Un T pentru fraTe

Final

Teodor pov

Nu stiu cat timp a trecut, dar cand am deschis ochii si am reusit sa ma conectez iar cu realitatea, am sesizat ca sunt singur in salon. Mi-am mutat cu greutate capul intr-o parte si am privit lung spre fereastra, unde o lumina slaba, palida de iarna, se infiltra acum in incapere.

Vad zapada inca la pervaz, si ma intreb mirat. Oare cat a trecut de cand am fost rupt de realitate? Nu era ninsoare in ultima seara pe care mi-o amintesc.

Era inca toamna. Imi frec obosit ochii si gem scurt. Intregul trup inca mi-l simteam greoi si amortit, de parca as fi fost calcat de un tren.

DAR, ERAM INCA IN VIATA. ERAM INCA AICI. SI ERAM...IN SPITAL.

Ma uit atunci spre o bratara de la mana mea si zambesc. 

-Doamne, asta e doar o minune din partea ta. inchid si simt atunci cum razele palide ale soarelui se revarsa iar peste mine, ca un raspuns tacut, discret plin de iubire.

-Sunt inca aici. imi repet usurat. 

-E cineva? ridic o clipa vocea. Si astept sa primesc un raspuns.

Oare cat timp a trecut? Zile? Luni? Ani?

-V-ati revenit domnule? aud in final vocea asistentei si zambesc atunci slab.

-Se pare ca da, m-am reintors din morti, si nu pe jumatate insa, ca o fantoma.

Asistenta nu pricepu ce spun si se uita o clipa ciudat spre mine.

Gandul meu era insa in alta parte.

Gandul meu era acum insa doar la el.

Am revenit, frate, m-am intors iar acum EU, din morti, si nu tu, doar pentru tine.

Ma simti?

***

Nu stiu cum sa explic ce am simtit cand el a dat navala in camera, urmat de intreaga gasca. De Dominic cu parul sculat in sus, din cauza socului, de Anghel inca mirat si el, de cele auzite, de Amelia, cu o prajitura gatita, de ea, special pentru mine, si evident..De ea. De Otilia, cu lacrimi in ochi. Si de EL. De fratele meu.

-Teodor! incepu sa planga atunci ca un copil mic in timp ce imi lua mana intr-a sa.

-Ti-era dor de mine?

-Tu ce crezi, normal ca da. ingana el stins. L-am intalnit pe tata Teodor. L-am vazut si vorbesc acum cu tatal nostru.

Simt cum lacrimile imi tasnesc atunci si mie din ochi si ma uit apoi lung spre Otilia.

-M-am reintors.

-Bine ai revenit. ingana si ea la fel de plina de emotie, ca Tinel.

***

Am aflat mai tarziu ca intrasem deja in noul an, si ca eram in luna ianuarie. Ziua mea trecuse fara prea mult fast, iar acum aveam varsta de 28 de ani. Un tanar inca, in puterea cuvantului , revenit din morti, adus inapoi mai bine, spus de mana divina, si din cauza iubirii sale puternice pentru cei dragi ai sai.

De atunci, si pana acum, momentul de fata, suntem in luna august, a trecut deja un an si ceva, de la ultimele noastre aventuri, am simtit in sfarsit ca pot respira usurat.

Suntem acum la Vama Veche, eu trantit pe un sezlong, cu Otilia in dreapta mea. Ii vad pe Dominic si Anghel cum incearca sa se omoare pe unul in valurile marii. Amelia bolboroseste intr-una alaturi de Amelia. Desi imi mai arunca din cand in cand ocheade nenumarate, si deloc nevinovate.

Nu ca nu mi-ar placea acestea. Ma intorc atunci, spre el, spre fratele MEU, cu paharul de bautura in mana si i-l intind ceremonios.

-Sa ciocnim pentru fratia noastra, care nu va pieri niciodata.

-In final eu am venit la tine, tataie.

-Da, recunosc, am fost cam incet, pentru tine. 

-Chiar m-ai iertat, nu? il aud cum spune inca tensionat si dupa atata vreme.

-Am fost un jegos, m-am purtat oribil cu tine. A fost si vina mea. Imi pare rau, Tinel.

-Si mie, ca ti-am ascuns totul.

-Acum inteleg, ai vrut doar sa ma protejezi pe mine. Nu ai facut nimic insa gresit.

-Te iubesc, frate. Si ma bucur ca esti aici. Cu mine, inca.

-Si voi fi mereu, pana ce moartea ne va desparti.

-Daca te-ar auzi acum Dominic..

-Da, stiu ce ar spune. Izbucnim atunci in ras.

-Si acum sa mai ciocnim inca o data.

-Inca o data? tuna el mirat. Pentru cine mai exact?

-Pentru celalalt frate al NOSTRU, care nu mai e acum printre noi, crezi ca l-am uitat? In final, el m-a condus la tine. Nu?

-ASTA NU POATE SA NU MAI FIE ADEVARAT DECAT ESTE. ACUM REALIZEZ SI EU. CHIAR ASA E.

-Pentru Stefan Apostol, sa ii fie pacatele iertate, si sa se odihneasca in pace.

-Pentru Stefan. ingana el cu dragoste in voce.

Stiam ca era o dragoste puternica. Si nu doar pentru el, acolo. Ci si pentru mine.

In mod clar, Tinel Costea avea o inima mare si era pe jumatate fantoma.

Cum altfel, ar fi putut fi legat de cineva asa de strans desi e mort, ca pana acum?

Nimic in mod clar nu era obisnuit la el.

-Tot mai crezi ca esti rau?

-Nicidecum.

-Fiindca amandoi suntem buni, frate.

-TU, BUN? E CHIAR O ZI MIRACULOASA. TREBUIE SA TE INREGISTREZ.

-NU AI FOST NICIODATA TEODOR, RAU, DOAR DISTRUS. ACUM INSA...AI SANSA SA FII IN FINAL FERICIT, CU CEI PE CARE I-AI DORIT MEREU APROAPE DE TINE.

Tinel mereu stia ce sa spuna si cum sa o incheie.

In final obtinusem amandoi ce dorisem, iubirea frateasca si pe cea a fetelor noastre dragi.

IN SFARSIT, ERAM SI EU FERICIT SI IMPACAT CU MINE.