Măcar privim același cer

Capitolul I

        Privesc prin fereastra din fața biroului meu plaja Thalia Street Beach – pe care locuiesc de când mă știu – în timp ce mă joc cu panglica argintie a cupolei ce-mi protejează trandafirul alb primit de la fostul meu iubit, Ezra, la al doilea Valentine's Day petrecut împreună. Mi se pare că a trecut atât de mult timp de atunci, dar în realitate se scurseseră aproximativ doi ani.

        Chiar dacă totul între noi s-a terminat de ceva timp, trandafirul ăsta nu s-a ofilit, rămânând singura dovadă pe care o mai am cum că tot ceea ce am trăit împreună n-a fost doar o simplă iluzie.

        Nici nu știu de ce am dezvoltat acest obicei, de a mă juca aproape zilnic cu panglica asta și de a mă uita în același timp la peisajul din fața casei mele pentru că nu mă ajută cu absolut nimic, ci păstrează permanent vie amintirea a tot ceea ce am avut împreună cu el, fără să mă calmeze în vreun fel, ci să mă agite constant.

        Știu că m-aș putea opri din a face asta, pentru că e evident că nu-mi face bine, însă încă nu mă simt pregătită. Totul a trecut mult prea repede. Am aflat într-un timp mult prea scurt lucruri care s-au întâmplat pe tot parcursul relației noastre și încă nu-mi vine să cred că n-am reușit să observ mai devreme tot ce se întâmplă. Probabil fără ajutorul prietenei mele cele mai bune, Amber, nici acum nu aș fi aflat adevărata față a lui Ezra.

        Fără inteligența și dibăcia ei n-aș fi aflat că Ezra juca la două capete simultan.

        Până în ultima clipă s-a zbătut să-mi explice că aventura, nu relația, pe care a avut-o cu fosta noastră prietenă, Cynthia, a fost la începutul relației mele cu el, însă Amber descoperise lucruri pe care el încă nu știe că eu le-am aflat.

        Tot jocul lui începuse pe vremea când intrase abia la finalul primului an de liceu, când eu nici măcar nu-l cunoșteam pe atunci, iar el mi-a spus că o știa pe Cynthia din al doilea semestru din al doilea an de studiu liceal. Apoi minciunile au curs pe bandă rulantă până când mi-a ajuns și am ales nu tocmai cea mai inspirată modalitate de a-mi lua revanșa: să mă răzbun prin intermediul familiei sale, cu toate că părinții lui nu aveau absolut nicio vină și nu meritau să treacă prin toate acele momente groaznice de suportat.
 
        Știam că familia Roosevelt avea o situație financiară mult mai bună decât cea a familiei mele. Deși părinții noștri se înțelegeau încă de pe vremea când noi eram mici, pe la spate au existat întotdeauna discuții care au făcut ca familia mea să-și dorească să păstreze o relație mai rezervată cu familia lui Ezra.

         Așa că am acționat.

         Am pus în cârca lui Ezra anumite lucruri care mă implicau și pe mine doar ca părinții lui să fie dezamăgiți de fiul lor perfect care studiază arhitectura și care niciodată nu face nimic greșit, dar și ca părinții mei să-și schimbe impresia despre băiatul pe care într-un timp îl considerau ca fiind pe același loc cu propri copii.

        Nici nu vreau să-mi amintesc că toate astea s-au întâmplat cu doar câteva luni în urmă. Pur și simplu mi se pare că a trecut o veșnicie, deși  pe interior arde în mine un foc mocnit ce poate fi reaprins în orice moment.

        Sunt trezită din gândurile mele de o voce care dă buzna în camera mea energică.

        — Iar stai și te gândești la Roosevelt? Tu chiar îți dorești să devii o legumă umblătoare, fato!