zăbovit puțin mai mult în ochii lui Francis, încercând să nu o iau razna când a spus cu tonul lui jos și seducător:

                 — Noapte bună, Axel. Ne vedem la recital.

                  Și după ce i-am părăsit pe cei trei și am pornit-o cu Jezebel spre casă — era noapte și noaptea părinții ei nu o lăsau să iasă din casă fără mine — am luat-o de mână și am început să cânt alergând pe stradă, cu voce tare o melodie de la radio, înăuntrul meu doar "Francis, Francis, Francis" iar ea a crezut că sunt de-a dreptul nebun, dar a alergat confuză împreună cu mine și nu m-a judecat.