Ne vedem la recital

Capitolul 8

                   M-am trezit înghesuit între spătarul unei canapele și un corp adormit. Niște degete în părul meu, capul meu rezemat pe un braț. Picioarele mele imobilizate de alte picioare, împleticite unele în altele. Un sforăit ușor care se auzea foarte aproape de urechea mea.

                 — Ah, la naiba, Francis, am adormit aici, am mormăit cu vocea răgușită de somn, încercând să îmi dau seama unde mi-am pus telefonul.

                 Pe măsuța de lângă pat!
  
                 M-am rostogolit puțin peste corpul lui ca să ajung la telefon. L-am apucat cu un zâmbet victorios, apoi am vrut să mă rostogolesc înapoi, dar Francis a întins brațele și m-a tras peste el, fără să deschidă ochii.

                — O să te strivesc, am zis, de parcă nu eu eram cel mai scund și mai ușor dintre noi doi.

                 S-a auzit ceva neinteligibil și mi-am dat seama că acum și dacă aş vrea să mă ridic, nu aş mai putea, fiindcă corpul lui era atât de cald sub mine...Am ridicat doar puțin brațul ca să mă uit la ceasul de la telefon.

                 — Fir-ar, e 11:47.

                — Shh, a șoptit și s-a rostogolit cu tot cu mine pe o parte, făcându-mă să ajung din nou între canapea și el.

                    Niște lumină de afară își făcea loc printre draperiile de pânză din cameră, iar geamul ușor deschis îți arăta cum lumea freamătă de viață pe partea cealaltă a ferestrei, datorită vocilor de copii, zgomotului mașinilor alunecând pe şosea și cântatului pițigăiat al vrăbiilor.

                    M-am ridicat puțin, sprijinindu-mă pe un cot, și mi-am băgat degetele prin părul rebel și dezordonat a lui Francis, iar ele s-au îngropat printre șuvițe așa cum se îngroapă și prin nisip când îți treci mâna prin el, la mare. A zâmbit cu ochii închiși și şi-a lipit corpul de mine.

               — Francis, dacă vine sora ta...

              — Nu vine, a zis aproape neclar.

                    Mi-am folosit mâna liberă care nu îi mângâia părul ca să îi ridic ușor bărbia spre mine. Am vrut să îl sărut, dar a deschis brusc ochii și şi-a lipit palma de buze.

                   — Nu, e dimineață și îmi pute gura!

                 Mi-am dat ochii peste cap.

                 — Haide, Francis...am zis, încercând să îi dau mâna la o parte, dar a prins-o pe a mea, apoi iar eu pe a lui, și am început să ne luptăm printre râsete, în timp ce eu continuam să mă aplec spre el, iar el întorcea capul în toate părțile.

                     Apoi a sărit energic din pat, făcându-mă să râd cu mâinile pe burtă. L-am privit stând în picioare și dezmeticindu-se, apoi am aruncat cu o pernă mică în el.

                 — Ai stricat momentul nostru romantic!

                — Mda, respirația mea l-ar fi stricat oricum.

                   Apoi mi-a făcut cu ochiul și a dispărut pe ușă. Chiar și după ce a plecat din cameră, am stat câteva secunde — sau poate chiar vreo câteva minute scurte — ca să mai privesc încă uşa aia cu crăpături și să îmi calmez trupul care mi se agita fără astâmpăr. După vreo două minute, Jezebel a început să mă sune.

               — 'Neața! i-am zis.

              — E prânz. Unde pisicii mă-sii ești?

              — Ăm...a trebuit să merg până la alimentară și să iau...

              — Eu sunt la tine acasă. În fața ușii, adică. Sun la sonerie de 15 minute. Am crezut că încă dormeai. Vin spre alimentară și ne întâlnim pe drum.

              — Nu! am strigat aproape, ridicându-mă brusc în șezut. Nu trebuie să...Jezebel, s-a întâmplat ceva?

                  Am auzit un oftat lung la celălalt capăt al firului. Parcă şi vedeam în fața ochilor chipul încruntat a lui Jezebel și privirea aia aproape sadică pe care o avea când o enervai și se gândea probabil cum te putea taxa pentru asta.

                 — S-a întâmplat că trebuia să mergem la acvariu azi și am plănuit ieșirea de două săptămâni. Pun pariu că nici nu ești la alimentară. Ești cumva la acvariu fără mine? Mai putem intra și pe la ora trei, dar cred că o să se aglomereze și...Axel, zău, unde ești?

                      Am privit neputincios în jur, bâlbâindu-mă la telefon.

               — Nu pot să cred! a sărit ea la un moment dat. Ești pe la vreo fată?

               — Ăăă...păi, să zicem...

              — Axel, m-ai lăsat baltă.

             — Nu, nu! Of, iartă-mă, Jezebel. Ne vedem în fața acvariului la trei. Promit. Îți jur. O să fiu acolo la ora două și cincizeci și nouă de minute.

                 S-a auzit un alt oftat, în timp ce Francis a intrat în cameră.

                — Mbine. Dacă nu ești acolo la trei...

               — O să fiu! Pa, Jezebel!

               Mi-am așezat oftând fața pe pieptul lui Francis, care venise între timp lângă mine.

                 — Sunt mort, am zis.

                  A început să râdă, după care şi-a lipit buzele de ale mele.

                — Mda, probabil. Dar până la două și cincizeci şi nouă de minute ești al meu.