Moarte Vanilata

Capitolul 38

*Melinda pov*

"Sangele i se prelingea in paraiase micute de-a lungul fetei pectoralilor lui, pe cand urletul gutural era singurul care surpa linistea dureroasa. Mainile imi sunt legate de scaunul din fata lui lasandu-ma sa vad cum il totureaza,lasandu-ma sa ma distrug singura prin distrugerea lui. Tortura prin tortura celui iubit. In pofida tuturor contradictiilor impuse de catre mine, sunt sigura ca am inca simt eva pentru el,ceva puternic chiar.

-Opreste-te! vocea mi se aude vag,plictisit parca intrat in transa. Privesc undeva in gol,pe langa corpul lui plin de durere,de cicatrici sufletesti cat si fizice. Te rog opreste astea!

-Imi trebuie un singur cuvant care sa opreasca asta. Te-am intrebat daca vrei sa te casatoresti cu mine,nici nu am primit raspunsul pe care-l doream,asa ca a trebuit sa recurg la ceva mult mai dureros pentru amandoi. Sti care partea cea mai rea? spune,eu ridicandu-mi o sprancana. Ca l-am omorat atat pe Darren,cat si Don Juan numai cu gandul ca o sa va urati. EU L-AM OMORAT PE DARREN SI AS FACE ASTA DIN NOU! Te mai intreb o singura data Melinda,te casatoresti cu mine?

-Esti un criminal nenorocit. Fiu de catea,daca as fi tu nici nu as iesi pe usa,un jeg in minus ce conteaza.

-Nu eu sunt criminalul in povestea asta,ci tu. Toti oamenii au murit din cauza ta,si altii vor muri daca nu vei raspunde la ce te-am intrebat.

-Nnn...Nu! vocea lui Dante se aude cu greu insa perceptibil,golul din stomac ridicandu-se in gat.

-Uitate la el, a ajuns aici asa din cauza ta. Il vei mai lasa sa sufere? spune strangandu-mi fata in palmele sale mari,fortandu-ma sa imi atintesc privirea catre corpul lui. Gura ii e acoperita cu un prosop ud pe care i se toarna apa,inec fals.

-De acord! tip cat pot de tare. Lasa-l sa plece si voi fi de acord cu propunerea ta."

Ma privesc in oglinda incercand sa ma regasesc in spatele acetei persoane insa tot ce pot sa vad e doar persona lui.Vazusem durerea,disperarea,dorinta aceea nebuna de a nu pierde ceea ce ti-a dat viata,am vazut pana si dorinta de moarte in ochii lui cand am acceptat casatoria cu Aleksei. Tresar cand usa se trantesc dintr-o data din cauza curentului,insa nu ma intorc,nu imi mai pasa cine e,cum e nici macar de ce. Imaginea persoanei iubite pe patul de spital mi se infiripa din nou facandu-ma sa suspin sec,fara nici o lacrima.

Au trecut luni de cand l-am lasat in urma,si odata cu el si eu,energia,pasiunea pana si viata pe care o traiam a ramas acolo pe scaunul din acel salon steril.

-Te gandesti la el nu? Dupa atatea tu inca te gandesti la bastardul ala,dupa cate ti-am oferit tu te gandesti la acel...acel fiu de catea... Ce iti lipseste? maraitul sau se aude ca un ecou din spatele meu. Oftez lasand reflexia mea in urma,atintindu-mi ochii in ai sai.

Erau linistit,erau cei care ma faceau sa simt ca plutesc,erau ca un drog ochii lui,insa drog cu efect de scurta durata. Nimic nu e la fel ca ochii sai ce ma bantuie zi si noapte,negrul cosmarurilor.

-Imi lipseste el! spun dur ridicandu-ma in picioare. Imi lipseste gura lui,sufletul lui, felul in care ma patrunde,felul in care ne-o tragem de fiecare data,chiar si in vis e mai bun ca tine. Imi lipseste partea mea de suflet,pe care tu-spun aratand spre el- nu o ai si nici nu o vei avea vrodata!

Mana lui se prinde in parul meu tragandu-ma intr-un sarut fortat,lacom,in care altceva decat scarba nu pot simti. Mana lui patrunde in beteaua chilotilor mei incepand sa imi maseze feminitatea in miscari rapide. Un deget ma patrunde facandu-ma sa scot un gemet de scarba infundat,limba lui strecurandu-se in gura mea mai mult. Lacrimile nu isi mai fac aparitia,corpul cat si toata fiinta mea fiind obisnuit cu asa ceva. Oftatul sau se aude precum o ghilotina in toata aceasta mare de tensiune,iar mainile sale ma imping inapoi.