Gardianul

II. Întâlnire în sens negativ

ALEXA

    În prezent...

       Privirea inexpresivă mi-o ațintesc către clădirea principală a liceului „Sad". Se vede limpede cum trecerea timpului și-a pus amprenta pe înfățișarea sa. Razele firave ale soarelui se pierd în sticla prăfuită. Culoarea tâmplăriei este la fel de vie ca și culoarea sufletului meu, aproape inexistentă. Se zăresc crăpături vizibile pe pereții exteriori, dar nimănui nu pare să-i pese de faptul că clădirea moare. Mulți s-ar bucura la auzul veștii că aceasta a fost închisă și dărâmată, dar pe mine m-ar sfâșia. Mă număr printre puținele persoane care îl iubesc. Trag cu putere aer în piept înainte de a urca treptele ce nu inspiră încredere. Norocul meu este că această clădire pe interior a fost renovată recent la insistențele mele. Mirosul de glet amestecat cu var este încă simțitor, dar nu atât de puternic încât să ne poată împiedica să participăm la ultimele ore din clasa a doisprezecea.

        Apropierea ultimelor ore petrecute în el, mă face să simt cuțite pe suprafața inimii. Mă ancorasem în el emoțional, dar nu în persoane, și-n cunoștințele vaste ce-mi delectau pupilele. Îngerii sunt pentru mine precum spiritele; le observ și viceversa, dar le ignor. Informația este satisfacția ce-mi unge rănile de pe interior și-mi hrănește mintea... restul este irelevant. Atmosfera de fericire pe care ceilalți o emanau; mă face mai melancolică. Strâng discret geanta ce-mi proteja moștenirea cea mai de preț. Cartea care a trecut prin generații întregi prin mână, ca să se poată odihni și într-a mea. Coperțile ce protejează conținutul arată ca și cum ar fi fost folosite în cruciade pe post de lopeți; jerpelite, cu colțuri roase și îndoite. Culoarea paginilor este de un alb gălbejit de la trecerea veacurilor; paginiile arată de parcă vor să se transforme în păsări și să zboare legănate în vânt. Cerul treptat se armonizează cu zbuciumul meu interior.

         Picioarele mi le simt tot mai grele cu fiecare treaptă din lungul șir ce mă duc până la etajul cinci. Vibrația ce se simte în aer mă intrigă... un lucru important are să se întâmple, dar nu puteam să spun dacă de bine sau de rău. Cutreier cu grijă lungul holului către clasa mea. Țipetele de bucurie a colegilor le aud ca un ecou pierdut. În fiecare colț văd colegi care fug, fac poze sau discută despre mult așteptatul banchet. Simt cum un zbucium intern îmi cere să-mi calmez fluxul de emoții. Deschid ușa șubredă încet; o pală de vânt îmi ridică părul lung și roba de aceeași culoare. Mi-aș dori ca să mă pot atașa, dar până și pe Christin o păstrez la distanță în siguranță în Orașul Disperării. Cercetez rapid încăperea, apoi îmi iau locul de onoare pe pervazul lat.

      Deschid fereastra pentru a avea mai multă lumină pentru citit. În curtea mare văd cum elevii merg la cantină și se pregătesc de premiere. Eu am de gând să privesc totul de la înălțime, apoi la final să merg să-mi revendic diploma și să plec; o rugasem special pe directoare să nu fiu numită șefă de promoție sau pe podium. Îmi iau privirea de la curte și mă așez mai comod. Iau cu grijă Cartea Legendelor; îi mângâi coperta ca să-i desfac lacătul. Am citit toate cărțile din biblioteca școlii, dar nici una nu conținea mai multe informații decât cea din poala mea. Deschid cu grijă coperțile fragile și dau la prima legendă.

„Legenda puterii"

         Îngerii posedă diferite culori ale aurelor, acestea diferă de la ceată la ceată sau dacă sunt binecuvântați cu blestemele lunii. Îngerul care are aripile negre este predestinat să posede cele mai puternice puteri, dar și cu o responsabilitate la fel de mare. El este singurul care va putea citi aurele tuturor celorlalți chiar dacă nu sunt eliberate. Aurele au culoarea irișilor; reprezentând un tipar de clasare. Eliberarea aurelor este un procedeu deosebit de periculos, de aceea se învață folosirea lor de la vârsta majoratului pământean; atunci la majoritatea îngerilor le apar aripile. Aurele se activează la folosirea abilităților de specializare, dar dezlănțuirea puterii totale se folosește doar ca ultimă instanță. Eliberarea energiei de la un înger al lunii negre este de culoare albastră și este asemănătoare cu o explozie a unei bombe, care poate rănii grav ceilalți îngeri. Furia sau setea de vărsare de sânge din răzbunare provoacă dificultăți majore în controlarea ei.