Casa Ororilor - Cea mai Ciudata Noapte de Halloween

#10 Experienta de monstru

        La inceput m-am panicat, in primul rand, pentru ca eram la inaltime prea mare, iar in al doilea rand pentru ca mi-am vazut mainile de cinci ori mai mari, cu gheare uriase, si acoperite de blana... foarte multa blana. Apoi mi-am privit picioarele care, desigur, erau pline de gheare si blana asemenea mainilor. 

        Aveam aproximativ vreo 200 kilograme. Acum il credeam pe varcolac cel mai sincer om ( sau ne-om) din lume.

        Cand am incercat sa strig, am scos pe gura mea mare de bestie un strigat de lup care imi spargea chiar si mie timpanele.

       - Bun strigat, mi-a spus varcolacul ca si cum nimic nu mi s-ar fi intamplat.

        - Bun strigat?! Bun strigat?! am urlat eu. Tu nu vezi ca m-am transformat in cel mai hidos monstru de pe...

        Atunci am vazut ca varcolacului nu-i pica prea bine ce-i spuneam, asa ca m-am hotarat sa-mi tin gura.

        - In fine. Tu nu vezi ca sunt varcolac?!

        - Pai... aaa... felicitari?...

        Am scos un oftat nervos iar apoi l-am intrebat:

        - Tu ai mai trecut prin astfel de lucruri , nu? Tu esti varcolac. Cum te-ai transformat?

        - Pai, pe mine m-a transformat o vrajitoare, a pus un blestem asupra mea si habar nu am cum poate fi rupt.

        - Hmm... blestem... am mormait eu, iar apoi mi-am adus aminte: dulciurile!

        - Ce? a intrebat varcolacul privindu-ma ca pe unul care rosteste cuvinte la intamplare.

        - Am mancat niste dulciuri care au fost vrajite. Daca atingi o fiinta vie devii... pai, ca si fiinta respectiva. Dar nu e grav, din cate-mi amintesc, tine vreo zece minute, am spus eu.

        - Atunci hai sa profiti de puterile tale de varcolac!

        - Ce? am spus eu uimit, mirat si, in acelasi timp, entuziasmat.

        - Sa fii monstru are si avantaje!

        - Arata-mi!

        A fost super-mega-giga-ultra tare! 

        Am sarit pe stanci foarte abrupte, si cu sarituri de la inaltimea carora regele varcolac parea o furnica!

        Am infugarit veverite... nu, stati! glumeam!

        Am putut observa fiecare coltisor cu o vedere de o mie de ori mai buna si un miros foarte dezvoltat.

        Si, chiar daca e de mirare, acolo existau vulturi mari care, din cate imi spusese varcolacul, erau sursa lor de hrana... Da, stiu, nici mie nu mi-a picat prea bine chestia asta...

        Dar, fara sa ne uitam prea mult unde ne indreptam, am dat nas in nas cu varcolacii malefici.

        - Ce-avem noi aici? a intrebat varcolacul care statea in fruntea clanului intr-un fel batjocoritor.

        - Nu-i treaba ta! a spus varcolacul cu care eram eu. Hai, plecam! mi-a spus fara sa mai astepte ca eu sa spun ceva.

        Am luat-o la fuga si, exact cand eram in aer, cum sarisem de pe o stanca, am redevenit om!

      Am cazut zdravan pe pamantul tare si secat parca de un car de ani, dar varcolacul m-a luat repede in spatele lui si a luat-o inainte, in fuga, cu ceilalti varcolaci pe urmele noastre.

        M-a lasat repede la o usa, si m-a incurajat sa ma duc. Am deschis-o, am plecat si l-am vazut pe varcolac trantind tare usa, care apoi s-a evaporat.

     Acum eram intr-o cu totul alta dimensiune, in care erau vreo 50 de grade si ici-colo puteai observa cum unele ierburi, ba chiar si crengi din copaci ardeau.