Tot ce nu ți-am spus

❍❍❖ -11- ❖❍❍

Mark's pov.

Mă trezesc când telefonul meu începe să vibreze ca un nebun. Mă ridic în șezut, căutându-l prin pat. Dau perna la o parte, dând exact de obiectul pe care îl căutam.

- Te-am trezit dragul meu?

- Doar puțin... Cum de m-ai sunat,mamă... De obicei mă trezești chiar tu...

- Dragule, a trebuit să plecăm mai devreme de acasă. Locul de muncă l-a trimis pe tatăl tău în orașul vecin, pentru a duce niște dosare,unei firme. Vom sta destul de mult. Ți-am lăsat cardul meu pe masa din bucătărie. Azi vom face o excepție, îți poți comanda mâncare de la fast food, dar doar azi. Dacă vrei să ieși în oraș te poți plimba pe oriunde, dar la ora 18 ești acasă! Azi nu ai ore, profesorul a sunat și a spus că are niște probleme de familie, deci ești liber. Te rog, să ai grijă de tine. Te voi mai suna. Bine?

Huh?... Au plecat? De obicei nu plecă amândoi... Ce e cu schimbarea asta bruscă?...

- Bine mamă...

- Te iubim dragule.

- Și eu.

Se pare că sunt pe cont propriu... Nu am mai fost lăsat singur până acum.... E puțin ciudat pentru mine... Asta e... Mă ridic din pat îndreptându-mă direct spre baie, intrând sub duș. Mă întreb cum va fi ziua asta...Sunt puțin emoționat... Nu am mai ieșit niciodată în oraș, fără părinții mei... Pot spune că sunt un antisocial total... Dacă după ce vom petrece timpul împreună, va crede că sunt un caz irecuperabil, și mă va lăsa baltă... Sincer... Nu ar fi de condamnat... Cine ar vrea să fie prieten cu un așa ciudat ca mine?...
Odată ce îmi termin rutina de dimineață cobor în bucătărie, servind un delicios bol cu cereale cu lapte. Odată ce îl termin, spăl bolul și lingura apoi, punându-le la uscat.

Hmm... Oare... Cum e să fi un adolescent normal... Trebuie să fie un sentiment plăcut... Să ai prieteni, să ieși în oraș cu ei... Să mergi la petreceri... Cred că nu voi avea vreodată parte de așa ceva... Eh... Asta e... Urc sus îmbrăcând o pereche de blugi negri și un hanorac roșu. Iau cardul mamei apoi încălțând o pereche de bascheți, pornind apoi spre o nouă zi.

E puțin ciudat... Locuiesc în orașul ăsta de mai bine de trei ani, dar nici măcar nu știu toate locurile... Destul de rușinos...
Locul pe care e imposibil să nu îl cunosc... Mall-ul! Am venit aici de zeci de ori aici, cu părinții mei. E locul meu preferat din întreg orașul. Îl iubesc.
Plimbându-mă prin aglomerație, am văzut într-o vitrină un hanorac alb,pufos cu urechiușe. Woah! E super drăguț! Îl vreau! Mama a zis că îi pot folosi cardul, deci... De ce să nu o fac?
Intru în magazin, cumpărând hanoracul apoi ieșind satisfăcut. E destul de... Ciudat... Și plăcut în același timp. Atenția îmi este atrasă de o cafenea. Hmm... De ce nu?

Intru, așezându-mă apoi la o masă mai retrasă. O fată îmbrăcată într-o uniformă drăguță se apropie de mine, zâmbindu-mi călduros.

- Bine ați venit la cafeneaua noastră! Ce ați dori să comandanți ?

- Umm... O prăjitură cu ciocolată și un ceai de fructe de pădure.

- Desigur. Comanda vă va fi adusă în cel mai scurt timp cu putință.

- Vă mulțumesc.

Wow... Nu știam că în acest oraș sunt astfel de persoane... E de-a dreptul... Uimitor. Cred că am timp suficient să merg la toaletă. Mă ridic grăbindu-mă spre destinația mea. După ce îmi termin treburil, îmi spală mâinile, stropindu-mă apoi cu apă pe față. Când îmi ridic privirea observ în oglindă un bărbat brunet ce mă privea insistent. Mă întorc spre el, privindu-l puțin nedumerit.