Memoriile unei fete naive

40- Prima ceartă

     Pășesc încet pe ușa ce leagă garajul de restul casei prin interior de parcă aș vrea să evit momentul cât pot de mult.

     Îmi umplu gândurile cu lupta acerbă pe care am dus-o din seara aia nenorocită și până când viața mea a intrat pe un făgaș cât de cât normal, spunându-mi mie însămi că sunt mai puternică și că nu îmi permit să clachez.

     Constat cu uimire că nimic nu s-a schimbat în interiorul casei. Aceleași tablouri, aceleași culori și același miros de scorțișoară..

     Urcăm amândoi în tăcere scările parcă interminabile, și când dau să o iau la dreapta unde îmi aminteam eu că este camera lui, Drako mă trage de mână în partea stângă până la cea mai îndepărtată cameră de pe coridor.

    Răsuflu ușurată să constat că întradevăr e altă cameră și când intrăm rămân uimită de vizibila diferență.

     În timp ce cealaltă cameră era micuță și întunecată, aceasta este mare și luminoasă, cu un balcon imens al căror uși sunt făcute în întregime din sticlă. În aer plutește un puternic miros bărbătesc, iar în colțul camerei stă izolat un dulăpior pe care sunt așezate de ici-colo câteva poze ale lui Drako din copilărie.

     Acesta se repede și caută ceva de zor într-unul din sertărașe.

     — Ce cauți? Îl întreb eu, deși știu deja răspunsul.
     — Brățara, răspunde el sec, continuând căutările.
     — Las-o, nu o vreau.

     Se blochează preț de câteva secunde și mă privește nedumerit.

     — Cum adică nu o mai vrei?
     — Adică nu o vreau. Păstreaz-o sau arunc-o. Fă ce vrei cu ea.
     — Nu te înțeleg, iubito. Când ai văzut-o prima dată păreai entuziasmată.
     — Nu știu să îți explic, dar nu o vreau.
     — Păi..bine, spune el derutat, ce ai zice să vedem un film?

     Spune el aruncându-se pe imensul pat cu baldachin din mijlocul camerei și accesând aplicația Netflix.

     Îl urmez în pat, însă păstrez o distanță considerabilă între noi până mă apucă de mijloc și mă trage înspre el.

     - Relaxează-te, păsărică, nu se va întâmpla nimic între noi decât dacă tu îți dorești asta. Am promis să fiu răbdător și mă voi ține de cuvânt.

    Pun capul pe pieptul lui și încerc să mă relaxez, însă curând stomacul meu începe iar să îmi provoace durere și mă scuz și fug la baie, lăsându-l pe Drako să vizioneze filmul.

      Când mă întorc îl găsesc pe Drako cu o figură furioasă, ținând în mână telefonul meu.

     — Pot să știu și eu cine e numărul ăsta de ai tu convorbiri cu el seară de seară, ore întregi?
     — Mi-ai umblat în telefon? Întreb eu în timp ce încep să mă enervez din ce în ce mai rău.
     — Nu mi-ai răspuns la întrebare.
     — Auzi? Nu știu cine sau ce gând idiot de al tău ți-a dat ție impresia greșită că ai dreptul să îmi umbli în telefon.
     — Sunt iubitul tau, la naiba, am dreptul să știu cu cine vorbești tu atâta.

     Treaba asta m-a luat prin surprindere. Nu mă așteptam ca el să îmi verifice telefonul când eu nu sunt.

     — Uite ce e, Drako, am petrecut un an în New York. Am acolo prietene, colege de facultate cu care încă țin legătura. Nu cred că ți-am dat vreodată motive să te îndoiești de mine. Pe lângă asta, tu ești ăla care atunci când m-am întors umbla cu Sara.

     Figura i se relaxează și maxilarul său parcă se descleștează. Se pare că a crezut ceea ce i-am spus, dar nu pot permite ca el să îmi umble prin telefon.

    — Mai bine mă duc acasă, spun eu.
    — Nu, iubito. Mai stai, te rog.
    — Nu, Drako. Ceea ce ai făcut nu a fost deloc frumos și eu nu pot accepta așa ceva.
     — Ai dreptate, am fost un fraier. Nu aveam niciun motiv să mă îndoiesc de tine, spune el apropiindu-se de mine și luându-mă în brațe.
     — Tocmai de aceea trebuie să plec, spun eu, eliberându-mă din strâmtoarea brațelor lui.

     Cedează și scapă printre buze un oftat lung.

     — Măcar lasă-mă să te duc eu.
     — Nu, voi lua un taxi până acasă.
     — Bine, dar vorbim mâine? Mă întreabă el și mă sărută pe frunte cu o privire ce cerșește iertare.
     — Poate, spun eu și ies din camera lui.

     Mă grăbesc spre ieșire butonând telefonul pentru a comanda un taxi.

     Un singur moment de neglijență și totul era să se ducă de râpă. Trebuie să fiu mai atentă de acum în colo..