Cafeaua ta, iubire!

La Mulți Ani!

Ema

Alarma de la telefon sună si anunță o noua zi, din nou! Desi sunt trează de ceva timp, nu am nici un chef să mă ridic din pat. Asta înseamnă să mă duc la birou și nu mai vreau. Ar trebui să îmi iau concediu, dar este o perioadă prea aglomerată să îmi permit acest lux, așa că trag de mine și ma duc la munca.

Am starea asta de când ne-am certat. Norocul meu ca el a plecat si  îmi este mai ușor așa. Nu știu cât aș fi reușit să mă prefac indiferentă față de el dacă îl vedeam zi de zi. Am vorbit la telefon cu el, dar cinci minute reuseam să mă concentrez și să purtăm o conversație strict profesionala.

  El nu a adus aminte de acea ceartă și nici eu pentru că sunt orgolioasa . Dar indiferența lui mă doare și nu știu cât o să rezist. Am început să caut de munca în altă parte, departe de el. Poate așa îl uit.

Ajung la birou și oricât de mult evit tot trebuie sa mă duc la biroul lui. Norocul meu ca el nu este. Chiar și asa am o strângere de inimă, oare cum  m-aș simți dacă ar fi la birou ?

Liftul ajunge la etajul lui, trag adanc aer in piept pentru că știu că nu voi putea respira atunci când ajung lângă ușa biroului lui. Merg repede apăsat fără să pierd timpul uitându-mă în jurul meu. Fac abstracție de tot, pentru că tot ce este aici îmi aduce aminte de el. O salut pe secretara lui care vorbește la telefon, dar face o pauză ca să mă asculte. Aceasta îmi afișează un zâmbet blând încercând să îmi facă mai ușoară sarcina.

"- Poftim contractul! Am făcut note cu modificările mele. Îmi spui ce părere are... David... și când este gata semnez... A venit?" nu știu de ce intreb de el. Ar trebui să mă obisnuiesc fără el. La fel cum ar trebui să mă obisnuiesc să îi pronunț numele fără să fac pauză, fără emoții.

" - Uita-l dragă! Ai dat-o în bara! L-ai pierdut de tot! " ceva ma zgârie la ureche. Este nimic altceva decât vocea Avei. Ultima persoană pe care aș vrea să o văd. Cu absența ei as putea trai chiar foarte bine. Dar cum nu pot să o fac să dispară, o ignor.

"-Ce credeai că ai să pui mâna pe David dacă te împrietenești cu mucoasa aia de Izzy?" cuvintele ei eliberează un demon din mine. Nu mai aud nimic, nu mai văd nimic în afară de ea... ținta mea. Simt cum sângele mi s-a urcat la cap. Simt o presiune enormă și cum capul meu o să explodeze.

" - Un singur cuvânt mai spui de Izzy sau de David și te omor! " mârâi cuvintele aproape de fața ei, atât de aproape încât îi pot mirosi frica. Mă uit în ochii ei fix, de parcă as vrea sa ajung în interiorul ei și să o distrug. Dar încep să simt o mână care mă trage departe de Ava. Departe de întunericul în care mă adânceam tot mai mult. Mă trăgea la lumină cu o voce plină de îngrijorare și frică.

"- Ema las-o!!! Dă-i drumul!!! Te rog Ema!!!"

M-am trezit din tranșă și o observ pe secretara lui David cum țipă la mine. Pe fața ei vad frica... Îi era frica de mine și nu înțeleg de ce. Simt cum degetele de la mâna dreaptă mă dor. Atunci observ că ele o strângeau pe Ava de gât. Nu știu când m-am întors și mi-am înfipt mâna in gâtul ei. Mă uit la ea și realizez că abia respiră. Este albă la fața ca peretele de care am lipit-o. Îi este frică de mine, ba nu este îngrozită de mine atât de tare că începe să îmi fie și mie frica. Îi dau drumul. O văd cat de mult se bucură de gura de aer și plec.

Sunt șocată de a dreptul. Nu știu de unde am avut atâta forță să o lipesc de perete și să o strang atât de tare. Trebuie să plec de aici, nu îmi face deloc bine să continui să lucrez aici. Și aerul pe care il respir parcă îmi face rău, îmi arde plămâni și inima.

Ajung la biroul meu. Mă așez pe scaun și încep să respir. Îmi umplu pieptul de aer ca apoi să-l dau afara. Incetul cu încetul inima mea bate normal. Sunt întreruptă din exercițiul meu de o bătaie în ușă.