Amnezia

            Cum ar trebui sa reactionezi atunci cand realizezi ca toate amintirile tale au disparut? Atunci cand te trezesti intr-un loc necunoscut si nu iti amintesti nici cine esti, nici cum ai ajuns acolo? Ar trebui sa fii speriat? Sa ai incredere in persoanele pe care le intalnesti? Ar trebui sa incerci sa descoperi cine esti chiar si cu riscul de a afla ceva oribil?

            Acestea erau gandurile care ii treceau prin minte unui tanar atunci cand se trezi intr-o camera necunoscuta, dandu-si seama ca toate amintirile sale disparusera. Se gasea intr-un pat, dar nu stia cum ajunsese acolo. Ridicandu-se in picioare, privi in jurul sau. Se afla intr-un apartament. Uitandu-se pe geam, realiza faptul ca se afla la etaj. Pe pereti se gaseau tablouri cu poze, iar in cele mai multe dintre ele aparea o fata care parea sa aiba undeva intre 20 si 25 de ani. Sperand sa gaseasca pe cineva care sa stie mai multe despre el, intra in camera alaturata.

            Deschizand usa, o pisica fugi speriata. Uitandu-se in jur, observa o persoana care tocmai se pregatea sa manance, judecand dupa farfuria inca plina din fata ei. Privind-o mai bine, realiza ca era chiar fata din tablourile vazute in camera in care se trezise. Aceasta fata paru destul de nedumerita in primul moment, dar apoi il invita sa ia loc langa ea.

            -Ma bucur ca te-ai trezit. Incepuseram sa ne ingrijoram. Tata a spus ca nu ai nimic grav si ca nu este nevoie sa te spitalizam. Dar ai fost inconstient aproape doua zile si ne gandeam ca poate ai ceva mai grav, ceva ce el nu a sesizat. Stii, tata este medic.

            Datorita acestui ultim detaliu, se gandi ca el si acea fata nu se cunosc. Asa ca o intreba:

            -Poti sa imi spui cine esti? Si cum am ajuns aici? Probabil ca o sa ti se para ciudat sa te intreb asta, dar ne cunoastem? Sincer, nu imi amintesc nimic.  

            -Eu sunt Bianca. Nu, nu cred ca ne cunoastem. Pai, sa iti spun cum ai ajuns aici, nu? Acum doua zile tata venea de la serviciu, ca de obicei. Cand a ajuns in fata apartamentului nostru, te-a gasit pe tine in fata usii, inconstient. Vazandu-te, si-a dat seama imediat ca nu esti doar un vagabond fara casa. S-a gandit in prima faza ca trebuie sa ti se fi intamplat ceva grav. Fiind medic, a facut tot posibilul sa te trezeasca dar nu a reusit asa ca te-a dus la spitalul unde lucreaza. Acolo, dupa ce te-a examinat a ajuns la concluzia ca nu suferi de nicio boala. Starea ta parea sa fie cauzata pur si simplu de o oboseala foarte puternica. Te aflai intr-un fel de somn foarte profund. Cum spitalul acesta este destul de mic si este singurul pe o arie destul de larga, s-a gandit sa nu mai ocupe inca un pat care putea fi folosit pentru un caz mai grav, asa ca te-a adus la noi acasa. Stie cum este sa ai nevoie de ajutorul altora. Acum cativa ani eu am fost foarte bolnava si lui i-a fost foarte greu sa se descurce singur, fiind unicul meu parinte. Spui ca nu iti amintesti nimic. Nu iti amintesti nici macar cum te cheama?

            -Nu stiu cum ma cheama, nu. Nu-mi pot aduce aminte cine sunt, unde locuiesc sau cum am ajuns sa fiu inconstient in fata apartamentului tau...

            -Atunci mai ramai aici pana vine tata acasa, trebuie sa soseasca in orice moment de la serviciu. Fiind medic, poate stie ceva despre amnezii, pentru ca banuiesc ca despre asta trebuie sa fie vorba. Si nu te sfii, poti sa te servesti, banuiesc ca iti este foame tinand cont ca nu ai mancat nimic de cand esti aici.

            Apuca sa manance un sandvis cand usa apartamentului se deschise. Persoana care intra parea sa aiba in jur de 50 de ani, fiind imbracata in costum si pantofi, parand sa detina o functie importanta in cadrul slujbei pe care o avea. Trebuia sa fie tatal fetei. Acesta paru destul de bucuros sa il vada la masa.

            -Te-ai trezit? I-am spus Biancai sa nu isi faca griji pentru ca nu ai nimic grav. Desi, sa iti spun sincer incepusem si eu sa ma ingrijorez. Cum te simti? Esti bine? Sunt curios... Imi poti spune ce ti s-a intamplat? Nu-mi pot explica in ce fel ai ajuns in starea de oboseala in care te aflai.

            -Nu imi aduc aminte. Nu sunt doctor (cel putin nu cred) ca sa pot sa ma pronunt, dar cred ca sufer de amnezie. Parca toate amintirile mele au fost sterse. Am inteles ca sunteti medic. Poate aveti idee ce as putea face pentru a-mi recapata memoria.

            -Cand te-am dus la spital ti-am facut teste pentru a vedea daca suferi de vreo boala. Esti perfect sanatos deci cauza trebuie sa fie de ordin psihologic. Se poate sa fi aflat vreo veste socanta sau sa fi trait vreo experienta care te-a marcat. Inclin spre a doua varianta tinand cont de starea in care te-am gasit. Partea buna este ca in astfel de cazuri amnezia se vindeca de obicei singura. Cred ca te-ar ajuta sa afli cine esti, sa vizitezi locuri familiare sau sa intalnesti persoane cunoscute. Dar acum este deja tarziu, iti recomand sa ramai la noi in noaptea asta. Maine, daca tot nu iti amintesti cine esti, poti trece pe la sectia de politie, poate ca cineva te-a raportat disparut. In plus, poate ca te va recunoaste cineva.

            Deoarece era deja destul de tarziu, dupa cateva minute tanarul se intoarse in camera unde se trezise pentru a se culca. Desi de-abia isi revenise de maxim o ora din starea de inconstienta in care se aflase timp de doua zile, se simtea foarte slabit asa ca adormi imediat. In timpul noptii avu un vis ciudat.

            Se afla pe un coridor foarte lung. Era asa de lung incat nu reusea sa ii vada capatul in niciuna dintre parti. Incepu sa alerge intr-o directie sperand sa gaseasca o cale de iesire. Totusi coridorul parea ca se continua la nesfarsit. Pana la urma, obosit fiind, se opri si se rezema de unul dintre pereti. Remarca atunci faptul ca peretii erau plini de simboluri ciudate, pe care nu le recunostea. Pareau sa fie literele unui alfabet, dar in acest caz era un alfabet necunoscut lui. Deodata, o voce stridenta se auzi. Incerca sa gaseasca sursa acelei voci, dar ea parea ca vine din toate directiile in acelasi timp. Vocea i se adresa, spunandu-i: „Ratiunea nu iti va reda amintirile, inima o va face. Nu uita asta!”.

            Apoi se trezi speriat, ca dintr-un cosmar. Acele cuvinte il nelinistisera, dar incerca sa si le alunge din cap. Era dimineata, asa ca nu se mai culca la loc.