Tot ce nu ți-am spus

❍❍❖ -1- ❖❍❍

Citatul capitolului:

,,Ș𝕚 𝕔𝕙𝕚𝕒𝕣 𝕕𝕒𝕔ă 𝕒𝕞 𝕒ș𝕥𝕖𝕡𝕥ă𝕣𝕚 𝕞𝕒𝕣𝕚,𝕠 𝕤ă 𝕞ă 𝕓𝕦𝕔𝕦𝕣 𝕡𝕖𝕟𝕥𝕣𝕦 𝕗𝕚𝕖𝕔𝕒𝕣𝕖 𝕝𝕦𝕔𝕣𝕦 𝕞ă𝕣𝕦𝕟𝕥 𝕔𝕒𝕣𝕖 î𝕞𝕚 𝕗𝕒𝕔𝕖 𝕧𝕚𝕒ț𝕒 𝕞𝕒𝕚 𝕗𝕣𝕦𝕞𝕠𝕒𝕤ă."
                                       𝙽.𝙾𝚒𝚛𝚎𝚝

Sebastian's pov

-Sebastian! Haide mai repede!*îmi strigă roșcatul energic*

-Așteptă-mă Mark!*îi spun eu oftând obosit*

- Ha,ha,melcule!Pe cine vrei să întreci cu viteza aia?*zice el chicotind,alergând în continuare*

Mă străduiesc să îl ajung din urmă în așa fel încât să-i prind micuța încheietură și să-l opresc. Îl întorc brusc cu fața spre mine,acesta privindu.mă puțin surprins.

- Huh,m-ai ajuns?Deja ai obosit?*mă întrebă acesta inocent*

-Alergi prea repede,chiar dacă ești așa de mic.*îi spun eu în timp ce îi deranjez puțin părul sclipitor*

-Hei! O să mai cresc,am doar doisprezece ani.Nu e vina mea că tu ești atât de înalt!*zice aceasta bosumflat*

Arunc o privire în jur și observ că soarele a început să apună. Îl trag pe Mark după mine până ajungem în vârful unui deal.
-Sebastian,unde mergem?*mă întreabă curios amicul meu*

-Privește!*îi spun îndreptându.mi degetul arătător spre zare*

-Wow!Un apus de-a dreptul perfect!*zice zâmbitor după câteva momente în care a admirat peisajul*

-Da,dar faptul că suntem împreună aici îl face și mai special!*îi spun pe un ton cald*

Se uită puțin nedumerit la mine,dar în scurt timp îmi afișează un zâmbet larg și sincer.

-Ai dreptate,mă bucur mult că suntem prieteni!*zice în timp ce-mi dă o scurtă îmbrățișare*

După încă câteva clipe de liniște,îl iau pe Mark de mână și îl trag în sus după ce mă ridic și eu de jos.

-Mai bine ne-am întoarce,altfel s-ar putea să avem probleme.*îi spun eu pe un ton serios*

- Off...Chiar îmi doresc să trăim împreună,într-un alt loc...Undeva unde să fim fericiți cu adevărat și nu puși la program.Fără reguli și având o adevărată familie.*zice șoptit cu o ușoară tristețe în glas*

Mă las pradă câtorva momente în care îmi permit să-mi imaginez cum ar fi viața noastră altundeva.Am găsi într-adevăr fericirea,nu? - mă întrebam în gând în timp ce îi priveam atent trăsăturile.
L-aș putea vedea zâmbind mai des, aș putea să mă joc cu el de dimineață până seara și în final...nu aș fi despărțit de el niciodată.
Mi-am îndreptat atenția complet spre el și i-am zis cu o urmă de speranță în glas:

-Nu îți face griji. Vom avea o viață mai frumoasă încurând.Vei vedea că totul va fi bine..

- Așa crezi?*mă întrebă cu ochii licărindu.i a entuziasm și nădejde*

- Doar dacă ajungem la orfelinat înainte de ora cinei.*îi zic ducându.mi mâna la ceafă și zâmbind stângaci*

- Bine spus.*spune el chicotind*

Odată ajunși la "casa" noastră plicticoasă,suntem întâpminați de una dintre cele mai "minunate" îngrijorătoare din toate timpurile.

-Pe unde ați umblat,pramatii ce sunteți! Cina e gata deja! Mai sunt doar două minute. Mișcați-vă odată și nu mai pierdeți timpul degeaba!