Tot ce nu ți-am spus

❍❍❖ -7- ❖❍❍

,,Pᴏᴀᴛᴇ ɴᴜ ᴀᴢɪ,ᴘᴏᴀᴛᴇ ɴɪᴄɪ ᴍᴀ̂ɪɴᴇ,ᴅᴀʀ ɪ̂ɴᴛʀ-ᴏ ᴢɪ ᴠᴀ ғɪ ᴀșᴀ ᴄᴜᴍ ᴍɪ-ᴀᴍ ᴅᴏʀɪᴛ..."

Mark's pov.

Offf... Fir-ar să fie... Cum am putut uita drumul spre acel bloc... Cum? Nu mai știu sigur unde e, și nici pe unde să merg... Ce ai făcut Mark? Dacă Sebastian era aici sunt cel puțin el sigur își amintea drumul... Sunt un nimic fără el... Nu sunt în stare de nimic fără să o dau în bară...

M-am mai învârtit aiurea printre clădiri și străduțe înguste până când oboseala își puse amprenta cum trebuie pe mine...
Nu-i bine... Nu am unde dormi... Cred...Cred că va trebui să mă mulțumesc cu o simplă bancă rece. Cercetez cu atenție zona până când îmi găsesc locul perfect.O mică bancă într-un loc mai retras care era luminată de un felinar. Mă apropii de ea așezându-mă și încercând să mă fac cât de cât comod.E destul de răcoros aici... Și lumea ocolește această zonă...- îmi spun în gând privind cerul.
Încet încet pleoapele îmi cad grele... Se pare că lumea viselor mă cheamă...

~☆~☆~☆~

E cald și confortabil... U-unde sunt?
Îmi deschid încet ochii,un val de căldură lovindu-mă în față. Mă ridic în șezut și rămân uimit de ceea ce se afla în fața mea... Eram într-un pat moale,cu pijamle călduroase și învelit foarte bine... Unde mă aflam?
Deodată ușa se deschide pe ea intrând o doamnă foarte tânără.

- Iubitule! Vino,s-a trezit!

Acesta se apropie de mine, așezându-se pe marginea patului.

- Te-ai trezit micuțule?

- U-unde sunt? *întreb eu nedumerit*

- Oh... Scuzele mele.Trebuie să fi curios cum ai ajuns aici.Seara trecută eu și soțul meu ne întorceam acasă când te-am găsit pe tine dormind pe o bancă. Tremurai din toate încheieturile... Ne-am făcut griji pentru tine, așa că te-am adus aici.Ești bine acum,nu?

- D-da...

În acel moment un bărbat destul de bine făcut intră în cameră, apropiindu-se de pat.

- Văd că te-ai trezit micuțule. Cum ești? Ai avut un somn odihnitor? *spune el zâmbitor*

- Vă...vă mulțumesc...*reușesc să rostesc în ciuda tuturor emoțiilor ce mă invadau*

- Pentru puțin. Noi suntem Samantha și Edward Stown.Tu cum te numești?

- E-eu sunt Mark.*le replic jucându.mă cu o șuviță de păr ce-mi tot venea în ochii*

- Ne bucurăm să te cunoaștem Mark. *spune femeia zâmbind călduros*

- Acum ar...Ar trebui să plec...

- Nu e nevoie. Poți să mai rămâi cât dorești.Îți putem suna părinții oricând.

- Eu...eu nu mai am o familie. Părinții mei și-au pierdut viața într-un incendiu pe când eu eram mic.Rudele nu au avut posibilitatea de a mă crește așa că am ajuns la un orfelinat...
De acolo am fugit împreună cu prietenul meu cel mai bun deoarece ne săturasem de strictețea și plictiseala zilnică.Noi visam să fim liberi și să trăim ca frații,însă el a fost prins ieri... E-eu...am rămas singur...N-nu mai am pe nimeni acum...*răspund repede ținându.mi pe cât posibil suspinele interioare*

Fără să îmi dau seama câteva lacrimi au început să mi se scurgă pe față.Deoadată simt cum corpul meu este tras într-o îmbrățișare. Când îmi ridic privirea o văd pe doamna drăguță ce mă strângea cu căldură la pieptul său... Era o senzație plăcută... Nu am mai simțit de mult acest sentiment... Mă...Mă simt în siguranță și era liniștitor.