Memoriile unei fete naive

24- Reîntâlnire

     - Mei, cât îți ia să te îmbraci? Am făcut duș, m-am îmbrăcat, machiat și mi-am făcut părul și tu nu ești gata încă. Spun eu, bătând la ușa camerei ei
     - Încă 5 minute. Strigă ea
     - Așa ai spus și acum 5 minute. Îmi dau ochii peste cap deși știu că nu mă vede
     - Păi..dacă nu sunt gata în 5 minute, reia numărătoarea.

     Mă bufnește râsul și cobor spre living strigând "te aștept jos".

     După o zi petrecută cu părinții, am hotărât ca în seara aceasta să mergem la Coke Pub.
Acolo unde se strâng toți cei din vechiul meu liceu.
Nu pot să descriu în cuvinte sentimentele care mă încearcă acum, dar știu că trebuie să fac asta. Pentru asta am luptat în ultimul an..
Și oricât ar fi de greu, nu o să dau înapoi..

     - Sunt gata. Spune Mei.
     - Ți-a luat atâta timp și tu nici măcar machiată nu ești? Hai să mergem odată..

                             ***

     Trag aer în piept și intru pe ușa pub-ului.
Acum e acum. E prea târziu să dau înapoi.. simt că o să regret asta.

     Exact cum m-am așteptat, toți sunt aici. Inclusiv Drako.
Imediat ce intrăm, privirile lor se ațintesc pe noi. Le pot vedea mirarea.
Știu perfect cine sunt, și își amintesc perfect și ce mi-au făcut.

     Trecem pe lângă ei spre o masă liberă din apropiere, dar nu înainte de a-l privi pe Drako în ochi.

     Mă așez pe canapea și încerc să-mi stăpânesc ticul de a da din picior, însă fără efect.
Inima îmi bubuie în piept și urechile îmi țiuie. Mă stăpânesc cu greu să nu vomit întrucât greața și-a făcut apariția.

     - Ești ok? Mă întreabă Mei. Ești palidă.
     - Sunt bine.
     - Să înțeleg că e și el aici, nu? Care dintre ei e?

    Trag aer în piept și îi arăt subtil prietenei mele cine e băiatul care mi-a făcut atâta rău. Aș vrea să spun că mi-a distrus viața, dar cred că în final el a fost factorul care a făcut ca viața mea să devină mai bună.

    Comandăm câte un ice coffee și începem să vorbim, făcând abstracție de prezența lor, când un tușit înfundat se aude din spatele meu..

     - Deb? O voce tremurândă îmi cutremură întreaga ființă
     - Drako? Spun eu, întorcându-mă către el
     - Când te-ai întors? Întreabă el într-un final
     - Ieri. Spun eu, sec, năpădită de ura ce o simt pentru el în momentul ăsta.
     - Putem vorbi puțin? Te rog?
     - Cred că ăsta e semnalul meu să mă retrag. Spune Mei
     - Nu, Mei. Nu pleci nicăieri. Eu și cu el nu avem ce discuta.
     - Deb, știu că.. Și se oprește. Hai să vorbim puțin, te rog

     - Drako. Sunt aici de nici 24 ore și chiar vreau să îmi savurez liniștită băutura, dacă înțelegi ce vreau să zic. Întoarce-te la tovarășii tăi..

     Și mă întorc cu fața spre prietena mea, încercând cu toate puterile să îmi opresc tremuratul corpului în timp ce el se întoarce la masa lor.

      - Ce? De ce ai făcut asta? Mă întreabă Mei
     - Doar nu vrei să îi fie prea ușor după câte mi-a făcut..