Tot ce nu ți-am spus

❍❍❖ -2- ❖❍❍

Citatul capitolului:
,,ɴᴇᴠᴇʀ ʀᴇɢʀᴇᴛ ᴀ ᴅᴀʏ ɪɴ ʏᴏᴜʀ ʟɪғᴇ:
• ɢᴏᴏᴅ ᴅᴀʏs ɢɪᴠᴇ ʜᴀᴘᴘɪɴᴇss
• ʙᴀᴅ ᴅᴀʏs ɢɪᴠᴇ ᴇxᴘᴇʀɪᴇɴᴄᴇ
• ᴡᴏʀsᴛ ᴅᴀʏs ɢɪᴠᴇ ʟᴇssᴏɴ
• ᴀɴᴅ ʙᴇsᴛ ᴅᴀʏs ɢɪᴠᴇ ᴍᴇᴍᴏʀɪᴇs"

- Sunt aici de când mă știu.Eu nu am fost vrut de părinții mei,de fapt nici nu știu cine sunt aceștia.
Am fost părăsit de către cea care mi-a dat viață chiar în maternitate. Când m-am născut aveam niște trăsături puțin ieșite din comun după spusele directorului care mă tratează ca pe un gunoi.Toți se uitau mereu cu răutate la mine,și se întrebau cum este posibil ca o femeie să nască un monstru.Încă nu am înțeles de ce mă numeau așa, pentru că nu făcusem nimic rău.Niciodată nu am fost tratat cu dragoste,nu am primit niciodată afecțiunea pe care o primește orice copil. De aceea... De aceea cred că îmi lipsește ceva ce toți copii au avut... O copilărie frumoasă,plină de zâmbete.

Dintr-o dată simt două mânuțe care se agață de tricoul meu.

- Nu fi trist!*spune strângându-mă mai tare în brațe* Îți pot fi eu frate,dacă vrei.Nu văd de ce cineva te-ar numi ,,monstru".

Mă uit la el puțin uimit și îi răspund la îmbrățișare.

- Mulțumesc micuțule!

End flashback

~☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆~

-Sebastian?!Sebastian?

Îmi deschid încet pleoapele și văd chipul micuțului,care îmi luminează mereu diminețile.

-Sebastian?Trezirea!Trebuie să mergem la masă.*spuse acesta luând pătura cu care eram învelit și împachetând.o*

Mă schimb de pijamale,și mă îmbrac în unele dintre puținele haine pe care le avea în șifonier și merg cu Mark spre cantină.Ne luăm fiecare câte o tavă cu mâncare și ne așezăm la o masă mai retrasă,așa cum facem mai mereu. După câteva minute în care am servit micul dejun,un băiat blond se apropie de masa noastră,puțin pierdut,parcă cerându-ne permisiunea să se așeze.

- Bună!Eu sunt Sebastian,iar el e Mark. Te poți așeza dacă dorești.*zâmbesc scurt*

-B‐bună... Eu sunt Lucas.*zise timid*

Se așează lângă noi și începe să mănânce sfios.După ce eu și Mark terminăm tot ce aveam tăvi ,îl așteptăm pe Lucas.

-Deci Lucas?Ești nou pe aici,nu?

-Da...

- Hei,nu fi reținut.Aici toți suntem egali și suntem prieteni.

Acesta nu îmi răspunde dar îmi zâmbește amabil.

Directorul pov

Nici bine ajuns băiatul ăsta că deja s-a întovărășit cu cel rău!
Îl văd pe camere pe Lucas cum ocupă un loc lângă cei doi băieți ciudați.

- Atât ți-a fost,ai dat de dracu!*gândesc cu voce tare în timp ce bat nervos cu unghiile în birou*

Ar fi trebuit să-i spun din prima că acel băiat creț cu zâmbet larg nu e ceea ce pare?

Flashback:

Asistentele ce se ocupau de copii, alergau continuu pe holurile orfelinatului pentru a-i potoli pe cei mici ce țipau speriați la fiecare tunet ce răsuna cu intensitate.
Mergem de-a lungul holului cu pași grăbiți pentru a întâmpina noul copilaș ce avea să trăiască aici pentru câțiva ani.
Ajuns în pragul ușii o văd pe doamna Elisa ținând copilașul în brațe.M-am apropiat și mi-am dat seama imediat că nu era în apele ei.I-am pus o mână pe umăr și am privit.o întrebător,ridicând o sprânceană.Aceasta nu putu să scoată vreun sunet,parcă ceva ținând-o.
Și-a lăsat privirea spre copil, fiind destul de îngrijorată.
Mi-am îndreptat și eu privirea spre micul băiețel ce-i stătea la piept numai pentru a rămâne perplex.
Brunet,cu față gingașă și... ochii roșii?
L-am studiat mai atent și în același timp m-am frecat la ochii crezând că nu mai văd bine și lumina îmi joacă feste.
Nu greșeam deloc!Ochii săi erau roșii ca focul...
O altă bubuitură puternică se auzi de afară făcându.ne pe mine și Elisa să tresărim puțin fiind luați prin surprindere.
Băiețelul însă chicotea cu poftă și mă privea inocent.
M-am încruntat urât și cu o privire respingătoare i-am spus Elisei:
- Ce fel de glumă neinspirată este asta?!?