Gardianul

IV. Labirint de temeri

XENDRA

― Vom fi bine, îmi șoptește mama.

      Pot simții cum îi tremură inima din vina lui. Îmi afund capul în umărul ei cald. Mirosul ei de magnolie îmi calmează treptat trupul ca o vrajă. Pleoapele mi le simt tot mai grele, în timp ce restul discuției o aud ca o șoaptă slabă. Încerc să mă țin trează; să-mi deschid pleoapele, dar sunt grele ca de plumb. Totul în jurul meu e negru și fierbinte, precum Iadul. Nu pot să mă mișc, dar văd cum două pupile sângeri îmi străbat trupul firav. Nu înțeleg unde mă aflu sau cum am ajuns aici. Un zâmbet albicios îl zăresc la câțiva centimetri de fața mea. Înghit în sec de teamă. Pielea mi se zgribulește sub respirația lui ca de gheață.

― Lucifer, văd că te-ai întors fără aleasa mea! aud un mârâit din spatele zâmbetului.

― Voi respecta pactul nostru, spune tata straniu. Adam, totuși curiozitatea mă roade... De ce o vrei cu așa mare ardoare pe fiica mea? spune cu o indiferență care mă doare. E doar o copilă proastă făcută din greșeală!

― Hm, interesantă descriere pentru moștenitoarea regatului tău. O vreau pentru că asta mi-ai promis. Dacă dorești să vezi ce-i voi face fiicei tale ești binevenit, dar nu știam că martirizarea a devenit una dintre preferințele tale, spune malefic.

      Simt cum ceva rece îmi atinge pielea delicată de pe obraz. Încerc să țip și să mă mișc, dar în zadar. Respirația lui o resimt peste buzele mele la un centimetru distanță. Brațele lui sunt atât de aproape de pielea mea încât mă arde. Picături de transpirație se acumulează pe fruntea mea rapid. Pielea mă furnică în tot corpul.

      Starea dispare brusc. Pot să-mi mișc corpul, dar simt cum cad în gol. Cuvintele lor răsună cu ecou. Lacrimi de teamă se plimbă pe chipul meu rece. Toată căldura pe care am simțit-o mi-a transformat corpul într-un țurțure. Țipătul meu se aude mut. Secvențele cu confruntarea și cele de mai devreme le revăd iar și iar proiectate pe zidurile ce mă înconjoară. Respirația mi se accelerează de teamă. Îmi simt pleoapele ude din cauza lacrimilor ce-mi străbat chipul. Bătăile inimii se amplifică în intensitate cu fiecare clipă. Simt un material catifelat sub palmă; îl strâng cu putere. Mă ridic brusc și deschid ochii; mă aflu în camera mea. Corpul îmi tremură prin fiecare por. Îmi strâng genunchii la piept; las capul să se odihnească pe brațe. Vocile lor răsună în continuare în mintea mea; prefăcute în săgeți care vor să mă decimeze. Îmi mușc cu puterea buza până gustul metalic ajunge pe limbă.

      Ce a fost? Un vis, dar încă pot simții acea respirație rece pe buzele mele... Tata m-a transformat într-un obiect de troc? Vrea să mă rupă de lângă mama ca să ce? Dacă nu plec cu el se va răzbuna din nou pe mama... Nu vreau să văd cum își ascunde din nou rănile și durerea de mine. Unde aș putea pleca ca să-mi apăr mama, dar să nu mă poată găsi nici el... .

      Îmi strâng mai tare brațele în jurul meu. Mă ridic încet din pat și pășesc spre ușă, dar mă opresc când aud glasul tremurat al mamei.

― Lucifer, nu o să te las să o iei nici dacă scrii cu sângele meu în orice blestem, spune hotărâtă.

― Nu va trebui să scriu nimic; nu ai puterea necesară să o aperi! spune făcând-o să sângereze. Mă trag înapoi și îmi mușc cu putere buza. Furia pe care o resimt îmi aprinde în palme flăcări.

― Las-o în pace, mârâi înspre umbra lui. O minge de foc zboară spre el. Se vede cum un zâmbet se formează pe rânjetul lui malefic.

― Foarte bine, demonule! spune plecând.

     În urma lui rămâne doar rana deschisă a mamei. Dorința de ai face rău crește în mine. Mama cade inconștientă pe pardosea. Rana ei pulsează ciudat; pot simți cum îi face rău. Alerg spre ea cât de repede pot. Pun mâna pe rana ei și resimt veninul Iadului cum dispersează cu rapiditate spre inima ei. Închid ochii și chem veninul din trupul ei; nu durează mult până își schimbă direcția spre pielea mea, la mine nu are efect mortal pentru că face parte din mine. Îi închid cu grijă rana. Corpul ei se destinde treptat până adoarme. Sentimentul de vină e atât de dureros încât mă arde. Toate rănile din sufletul și trupul ei sunt din cauza mea.

     Trebuie să plec, doar așa nu o va mai rănii! Merg spre camera mea hotărâtă. Îmi pun în rucsac o pătură; îmi iau o haina și ies din casă tiptil. Pe cer luna strălucea cu putere ușurându-mi calea. Mă strecor cu dibăcie pe lângă gărzi. Aerul e răcoros. Atmosfera de pace este spartă doar de un sunet îndepărtat de motocicletă. Un cântec lin se aude încet și o dâră slabă a unei aure albastră mă înconjoară ca și cum mi-ar arăta drumul; nu mă opun; pășesc pe calea arătată acompaniată de melodie.

      Nu știu de cât timp merg sau cât mai am până la destinație. Cu cât mă îndepărtez pe potecă arătată muzica se intensifică. În față zăresc în apropiere un copac multicolor împodobit cu simboluri străvechi. Simt chemarea și alinarea pe care mi-o oferă. Sunetul motocicletei este departe, încât nu pot să o mai aud. O adiere de vânt blândă îmi inundă nările cu un parfum asemănător cu glicină. Simt cum slăbesc din cauza veninului ce încă nu a fost asimilat de partea mea îngerească. Vederea mi se încețoșează. Trupul nu vrea să mă mai asculte. Cad pe ceva moale. Melodia pălește în intensitate, iar eu cand într-un somn profund. Senzația de pace îmi liniștește zbuciumul interior.