Gardianul

III. Dispute înflăcărate

SANTIAGO

         Simt cum de atâtea palpitații se depune praful pe adrenalina din vene, dar nu am ce face așa este viața de prinț regent, o monotonie ștearsă printre alte amintiri. Sunt nevoit să-mi reprim dorințele față de oricine, pentru că oricând se pot transforma în arme albe. De doi ani încoace simt cum regulile ce mă înconjoară mă țin tot mai strâns legat departe de mine însumi. M-am săturat de chipuri false. M-am săturat de etichetă și responsabilități ce mă sufocă morbid. Îmi doresc să pot fi din nou la liceul Sad...ca să-i simt privirea rece ce-mi pune sângele în circulație. Închid ochii și rememorez din nou acea zi:

           Dorința de a mai simții o dată libertatea mă împinge în vechea mea clasă de liceu. Doresc să-mi văd generația mai mică cum este premiată pentru ultima dată, iar acest loc este cel mai privat. Prin crăpătura ușii întredeschise văd o siluetă fragilă pe pervaz. Deschid ușa încet. Trupul zvelt este așezat cu grijă pe pervazul lat cu o carte veche în mână. Părul negru pana corbului îi trecea de mijlocul spatelui și-i acoperă delicat chipul. Simt cum un fior îmi străbate tot corpul într-o secundă și-mi aprinde o dorință barbară în minte. Vreau sărutul ei precum am nevoie de aer.

― Bună, frumoaso! spun cuceritor, dar ea nu face nici o mișcare. Mai repet o dată, dar nici atunci nu pare să mă fi auzit. Furia se acumulează în mine. Nu mai văzusem atât de multă insolență. Mă apropii de ea și-i smulg cu putere cartea. Încerc să-i citesc titlul, dar era prea șters.

― Dă-mi cartea, în momentul asta! spune printre dinți.

          Glasul ei este muzică pentru mine. Chipul ei nu este fragil, aș putea să-l descriu ca fiind matur. Buzele ei au nuanța trandafirilor, mărimea lor nu părea a fi mare sau mică. Expresia ei facială descrie o furie pură, dar nimic ce să arate faptul că m-ar cunoaște; are curaj să se poarte așa cu o persoană mai înaltă în rang decât ea.

― Hmm, e doar o carte și încă una ponosită! spun nonșalant privind-o plictisit. Un zâmbet necondiționat mi se arcuiește pe buze.

― Cum spui tu, doar dă-mi-o!

― Hmm! Nu, spun arogant. Privirea ei îmi taie respirația atunci când face contact direct cu a mea. Se avântă asupra mea ca să ia cartea, dar din păcate pentru ea înălțimea ei nu o ajută. Capul ei îmi ajunge până sub bărbie. Corpurile noastre sunt la câțiva centimetri distanță așa că aleg să profit.

― Ți-o dau cu o condiție, spun sprijinit de pervaz.

― Care? spune printre dinții încleștați.

― Să-mi dai un sărut sau dacă nu o arunc pe geam, spun viclean. Sunt sigur că nu o să sară pe geam; nu pare să fie o absolventă sau un înger ajuns la majoratul pământean.

― Nici în cele mai frumoase vise ale tale buzele noastre nu o să facă contact, spune în culmea furiei.

          Arunc o privire pe geam. Fac avânt cărții și-i dau drumul pe geam fără nici o emoție. Mă așteptam să-i găsesc privirea plină de lacrimi, dar din ochii săi iese o dâră subțire de aură albastră. Înghit în sec. O văd cum se apropie de geam, dar o împiedic să sară. Palma ei delicată mă proiectează în mobilier. Nu îmi vine să cred. Văd cum se aruncă în gol fără nici un pic de ezitare. Mă ridic repede pregătindu-mă să sar după ea. În curtea școlii, se aud ovații de suspans și uimire. Privesc peste pervaz și văd cum își desface aripile negre. Inima îmi stă în loc în acel moment. Nu pot să cred ce văd în fața ochilor. Viteza cu care zboară este uimitoare. Intră înapoi în clasă la fel de grațioasă ca o balerină. Aripile mari ating podeaua clasei, în același loc unde mi-am pierdut și eu maxilarul.