Moarte Vanilata

Capitolul 28

*Dante pov*

Linia continua sa curga neincetat iar pieptul ei se tot inalta in urma socurilor electrice. Ma apropii precaut privind cum fiecare picatura de viata ce a fost odata in ea,acum sunt decat urme dureroase. Pipetul i se ridica din nou,mai violent decat ultima oara cand doctorul striga din nou si din nou "LIBER!". Tubul de oxigenare i se scoate,cearceaful alb i se ridica mai sus insa ma opresc cand vor sa deconecteze aparatele ce ii monitorizeaza bataile inimii. Vreau sa pierd prin asternuturile ce au mirosul ei,vreau din nou sa o strang in brate,sa o sarut si sa ma intrec cu ea. Sunt singur in camera,singur in viata singur fara ea,asa nu se mai poate.

Apuc masuta de sticla rasturnando prefacandu-se in mii si mii de cioburi,precum inima mea.Scaunul urmeaza si el,apoi apucand draperiile le trag in forta scotandu-le de pe sinele sale cazand liber in jos.

-Trezeste-te! Te rog trezestete! Nu si tu iubirea mea... spun punandu-mi capul in locul inimii sale.

Lacrimi incep sa imi curga usor pe obraji,dar oboseala,durerea si golul ce ma mananca pe dinauntru,ce ma seaza de orice putere ma face neputincios.

-Trezeste-te! Uita-te la mine,nu te las sa pleci si tu! spun uitandu-ma la trasaturile fetei sale.

Un bipait,urmat de altul usor,si inca unul,apoi iar unul,si iar,si iar fiecare ridicandui numarul batailor mai sus ma face sa ii zambesc slab. Bipaiturile aparatului pe care l-as fi rasturnat si pe el,acum imi vine sa il sarut la cat de bucuros ma facut. Scartaitul usii se aude vag iar capul lui Anelise se strecoara plini de lacrimi amare.

-O Doamne! spune punandu-si mainile la gura. Cum..E in viata! spune iesind in viteza pe usa,revenind mai apoi cu doctorul si asistenta lui. Stetoscopul se aseaza inapoi pe plamanii fetei, apoi cu o lanternuta ii baga o luminita in ambii ochi apoi notand si dand din cap.

-Da spune omule odata ce are! Ce dracu dai din cap? strig in incamerea devastat,zambetul fiind inca acolo pe buzele mele.

-Domnisoara e bine se pare,plamanii functioneaza corect,este constienta insa adormita,ranile se vindeca. Probabil in momentul in care s-a trezit sa spunem asa,tubul de ventilatie pe care-l avea nu o lasa sa respire singura,si nefiind lucida de ce se intampla a fost un simplu atac de panica ce a creat iluzia unui deces,insa doar a fost o moarte clinica pentru scurt timp.

-Ma abtin cu greu inca de la inceput cand i-ai taiat bluza sa nu iti sparg buza,iar acum imi vorbesti de parca as fi nu stiu ce om puturos a medicamente ca tine. E bine; da sau nu?

-Dante-spune Anelise punandu-si mana pe umarul meu,retracandu-ma imediat- Melinda este bine. Traieste. Acum,domnule doctor cred ca putem cobora in liniste in camera de zi spre a servi un ceai inainte de a pleca! vocea ei amabila il indeamna pe doctor cat si pe micuta asisitenta ce imi trage ochiade sa iasa din camera.

Ma pun langa ea in pat cuprinzandui corpul in bratele mele.Aud cateva gemete de durere insa corpul i se lasa moale cand ii pun capul pe pieptul meu,un oftat iesind prelung din pieptul ei.Depun o scurta sarutare in crestetul capului si ma las absorbit de lumea viselor.

*Melinda pov*

Narile imi sunt invadate de un miros devastator de medicamente si statut si o stare de deja-vu ma cuprinde. Aceleas miros intepator ca in prima zi in care Darren ma salvat din acea inchisoare alba. Trag aer adanc in iept inecandu-ma si incepand sa spun cateva cuvinte frumoase la adresa durerilor ce imi strapung tot corpul. Deschid cu greu ochii apoi ca sa ii inchid la loc cand lumina de afara patrunde mult prea repede si dureros pe retina mea. Ceva tare imi preseaza pieptul,iar un par negru imi gadila nasul cand imi aplec capul spre greutatea ce ma apasa. Un par negru ca abanodul,un cap de copilas adormit imi este asezat pe piept scotand diferite zgomote haioase.