Ploaia ma arde ca o licoare rară distilată pana la esența, desenând pe pereții sufletului meu o întoarcere către speranța. Privind infinitatea ludica a cerului albastru ca ochii tai, ma întreb strigând: "Cum de exista răul?!"
Existența raului transforma un tot absolut intr-
un neant perfect. Devenirea i-a mâncat magia și taina. Omul- o litera intr-un ocean de cuvinte- nu cunoaște pana unde se întind granițele sale și cât poate îndura. Nu oferă, pentru ca nu i se cere, un buletin atunci cand trece granița dintre rău și bine. Nu vorbi despre singurătate dacă nu ai simțit clatinarea lui Dumnezeu...
Pe tărâmul unde am ajuns noi timpul și spațiul nu exista, totul se contopește in stropi de sânge degustați de vampirii sufletelor; însă vampirul care va gusta din sângele meu se va stinge ca ploaia in ocean, ca fluturele zdrobit între palme aspre. Va simți durere inundandu-i fiecare țesut, fiecare epiteliu secunda cu secunda, minut cu minut, tot mai vertiginos, secunda cu secunda, fără sens tot mai profund. Nu va dori sa ma ucidă, ar fi prea delicat, va vrea sa imi ofere aceeași durere accentuată, sa ma sece.
Dar pașii mei vor fi demult dispăruți, pentru ca am fugit spre alt tărâm mai luminos- aripi nu mai aveam sa zbor. Sa nu pierzi ceea ce nu poți înlocui !
CITEȘTI
Înger în exil
SpiritüelViața noastră, ca eroi de basme, se desfașoară între două divine ipostaze- "a face ochii" și "a inchide ochii", totul sub iubirea îngerului primit de la Dumnezeu în momentul unei sfinte taine. Îngerul simte cu noi, duce la ceruri vestea noastra, se...
