Tot ce nu ți-am spus

❍❍❖ -10- ❖❍❍

,,𝑭𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒂 𝒖𝒏 𝒃𝒂𝒍𝒐𝒏 𝒅𝒆 𝒔ă𝒑𝒖𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 îș𝒊 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃ă 𝒄𝒖𝒍𝒐𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒖𝒎 𝒊𝒓𝒊𝒔𝒖𝒍 ș𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒆 𝒔𝒑𝒂𝒓𝒈𝒆 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 î𝒍 𝒂𝒕𝒊𝒏𝒈𝒊."
                                                - Balzac

Peste 3 ani:

Sebastian's pov.

Îmi șterg cu brațul broboanele de sudoare de pe frunte și continui să frec scările pentru a le face să strălucească.Mai aveam de șters câteva geamuri, de tras cu aspiratorul și de spălat pe jos, înainte de venirea celui care în ultimul timp mă făcuse să mă simt mai rău decât în iad.
Să-ți stea în gât mâncare pentru felul în care m-ai tratat! - exclam cu voce tare profitând de singurătatea limitată ce o aveam temporar.
Termin și ultimele scări și cu silă arunc cârpa.
Am scos aspiratorul din debaraua ascunsă și am început să aspir în fiecare colțișor al casei.
E de recunoscut că nu am stat nici măcar un minut să mă odihnesc și încă continui să fac treabă în ciuda oboseli, numai pentru că nu vreau iar o predică enervantă de la cel care ma luat parcă numai pentru a-și bate joc de mine.
Încă îmi amintesc destul de bine acea zi și acea privire...
De-a lungul timpului am conștientizat că mi-am împietrit oarecum inima numai pentru a nu fi afectat de toată răutatea emanată de ființa care ar fi trebuit să mă ia pentru a mă trata mai bine.
O indiferență drăguță rău se atașase de mine și expresiile mele faciale erau mai limitate ca niciodată.Privirea și tonul vocii îmi erau mereu serioase și nu mai arătam nici un fel de simpatie față de cel ce ,,mă îngrijea".
Halal om! Am ajuns să mă și ard uneori din cauza sarcinilor ce-mi erau date și el ignora tot de parcă ar fi normal.De ceva timp mi-am dat seama și că oamenii ăștia de bani gata nu se văd decât pe ei și așa va fi mereu.Sănătatea sau bunăstarea celorlalți nu contează atâta timp cât ei sunt cei împliniți.
Nu mai zic de felul mizer în care îmi vorbea de fiecare dată când venea beat de la o petrecere dată la firmă pentru sărbătorirea unei noi reușite.
Uneori mă mai gândesc ce rost tot are viața mea pe aici dacă eu mereu am fost un ghimpe în coasta tuturor celor apropiați.
Nu cred că am ținut cont foarte mult de cât de mult timp a trecut de când am fost despărțit de Mark, însă încă îi simt lipsa.
În toată această perioadă în care singurătatea mi-a devenit noul amic, am realizat că unicul lucru ce-mi aducea zâmbetul pe buze era timpul petrecut în compania bunului meu prieten.
Nu a fost să fie se pare, nu?
Flacăra speranței mele a cam încetat să mai ardă.
Îmi dau seama că el a ajuns într-o familie bună, a reajuns să simtă o iubire părintească și cel mai probabil a uitat de mine.
Oricum i-am tot provocat de fiecare dată numai probleme...
Dacă realitatea e crudă și tot ce afirm eu este adevărat...nu mă interesează.
I-am dorit, îi doresc și îi voi dori mereu numai binele.Sper că acel zâmbet inocent și adorabil nu s-a pierdut și încă îl împărtășește cu cei din jurul lui.
~~~~~~~~~~~~~~~~~
De afară se aude mașina, semn că Dracon a venit.Pornesc spre ușă pentru a îl întâmpina și așteptându-l îmi aranjez puțin părul dezordonat.
Clanța fuse apăsată și ușa se deschise lăsând la iveală așteptatul.

- Sebastian,ți-ai făcut toate treburile?*mă întrebă în timp ce îl descălțam*

- Desigur*replic prompt*

- Punctual ca de fiecare dată se pare*spuse satisfăcut el ducându.și o mână la bărbie*

M-am dat înapoi și i-am împins la picioare papuci de casă.
A intrat rapid în inspecție și mi-a făcut un mic semn din mână că sunt liber.
M-am îndreptat obosit spre camera mea și în fracțiune de secundă am căzut lat în pat.
Mi-am așezat perna mai bine sub cap și am ațipit puțin pentru a îmi recăpăta o parte din energie.
~~~~~~~~~
Îmi duc privirea spre ceas imediat ce mă trezesc și îmi încep antrenamentul obișnuit de sport pe care îl fac de un an și jumătate pentru a îmi evidenția condiția fizică pusă la punct.
Găsesc timpul necesar pentru toate în ciuda tuturor lucrurilor ce-mi stau pe cap.
Mă retrag în duș după ce-mi termin exercițiile pentru a îmi spăla corpul.
Îmbrac alte haine curate și cu un prosop îmi tot frec părul pentru a îl usca.
Mă așez pe scaun de la birou, deschid caietul de matematică și încep să-mi completez exercițiile date ca temă.
Nu știu sigur cum,dar am ajuns din nou cu capătul pixului în gură și privirea pe fereastră.Îmi scutur puțin capul și revin la plictisitoare activitatea ce nu putea fi sub nici o formă evitată.
Trebuie să merg peste jumătate de oră la Charlotte, mătușa lui Dracon care îmi este profesoară.
Tot ce vreau este vacanța aia binemeritată și viața normală care tot întârzie să apară.
La 13 ani aveam numai idei trăsnite în cap.Acum unde a dispărut toată acea imaginație strălucită?
Am avut tupeul să fug de la un orfelinat și pe deasupra să îl trag și pe prietenul meu după mine fără vreun plan concret în caz de lipsă de mâncare sau adăpost.Unde anume a dispărut încrederea asta în mine și curajul vitejește?
La naiba!Am mai multe probleme decât matematica!
Dacă continui în felul ăsta eu chiar o să fiu închis în propria-mi temniță a minți deznădăjduite.
Mă plesnesc ușor peste obraji și continui să-mi văd de treburi cu speranța că nebăgând în seamă, gândurile vor dispărea de la sine ca ceața.
Pregătesc ghiozdanul și trusa de geometrie după care îmi așez pe pat hainele de plecare.
Un strigăt mă făcu să părăsesc cu repeziciune camera și să mă îndrept spre sufragerie.
Dracon întins pe canapea cu laptopul în brațe și câteva dosare pe lângă el.Imaginea ce o întâlneam mereu și care avea aceeași semnificație de fiecare dată,pregătea un nou proiect pe care urma să îl implementeze.